Nu credem că există vreun om să nu cunoască crezul fundamental al românului: „mâncarea-i fudulie, băutura-i temelie”. Această expresie nu înseamnă însă neapărat, așa cum am crede la prima vedere, că românul e bețiv. Nu că n-ar fi și nu că expresia nu ar însemna și asta. Dar știți cum e cu limba noastră-i o comoară: orice ai spune, se poate traduce în cel puțin două feluri, dacă nu și mai multe. Sensul principal al expresiei este cel pe care îl știm cu toții. Al doilea sens însă, este mult mai poetic. Știm obiceiul românesc de a începe masa cu un ciocan de rachiu. Asta e temelia. Cocoșul de tablă sau morișca pusă pe acoperișul casei la finalizarea construcției poartă pe alocuri numele de „fudulie”, pentru că este un simplu moft, fără vreun rol arhitectonic sau utilitar. Altfel spus, începem cu băutura, terminăm cu mâncarea, care e deasupra și care poate și lipsi, la o adică. Și așa ne întoarcem la sensul principal al expresiei.

Unde au dispărut?
Dar ce ne-a venit cu povestea asta? Păi, să vă spunem. Am văzut recent pe net un tabel cu principalele mărci de bere de pe piața românească, aranjate în funcție de producător. Toți fabricanții, fără excepție, erau străini, chiar dacă berea se chema Ciucaș, Timișoreana sau alt nume neaoș românesc. Așa că ne-am gândit cum de nu apare niciun producător autohton în listă. Și așa ne-am adus aminte de Iașul nostru, care pe vremuri avea o industrie a băuturilor alcoolice bine pusă la punct. Produceam bere, vin, lichioruri, rachiu sau vodcă, de nici nu trebuia să cauți în altă parte dacă aveai nevoie de o sticlă frumoasă pentru o șpagă la doctor sau de mai multe sticle oarecare, pentru un botez. Cine nu-și amintește de sticlele de rachiu cu o pară înăuntru? Sau de celebrul Rameros? Sau, la celălalt capăt al scalei calității, de vinul de regiune superior sau de vodca Party?

Tentații imobiliare
Am mai avut noi ocazia să vorbim de fabrica de bere, cu cele două „filiale” ale sale, din Păcurari și Tudor Vladimirescu și de cauzele prăbușirii acesteia. Nu mai răscolim cuțitul în rană, reluând povestea. Amintim doar că e greu să reziști prin producție, câtă vreme stai pe un teren ce reprezintă o mină de aur pentru investitorii imobiliari. Să nu uităm că pe amplasamentul fostei fabrici din Tudor Vladimirescu s-au construit două supermarket-uri, un hotel, un magazin de bricolaj și încă altele.

Vagoane de alcool
O altă unitate emblematică în domeniul alcoolului a fost, la Iași, fosta fabrică de spirt sau Alfincool SA, cum avea să se numească după 1989. Într-o vreme, producea vodcă, gin, lichioruri de tot felul și pentru toate buzunarele, inclusiv pentru cele bine burdușite. În general, produceam cam orice are peste 20° concentrație de alcool. A pățit însă ce au pățit mulți producători tradiționali: nu a rezistat concurenței. Pur și simplu, consumatorii de lux s-au orientat spre băuturile de import, cei din clasa medie și-au diversificat opțiunile, deci au băut mai puțin din producția locală, iar cei din clasa inferioară s-au orientat spre băuturile de care vom vorbi în cea de-a doua parte a acestui material. Încă din 2000, societatea a început să aibă probleme, trimițând în mai multe rânduri angajații în concedii sau sondaj tehnic. A mai trăit un timp din producția aflată pe stoc. Ulterior, a intrat în insolvență, ultimul pas înaintea falimentului. Anul trecut, încă se vindeau vagoane întregi de alcool pentru acoperirea datoriilor societății.

Din vie în vile
Vinul de Iași a avut propria sa istorie și propriul fel de declin. Aici este o poveste mai lungă, pentru că vinul este o băutură la care ieșeanul ține mult și o preferă altora, deci și agonia a fost mai lungă și mai dureroasă. Firmele producătoare au avut șansa lor. Podgoria SA, de pe Șorogari, a fost prima care a dispărut din peisaj, în urma unei combinații de management defectuos, cum se spune acum, și interese imobiliare. O bună parte din terenul administrat de societate s-a transformat în loturi pentru vile, în urma unei serii de „retrocedări” mai mult decât dubioase. Fostul IAS Copou, de pe strada Viticultori a supraviețuit până mai an. Fusese cumpărată de Constantin Comănescu și s-a prăbușit odată cu imperiul acestuia, în ultimii ani. Încă se mai vinde vin la vrac din crama Vini-Com, așa cum se vinde și din cea a Stațiunii de Cercetare Viniviticole din Copou, care a avut o soartă apropiată.

Insolvență și faliment
Vinia SA părea la un moment dat să fi ales calea cea bună. Nu avea teren propriu cultivat cu viță-de-vie, deci nu avea de ce să se teamă de retrocedări. Producea din struguri cumpărați de la mici producători și vindea un vin de larg consum. Nu neapărat prost, dar nici strălucit. Mediu. Sfârșitul a venit atunci când și producătorii consacrați s-au apucat să facă aceeași mișcare. Vinia a încercat să contraatace, preluând o suprafață de vie la Cotnari și vânzând vin „de Cotnari”. Era tot vin cu „denumire de origine controlată”, dar nu era Cotnari veritabil. Războiul a durat puțin, iar Vinia a fost înfrântă. Au urmat insolvența și falimentul.

Respiră greu
Buciumul a scăpat. A trecut și el printr-o perioadă neagră, la începutul anilor 2000, când părea că din el se va alege doar praful și pulberea, îndeosebi din cauza unei conduceri acuzate de numeroase ilegalități. Retrocedarea fostelor proprietăți a reprezentat încă o lovitură grea, fosta Întreprindere Agricolă de Stat ajungând în pericol de a rămâne fără via pe care o exploata. A reușit să convingă o parte a proprietarilor să lase via în arendă și a completat lipsurile cu struguri cumpărați de oriunde, inclusiv din Basarabia. Sortimentul bogat de produse, de la vin vrac la șampanie și de la țuică de tescovină la rachiuri fine a reprezentat poate o cheie a supraviețuirii, iar vinurile de Bucium se vând în continuare. Rezistă totuși cu greu asaltului reprezentat de băuturi precum Babanul, 9 Poloboace, Muscatel, Strămoșesc și altele.

Vodca de pufoaică
Sunt băuturi din seria largă a vinurilor din pastile, vodcii de pufoaică și a zemii de electrozi. Despre ele vom vorbi nițel mai departe. Știți rețeta vodcii de pufoaică, nu? Se ia o pufoaică, rusească, obligatoriu. De fapt, nu obligatoriu, dar n-am văzut haine de iarnă vătuite ca pentru Siberia produse la Iașitex. Se înmoaie în… conținutul budei din fundul curții, pufoaica absorbind zeama respectivă. Se pune pufoaica în alambic, iar acesta pe foc. O rețetă similară ar fi folosind găinațul din cotețul găinilor. Ideea ar fi că amidonul din grăunțe nu se digeră complet, iar ce rămâne poate fermenta, producând alcool. Dacă vi s-a întors deja stomacul pe dos, ținem să vă liniștim. E basm. Amidonul este o polizaharidă ușor digerabilă. Rămășițele din excremente sunt într-o cantitate prea mică pentru a produce alcoolul necesar vodcii. Mai degrabă poți obține vodcă din scaunele din bucătărie, așa-numita „taburetkova”. Se poate, dacă ai suficientă răbdare până fermentează rumegușul. Celuloza e o polizaharidă cu exact aceeași formulă de bază ca și amidonul: C₆H₁₂O₅, deci e bună pentru fabricarea alcoolului. Doar că se descompune relativ greu.

Mit urban
A, nici vin „de pastile” nu există, oricâte basme dintr-astea veți fi auzit. E încă un mit urban, pentru că încă nu s-a descoperit metoda de a solidifica alcoolul într-o pastilă. Mă rog, dacă excludem spirtul solid folosit în excursii, dar ăla e altceva. Nici zeama de electrozi nu există, de fapt. Mă rog, poți amesteca praf de pușcă și suc de roșii și să bei rezultatul, dar asta nu înseamnă că te îmbeți. Doar ajungi la spital, cel mult.

Din pastile
Bun, și atunci, ce e vinul de pastile, în fond? În primul rând, nu e vin. Conține alcool, deci se accizează și are gust de vin, dar asemănările se opresc aici. Oficial, astfel de licori se numesc „băuturi fermentate liniștit”, adică fără să fiarbă, precum vinul. Nici n-ar avea ce fierbe, de fapt. Sunt făcute din apă, alcool etilic într-o concentrație apropiată de cea a vinului, de 8,5-9°. Un vin decent are vreo 11-12°. Diferența este esențială, pentru că, alături de costurile de producție, se reflectă în preț, care este mult mai mic. Se mai adaugă puțină glicerină, ca aia pe care o folosiți pentru răcituri, ca băutura să alunece ușor pe gât. Puțină sare de lămâie, ca să-i dea aciditate și caramel, ca să-i dea nuanța gălbuie. Sau carmin, dacă e „vin” roșu. Sau permanganat de potasiu, pentru un roșu spre negru. A, și nițică zaharină, cu dublu rol: de îndulcire și de potențiator de gust. Care gust se obține cu aroma corespunzătoare. Cel mai des se folosește aromă de Ottonel, Tămâioasă, Fetească sau Frăguță. Vorba aia: „apă cu furtunu’, zahăr cu pumnu’, vin «1001»”.

Omoară organele
Pentru cei care nu știu, 1001 este un soi de strugure roșu, cu bobițe mici, rotunde. E cel mai comun hibrid cu putință. Îl găsești și sub formă de boltă la intrarea în bloc, pentru că este foarte puțin pretențios. Mai „penal”, se poate face din drojdie, apă, zahăr, arome și colorant. Fără exagerare, cu 200 de lei cumperi ingredientele necesare pentru 2.500 de litri de… ceva. Ceva ce te îmbată și care-ți omoară pe rând pancreasul, ficatul, creierul și rinichii.

Improvizație
Cu mici variațiuni, așa se fac și băuturile gen V33 sau alte poșirci. „V” ar veni poate de la „vodcă”. „33” e tăria. Rețeta e simplă: apă și alcool. La un bairam din studenție, am făcut și noi așa ceva, că eram în pană de băutură. Ne-a ieșit o vodcă mai bună decât V33. Mai tare, că nu ne-am zgârcit la alcool și mai ușor de băut, că i-am pus și glicerină. O linguriță la un litru de produs final, dizolvată în apă călduță. N-aveam sare de lămâie, dar nimeni nu i-a simțit lipsa. E drept, nici nu ne-am întrebat colegii a doua zi dacă nu cumva îi doare capul.

E legal
Acest gen de băuturi reprezintă o adevărată jignire la adresa producătorilor veritabili și aproape o crimă pentru sănătatea publică. Dar nu sunt ilegale. Nimeni nu te poate opri să bei spirt trecut prin pâine, așa că de ce nu V33? În fond, nu scrie pe sticlă că ar fi vodcă, ci „băutură spirtoasă”. Vodca se face din alcool de cereale. Băuturile spirtoase „tip vodcă”, din alcool industrial. Cartofi, sfeclă, porumb și, în general, orice conține amidon.

Periculoase
În final, nu putem decât să vă avertizăm și să vă recomandăm să ocoliți acest gen de băuturi. Ce e sub 5 lei suta, respectiv 5 lei litrul la vrac, e deja suspect. Cu cât este mai ieftină băutura azi, cu atât mai scumpe vor fi pastilele mâine. Alea pe care o să vi le prescrie medicul, firește.