Mădălina Ghenea spune că nu mai este fericită

La 5 luni după ce au devenit părinții unei fetițe superbe, Mădălina Ghenea și Matei Stratan par să aibă parte de primele hârtoape în asfaltul vieții. Dacă vor fi îndeajuns încât să-i scoată complet de pe drumul iubirii sau dacă e doar o zonă în lucru plină de muncitori, care trebuie traversată cu atenție și răbdare, pentru că autostrada spre fericire îi așteaptă, rămâne de văzut. Totuși, pare că drumul lor începe din nou să fie lin. Discutăm despre asta cu voi, cititorii noștri, dar și cu un psiholog care ne avertizează pe toți, mămici sau tătici, despre ce presupune depresia post-natală și implicațiile ei pentru viața de cuplu.

Mădălina și Matei s-au întâlnit în București, în primăvara lui 2016. S-au cunoscut prin intermediul unor prieteni comuni și de atunci au rămas împreună, ba chiar iată au și făcut un copil.
În iulie anul trecut, Mădălina și Matei trăiau un sejur prelungit de poveste, la vila acestuia din urmă din Toscana. O vilă superbă în mijlocul unei livezi de măslini. Ce să mai, să tot trăiești acolo. Ciao.ro a publicat, în exclusivitate, poze cu cei doi în Toscana, fericiți și îndrăgostiți până peste cap.

În Toscana s-a întâmplat și minunea din viața lor, Mădălina a rămas însărcinată.
Pe parcursul toamnei care a urmat și al primelor luni din 2017, zvonul cu sarcina a devenit o știre certă, iar Mădălina Ghenea și-a tratat noul statut de mămică în devenire cu aceeași eleganță și senzualitate cu care ne obișnuise. Rareori a văzut Micul Paris o gravidă atât de sexy, mai ales că genele de calitate superioară ale Mădălinei s-au asigurat că aceasta nu a pus aproape nici un pic în greutate în timpul sarcinii.â

În încheierea fericită și anunțată de biologie a celor 9 luni, Mădălina a născut o fetiță superbă, în luna aprilie, iar familia Stratan părea împlinită și mai unită ca oricând. „Trăiesc o minune! A fost un travaliu foarte dificil, a durat ore întregi, dar nu s-a putut altfel. Este o fetiţă foarte cuminte. Eu am plâns cum nu am făcut-o niciodată în viaţa mea“, au fost primele declaraţii ale Mădălinei după ce a devenit mămică.

La ieșirea din spital, care a avut loc în jur de ora 1 noaptea, Matei era peste măsură de emoționat, iar Mădă a avut mare grijă să acopere fața copilului, nu însă să se acopere și pe sine, rochița scurtă cu care proaspăta mămică s-a externat spunând totul despre starea perfectă a adoratei României, cel puțin în ceea ce privește fizicul. Pentru că, așa cum de altfel este normal după naștere, psihicul Mădălinei nu era la fel de fit, iar lunile ce au urmat au părut să amplifice aceste probleme.

De atunci, Mădălina Ghenea și Matei Stratan (Matei este fiul lui Dan Stratan, un potent om de afaceri din Iași. Jurnaliștii din Iași, orașul natal al lui Stratan, scriau că, la 50 de ani, acesta avea o avere de 200 milioane de euro, fiind desemnat cel mai bogat ieșean. Este totodată proprietarul unei colecții de artă ieșită din comun.) au dus o viață aparent tihnită la reședința familiei lui din Snagov, viață care poate ar fi pe placul multor femei, dar avem motive să credem că Mădălina cea obișnuită ca luminile reflectoarelor să o însoțească și la toaletă nu a fost la fel de fericită.

Actualmente, din informațiile noastre, și o spunem cu regret, ba chiar în prag de depresie, din calitate de fani declarați ai ambilor, Mădălina și Matei nu se află în cea mai bună perioadă din viața lor. Mămica s-ar fi mutat, împreună cu fetița pe care o iubește ca pe ochii din cap, din reședința de la Snagov a cuplului. Durata propriu-zisă a problemelor rămâne de văzut, o țară întreagă și-ar dori să fie cât mai scurtă, având în vedere că sunt anumite probleme care durează atât de mult încât tind spre infinit, ca o limită matematică rece și misterioasă, care intervine, iată, nu doar în viața elevilor de liceu care sunt nevoiți să învețe aceste porcării, ci și în viața tinerilor care se iubesc ca-n liceu și se trezesc amenințați cu finalul brusc al relației.

“Cea mai grea cale este să fii de unul singur, să te descurci singur. Dar dacă accepţi, vei deveni cel mai puternic”, a scris Mădălina pe Instagram . Totuși, până la închiderea ediției, Mădălina a postat pe contul ei de Instagram, inimioare și mesajul “4ever”, care pare să indice faptul că problemele pe care le-a avut în relația cu Matei s-au rezolvat.

Să-i fi lipsit Mădălinei opulența și distracția deșănțată a Hollywood-ului? Să fi avut momente când s-a gândit la bărbații celebri din viața ei, sex simboluri faimoase pe plan mondial ca actorii Leo Di Caprio, Adrien Brody, Michael Fassbender ori Gerard Butler, fotbalistul Marco Borrielo sau designer-ul Philipp Plein? Să fi fost împrejurimile lacului Snagov o mare dezamăgire pentru diva mai familiarizată cu mirosul discret dar pregnant al caviarului servit pe carduri de credit suflate cu aur la recepții din Los Angeles? Noi nu credem. Credem, din contră, că ce se petrece cu Mădălina și implicit cu relația ei cu Matei ține de știință și este firesc, așa cum vom explica în capitolul următor.

Pentru proaspăta mămică, e și mai complicat: brusca scădere a interesului față de soț se împletește cu ceea ce doctorii numesc ”depresie post-natală”. Dăm cuvântul psihoterapeutului Daniel C. Munteanu: ”Depresia post natală este un episod care poate interveni în viața oricărei femei, fie ea una comună sau un super-star internațional. Când respectiva se afla în lumina reflectoarelor înainte, trăirile negative devin și mai intense. Se poate instala o stare de panică, de confuzie, de nemulțumire generală și de negăsire de sine. În cazul unei astfel de persoane se poate instala o situație de panică, o situație de negăsire de sine, stări de confuzie, stări intense de nemulțumire de sine. Să nu uităm că o sarcină vine cu modificări fizice importante care, în special pentru o femeie care trăiește în lumina reflectoarelor, se revarsă ca un uragan asupra stării de bine a doamnei în cauză. Aici intervin cei din jur și suportul lor care este foare important. Soțul care trebuie să-i spună doamnei cât este de frumoasă și cât de mult îi mulțumește pentru cadoul pe care i l-a făcut. De asemenea, implicarea lui activă în îngrijirea celui mic este iarăși foarte importantă. Acum nici acest lucru nu este o chestiune ieșită din comun, însă este o situație care necesită timp pentru a se așeza, pentru a deveni o obișnuință pentru toată lumea. Acum, dacă ar fi să vorbim despre orizont și limitarea lui, sigur, este o situație care intervine și care obturează cumva orizontul unei persoane, mai ales orizontul unei persoane active si veșnic apreciată și urmărită, însă aici intervine, din nou, rolul partenerului și al familiei, care trebuie să explice că este o situație punctuală, o situație reversibilă, cu niciun fel de impact negativ asupra vieții și carierei.“

gerard-butler-madalina-ghenea-vanity-fair-oscars-party-2013-05Revenind la oile noastre, să spunem că psihologul a intuit cumva că familia poate nu a fost chiar foarte delicată cu Mădălina, în această perioadă. La scurt timp după Mădălina, a născut și cumnata acesteia, Caterina (sora lui Matei), la Londra, iar Mădălina a avut senzația că familia Stratan este mai apropiată de celălalt nepoțel, cel din partea fiicei, decât de fetița ei și a lui Matei, mai ales că cei doi bunici locuiesc în acest moment mai mult la Londra decât în București, ca să fie aproape de nepotul lor.

Una peste alta, nimic nu este iremediabil, din contră: Mădălina își va reveni și va fi aceeași femeie sclipitoare și puternică de până acum. Dacă va fi astfel în compania lui Matei, nouă, sincer, ne-ar plăcea. Îndrăgosteala e o păcăleală, după cum spuneam anterior. Dar, pentru două persoane inteligente și compatibile, iubirea reală, cea molcomă și suavă, cea fără gelozii și suferințe, cea în care flăcările care se aprind și se sting sunt înlocuite cu o căldură constantă și plăcută, acest tip de iubire, deci, este o posibilitate reală. Și după câte se pare din ultimele postări ale Mădălinei, ea și Matei au fost suficient de înțelepți încât s-o descopere.

SURSA;CIAO.RO

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *