Chiar dacă nu a avut rezultate “notabile” în dulcele târg al Ieşilor, başca numărul infracţiunilor cu violenţă s-a dublat de când se află la cârma instituţiei, blonda platinată de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi, Cornelia Prisăcariu, ţinteşte tot mai sus.
Din poziţia înaltă de şefă a instituţiei, care se ocupă de combaterea violurilor, tâlhăriilor, omorurilor şi a tuturor infracţiunilor cu violenţă, calificate ori ba, Cornelia se şi visează deja procuror- inspector în cadrul Inspecţiei Judiciare din Capitală.
Recent, blonda, a cărei soţ celebru este ofiţerul de poliţie judiciară de la DNA Iaşi, Tiberiu Prisăcariu (pentru cunoscători, domnul care a năşit dosarul de corupţie al ex-prefectului Radu Prisăcaru) şi-a depus candidatura pentru funcţia de inspector pentru procurori, pe Regiunea Moldova, la Consiliul Superior al Magistraturii.
Culmea e şi faptul că procuroarea chiar are mari şanse (peste 70 %), ca să câştige fotoliul mult-dorit de inspector CSM, pentru că are doar un singur contracandidat, în persoana prim-procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Bujor.
“Candidez pentru funcţia de inspector CSM pentru că acest lucru ar reprezenta un coronar pentru întreaga mea carieră. Am suficientă experienţă, respectiv peste 16 ani vechime, şi am învăţat foarte multe la o unitate de excepţie cum este Parchetul ieşean”, a grăit mândră Cornelia.
Alo? Doamna blondă de la Parchet? Ţi-au murit cumva lăudătorii! Credem că mai bine ţi se potrivea meseria de designer-vestimentar, ori de patroană a unui salon de înfrumuseţare decât cea de procuror-inspector!