1 iunie există şi pentru copiii cu dizabilităţi

“Veniţi să sărbătorim împreună!”, a fost îndemnul organizatorilor de la Palatul Copiilor, la care au răspuns elevi de la Grupul Şcolar “Ioan Holban”, Centrul de Plasament “C.A.Rosetti”, Şcoala Specială “Constantin Păunescu”, dar şi de la unele şcoli din judeţ.

Chiar dacă au sosit însoţiţi de către vreo rudă, chiar dacă au nevoi speciale, copiii cu dizabilităţi au demonstrat că sunt, totuşi, puternici. Marginalizaţi de către o societate oarbă şi needucată, în care fondurile acordate de stat sunt ca şi inexistente, aceşti copii au arătat – a câta oară? – oamenilor „normali” ce înseamnă onoarea, talentul şi lupta pentru viaţă.

Fie că nu văd, nu aud, se mişcă ori înţeleg mai greu, ei au reuşit, pentru câteva ore, să se transforme în copii obişnuiţi, să cânte şi să danseze dar, mai presus de toate, să zâmbească. Puţină lume ştie că în spatele acestei reuşite stau ore întregi de muncă, depusă atât din partea copiilor cât şi a pedagogilor, psihologilor şi terapeuţilor. Şi mai puţină lume ştie că rata recuperării fizice şi mintale a copiilor cu probleme este modică, în comparaţie cu cea din străinătate, unde, în Italia, de exemplu, aproape nouăzeci la sută dintre cei cu autism reuşesc să se refacă. Şi acest lucru nu este considerat “boală puţin recuperabilă”, ca în România. Deci, se poate! La alţii…



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *