La ultimele alegeri pentru Parlamentul European, alea din 2009, trei sferturi din români au stat acasă. 73%, mai exact. Cea mai scăzută prezență din toate scrutinurile organizate vreodată în România. Majoritatea comentatorilor zic că tura asta, pe 25 mai la euroalegeri, va fi la fel. Explicația și atunci și acum, aceeași: cu cât centrul de decizie pentru care se organizează alegerile este mai depărtat, cu atât prezența este mai slabă. Oamenii votează mai cu sârg pentru primar decât pentru președinte. Iar când spui ”deputat”, fie el și european, lumea începe să strâmbe din nas. Iar dacă mai adăugăm și faptul că puțini sunt cei care știu ce-i aia Parlament European și cu ce se mănâncă, cercul explicațiilor este complet. Dar chiar, ce-i aia Parlament European? La ce e bun? Merită să mergi la vot? Păi, să vedem.

32 europarlamentari sunt români
Pe scurt, Parlamentul European e o adunare compusă dintr-o singură cameră, cu 751 de membri. Cam câte unul la fiecare 660.000 de locuitori ai celor 28 de state din UE. Mă rog, împărțeala nu e chiar așa de proporțională, că dacă ar fi, Malta ar avea maxim un europarlamentar și are șase. Dar în linii mari, cu cât o țară este mai populată, cu atât are mai mulți deputați. România are 32.

Cifrele financiare
Mandatul de eurodeputat aduce fericitului câștigător o leafă de 5.963,33 euro lunar. Ca să-și plătească angajații din birou, deputatul mai primește 17.540 euro lunar, iar ca să dea cu mătura prin el și să-și cumpere toner la imprimantă, încă 4.202 euro în fiecare lună. Transportul în interes de serviciu este gratuit, în baza legitimației. De altfel, eurodeputații umblă mult, că Parlamentul își defășoară activitatea în două orașe: Strasbourg și Bruxelles. Pentru cazare și masă în interes de Parlament, deputatul poate lua o diurnă de 298 euro. Se dă la jumătate dacă deputatul este trimis undeva într-o țară din afara UE. Se decontează și vacanțele, în limita a 4.148 euro pe an.

Chiar contează pe cine ai în Parlament
La ce ne trebuie Parlamentul ăsta european? Păi, până acum câțiva ani am fi ridicat sincer din umeri. În baza vechiului Tratat de la Nisa, Parlamentul european era mai mult un club în care se adunau unii să stea de vorbă, că șefia UE aparținea de fapt Comisiei Europene. Adică Guvernului UE. Lucrurile se schimbă odată cu alegerile de acum. Parlamentul va fi cel care alege președintele CE, adică prim-ministrul UE și votează componența CE pe care la o adică o poate și demite. Ca în cazul unui guvern clasic. Acordurile de asociere la UE trec prin Parlament. La fel, tot bugetul UE. Înainte vreme, deputații puteau vota doar o parte a cheltuielilor, Comisia dispunând de grosul bugetului după cum voia. Altfel spus, de-acum chiar contează pe cine ai în Parlament.