Dacă ar fi să rezumăm într-o singură frază viața Iașului în acest an ce tocmai se încheie, ca un scurt bilanţ, am spune simplu că „mândra cetate” a rămas fără pârcălabi. Este, de departe, cel mai important lucru petrecut în Iași în 2015. Vom întâmpina anul fără niciunul din titularii posturilor de mari șefi ai municipiului și județului. Prefectul Dan Cârlan a intrat în concediu. Când va ieși, va fi fiind un simplu funcționar prin București, iar pe fotoliul său din Casa Pătrată va sta altcineva. Președintele Consiliului Județean, Cristian Adomniței este suspendat din funcție și tocește băncile Tribunalului, unde este judecat pentru fals și favorizarea făptuitorului. Primarul Gheorghe Nichita nu se simte nici el mai bine, fiind judecat într-un dosar și arestat în altul. Asta e situația acum. E cam greu să le faci un bilanț pe acest an ultimilor doi, în condițiile în care de jumătate de an au preocupări mai grave care îi privesc în mod direct. Hai să vedem totuși ce rămâne de pe urma lor pentru noi, ieșenii.
Meci în justiţie
Atât pentru Gheorghe Nichita, cât și pentru Cristian Adomniței, acest an ar fi trebuit să fie cel de pregătire a candidaturilor la alegerile locale de anul viitor. Amândoi vizau aceeași funcție, cea de primar. Primul din postura de deținător al funcției, al doilea din postura de challenger, chiar dacă Adomniței nu-și anunțase public intenția de a candida la Primărie. Nichita pleca în avantaj. Dacă nu ar fi existat problemele legate de justiție, Nichita ar fi putut sta acum să taie panglici la proiectele finalizate. În dreptul lui s-ar fi trecut la bile albe în primul rând finalizarea, chiar cu întârziere, a pasarelei Octav Băncilă. Dincolo de critici, ea era o investiție așteptată de ani buni de locuitorii din Dacia și Alexandru cel Bun.
Proiecte gata
Tot la bile albe ar fi intrat și finalizarea lucrărilor la Axa Sud, alt proiect major de infrastructură. Iar electoral vorbind, ar fi luat o armă din mâna lui Adomniței. Liberalii l-au acuzat constant pe Nichita că investește doar în cartierele care-l votează. Or, CUG tocmai asta nu e. Dimpotrivă, e un fief al dreptei. Tot pentru zona CUG a fost reinventată linia de tramvai nr. 9. Tot o investiție așteptată de aproape 20 de ani. Reabilitarea Splaiului stâng al Bahluiului, legând Tudor Vladimirescu de Podul de Piatră rezolva și ea o problemă majoră de trafic și intra tot în contul lui Nichita. E drept, ar fi rămas dator cu Splaiul drept.
Nereuşite
Managementul traficului ar fi putut fi și el o bilă albă, cu condiția ca proiectul să fie terminat la timp și să funcționeze ca lumea. La verificările făcute recent, sistemul nu s-a comportat strălucit, dar nu știm în ce măsură problemele se vor prelungi. Proiectul în sine intră așadar la bile gri. Bilele negre nu sunt chiar multe, dacă ne gândim la proiectele cu finanțare europeană: cele trei blocuri din Piața Unirii, un corp al Liceului de Informatică și extinderea căminului de bătrâni din Copou, care nu vor fi terminate la timp.
Ce s-a făcut
De partea cealaltă, foarte activ și foarte vizibil, Adomniței avea lista lui de proiecte. Pista aeroportului a fost terminată în august anul trecut, așa că intră la bilanțul general, nu la cel de anul ăsta. Altfel, s-a făcut un hangar nou pentru elicopterul SMURD. S-a terminat, foarte rapid, într-adevăr, al treilea terminal al aeroportului. S-au cumpărat utilaje pentru pompieri și câteva autofreze. Au fost prezentate în centrul târgului, nu la sediul Inspectoratului pentru Situații de Urgență din Copou, cum ar fi fost normal, dar înțelegem dorința de vizibilitate specifică politicienilor. Reabilitarea mănăstirii Golia, pornită de CJ, a fost făcută până la urmă în parteneriat cu Primăria, deci bila albă se împarte. Marile proiecte ale CJ care ar fi trebuit terminate anul ăsta se numesc Sistemul de Management Integrat al Deșeurilor și reabilitarea și extinderea rețelei de apă-canal. Ambele sunt întârziate, chiar dacă nu cu mult.
În ceaţă
În contul lui Adomniței pot fi trecute ca bile negre două situații în care a rămas dator cu explicații serioase. Una a fost scandalul „Milano”, când s-au alocat bani pentru reprezentarea Iașului la Expoziția Mondială și pentru plecarea tuturor consilierilor județeni ca delegație de reprezentare. A ieșit cu scandal, că de ce e nevoie de 36 de consilieri, la urma urmei? S-a redus delegația la șase persoane, dar nu și suma alocată. Când a continuat scandalul, președintele CJ a zis că anulează întreaga treabă, că s-a politizat, iar oamenii de afaceri nu mai vor să participe la standul județului de la expoziție. N-a apărut însă niciun om de afaceri să spună că s-a supărat și nu mai vrea să meargă. Altă problemă este legată de Festivalul Internațional de Literatură și Traduceri. Atunci când consilierii județeni au cerut să vadă un raport al cheltuielilor făcute la ediția precedentă, iniţiatorii au sărit că se politizează și nu mai organizează Festivalul, deși nimeni nu pronunțase numele vreunui partid.