Anunț la marea publicitate politică:

1.000.000 de ieșeni în căutarea unui lider influent

• Iașul și Moldova nu au avut noroc de lideri puternici care să facă jocurile la București ● Aceasta este principala cauză a subfinanțării și sărăciei din Regiunea Nord-Est ● Cei mai mulți bani s-au vărsat în Capitală, în Transilvania și Muntenia ● Autostrada Est-Vest, șoselele de centură, parcurile industriale, condiții pentru investițiile străine sunt deocamdată pentru ieșeni și ceilalți moldoveni doar visuri care par să nu se mai împlinească niciodată ● În acest moment, nici Iașul, nici alte orașe mari din Moldova nu dispun de lideri influenți ● Marile proiecte enumerate riscă astfel să rămână uitate în sertarele Guvernului ● Cât oare vom mai fi condamnați la izolare și sărăcie?

În anii premergători unirii Moldovei cu Țara Românească, în „societatea civilă” a acelei vremi și printre politicienii epocii s-a desfășurat o dezbatere intensă cu privire la natura viitorului stat. Moldovenii pledau pentru ceea ce am numi azi o confederație sau o uniune dinastică: domn comun, dar atât. Două țări, două capitale, două armate, două guverne etc. Era și varianta preferată de marile puteri, mai ales de Imperiul Otoman, căruia țările române îi erau vasale. O a doua variantă discutată a fost cea a unui stat centralizat, cu o singură capitală, un singur guvern și toate celelalte. Eventual, cu o nouă capitală construită la Focșani, care avea avantajul că era un oraș aparținând ambelor state. S-ar fi împăcat și capra și varza. A fost și varianta pe care a adoptat-o Cuza, abandonând construirea unei noi capitale, din cauza costurilor. De atunci, am rămas un stat centralizat, în care toate drumurile duc în capitală.

O singură provincie favorizată

Ce s-a întâmplat însă în timp a fost concentrarea tot mai puternică a puterii în capitală și creșterea frustrărilor „provinciei”, ale căror interese au fost subordonate celei ale Bucureștiului. Situația s-a perpetuat până azi, în așa hal încât 60% din investițiile străine în România au fost făcute în București și județul Ilfov, stârnind nervozitatea în principal a moldovenilor, dar și a ardelenilor. Toate provinciile României s-au simțit abandonate, cu excepția uneia, favorizate alături de București. Dacă e după ardeleni, sunt favorizați muntenii. După moldoveni, favoriții Bucureștiului sunt ardelenii. Și tot așa. Cât adevăr este totuși în această discuție? Vom vedea împreună.

O hartă a premierilor

Analize pe tema supra- sau subreprezentării provinciei la nivel central s-au făcut multe. Noi ne-am oprit la două. Un arhitect transilvănean, pasionat de cartografie și prelucrări de date, a întocmit acum vreo doi ani o hartă a premierilor din 1918 și până acum, plecând de la convingerea, normală pentru un ardelean, că Transilvania este subreprezentată din acest punct de vedere. Omul a luat fiecare prim-ministru în parte, i-a punctat pe hartă locul nașterii și a desenat cerculețe, luând în calcul lungimea mandatului. În fond, poți avea un prim-ministru care conduce timp de 8 ani sau cinci prim-miniștri care stau la conducerea guvernului doar câte șase luni. I-a ieșit că Ardealul este într-adevăr subreprezentat, raportat la dimensiunea populației, dar în măsura în care Ardealul înseamnă toată România, de la vest și nord de Carpați.

Bucureștiul și Muntenia, pe locul I

Istoric, Transilvania reprezintă doar centrul Ardealului, între Carpați și Munții Apuseni. În rest, e Maramureș, Crișana, Banat. Dacă luăm în calcul doar Transilvania istorică, adică centrul țării, dimpotrivă, au fost la putere mult mai mult decât alte regiuni. Maramureșul, Crișana și Banatul nu au dat niciun prim-ministru. De departe, Bucureștiul a dat cei mai mulți și mai longevivi prim-miniștri, iar dintre provincii, Muntenia conduce detașat. Pe o rază de 100 km în jurul Bucureștiului, găsim practic jumătate dintre premierii români. Breaza, Pitești, Ștefănești, Smeeni și Brăila sunt doar câteva dintre localitățile muntene care au dat prim-miniștri de lungă durată. Urmează Ardealul central, cu Băcia din Hunedoara, Comânești, Bobâlna, Bădăcin, Toplița, Sibiu sau Răchițele. Da, aveți dreptate, Emil Boc e născut taman la Răchițele. Locul trei este viu disputat, între Oltenia și Moldova. Dacă luăm în calcul și Basarabia, care a dat prim-miniștri născuți la Cetatea Albă, Babele sau Ismail, Moldova ar lua fața Olteniei. Doar că premierii basarabeni, fără excepție, locuiau deja de ani buni la București atunci când au ajuns la vârful politicii, deci mai degrabă ar fi de trecut în contul capitalei decât al Moldovei. Fără Basarabia, Oltenia e prima. A dat Bârladul ceva prim-miniștri, dar nu mai mulți ca Rovinariul. Iar Botoșaniul este la egalitate cu Drăgășaniul, iar Iașul cu stațiunea Călimănești-Căciulata. Suceava, Bacăul sau Focșaniul nu au dat țării niciun prim-ministru. În schimb, s-au găsit șefi de guvern la Drobeta-Turnu Severin sau Caracal.

Moldova, mereu la coadă

Iar acest model este perpetuu în istoria noastră. Nici după 1990, lucrurile nu au stat altfel. Din 242 de miniștri care au ocupat funcții în guvernele post-revoluționare până în 2012, 64 au fost bucureșteni. Clujul a dat 13 miniștri, Hunedoara – 9, iar Prahova – 8. Câte 7 miniștri au dat Brașovul și Timișul, iar câte 6 miniștri au provenit din Alba și Sălaj. Primul județ din Moldova este Botoșaniul, aflat pe locurile 10-14, la egalitate cu alte 4 județe. Din Botoșani au provenit 5 miniștri.

Iașul dă un premier la 100 de ani

Iașul a dat doar 4: Gheorghe Emacu – fost secretar de stat la Ministerul Administrației, Radu Stroe, născut la Osoi, care a fost ministru delegat pentru administrație publică, Constantin Niță – ministru al Energiei și Mihai Răzvan Ungureanu – prim-ministru timp de 62 de zile. Prezența lui Ungureanu în fruntea guvernului a fost ea însăși un eveniment pentru Iași. Pentru a găsi un alt premier ieșean, trebuie să ne întoarcem în timp 100 de ani, până în 1912, când prim-ministru era Petre Carp, boier de Țibănești. A, nu vă gândiți la Cristian Adomniței, fost ministru al învățământului. E sucevean. Tudor Chiuariu, vremelnic ministru al justiției, este botoșănean, iar mult mai cunoscutul Relu Fenechiu, fost ministru al transporturilor, s-a născut la Dărmănești, în județul Bacău. E ieșean doar prin adopție. Și din această distribuție se vede clar că Bucureștiul, Muntenia și Ardealul s-au aflat cel mai mult timp la butoanele puterii.

Locurile natale, favorite pe lista premierilor

Or, tocmai aici se află și problema noastră. Într-un stat centralizat ca al nostru, toți banii se strâng în capitală, de unde se redistribuie. Nu există un bugete regionale, iar singurii bani de care poți fi sigur într-un județ sunt cei colectați din taxele locale și o cotă din impozitul pe venit și TVA. Grosul tot la București se duce. Iar orice prim-ministru va încerca, fie și involuntar, să-și favorizeze locul de baștină, măcar pentru că este familiarizat cu problemele acestuia mai mult decât cu ale altora. Cât a fost ministru al învățământului, Adomniței a aruncat cu bani spre Iași, aici ajungând 40 de milioane de lei, pentru reabilitări și construcții de școli. Nu va ști probabil nimeni cât din această sumă s-a cheltuit aiurea, ajungând la firme de partid pentru lucrări fictive. La fel, Boc a pompat bani cu nemiluita în Clujul său și în Răchițelele natale. La Cluj a dat bani pentru stadion, pentru aeroport, pentru sală polivalentă, pentru șosea de centură și tot așa. Spre Răchițele s-au dus bani pentru un centru de zi pentru copii, pentru un cămin cultural, pentru alimentarea cu apă, canalizare, alei pietonale și parcări. Și nu vă închipuiți că e o comună cât Miroslava sau măcar cât Lețcani. Deloc. E un sat oarecare dintr-o comună minusculă din județul Cluj, Mărgău. La Mărgău trăiesc 1.870 de oameni, cât în Cucuteni sau Moșna, la noi. Satul Răchițele are 850 de locuitori, ceea ce nu l-a împiedicat pe Boc să dirijeze bani pentru o sală de sport de 150 de locuri. Nu l-a întrebat niciun procuror de sănătate, cum nu a fost întrebat niciun ministru care și-a favorizat locul nașterii. Obiceiul pământului, ce să-i faci!

N-ai premieri și miniștri, nu pupi investiții!

În rezumat, oamenii care au condus divers le ministere și prim-miniștrii care s-au succedat la conducerea guvernelor au încercat să tragă cât au putut pe spuza localităților sau județelor natale. Singurul nostru prim-ministru din ultimul secol, Mihai-Răzvan Ungureanu, a stat prea puțin în funcție ca Iașul să beneficieze cu ceva. Iar miniștri am avut foarte puțini. Este și acest aspect un factor care a contribuit la sărăcia Moldovei. Nu singurul, firește, dar lipsa miniștrilor cu greutate a tras și ea în balanță, alături de lipsa infrastructurii care să genereze investiții străine. Fără autostrăzi, nu ne putem aștepta să vină mulți investitori cu greutate. Fără miniștri, nu prea putem visa la investiții publice majore. Singurii oameni politici de anvergură națională dați de Moldova în ultimii 25 de ani au fost Relu Fenechiu și clanul băcăuan Sechelariu. Fenechiu a sfârșit la închisoare, pentru păcate din tinerețe, de când încă nici nu visa că va fi cândva omul care să facă și să desfacă guverne. De Sechelariu nu s-a mai auzit nimic după ieșirea lui Adrian Năstase din Palatul Victoria. Baronul de Neamț, Gheorghe Ștefan, zis „Pinalti” și-a folosit, din plin și cu folos pentru județul său, apropierea de fostul ministru al dezvoltării, Elena Udrea. Dar cam aici se termină lista.

Iașul și Moldova nu au lideri puternici

După ieșirea celor sus-numiți pe ușa din dos din scena politică, nu a existat nimeni care să le poată lua locul. Nici măcar din rândurile adversarilor politici. Singurul nume de lider moldovean care mai apare în paginile ziarelor centrale este suceveanul Gheorghe Flutur. În lipsa unei concurențe din celelalte județe ale Moldovei, Flutur se erijează deja într-un fel de lider regional. N-am avea o problemă cu asta, dacă el ar gândi într-adevăr regional. Doar că nu o face. Se pretinde voievod, dar acționează ca un simplu vătaf al Sucevei. Interesul său nu trece mai la sud de Dolhasca. Dacă va obține ceva în relația cu Bucureștiul, va fi doar pentru Suceava. Or, în lipsa unor lideri care să se muște unul pe celălalt și să concureze pentru județele din care provin, mărind astfel presiunea pusă de întreaga Moldovă pe București, nu avem nicio șansă de a urca pe scara prosperității. Întregii Moldove îi lipsesc liderii care să bată cu pumnul în masă la București. Alegerile din iunie au creat noi președinți de consilii județene și noi primari de reședințe de județ. Rămâne de văzut care dintre ei poate juca un rol regional și care e doar vătaf local.