Aceasta este suma pe care firmele omului de afaceri turc, ce a avut business-uri la Iaşi şi Suceava, o datorează Fiscului, băncilor şi altor creditori. Toate afacerile acestuia sunt fie în insolvenţă, fie în faliment, iar Yavuz Hatinoglu. În aceste condiţii, este greu de apreciat cât din aceste datorii vor fi, în final, recuperate.
L-a mai văzut cineva pe omul de afaceri turc Yavuz Hatinoglu? Cel care comercializa la Iaşi mărcile Opel şi Chevrolet? Nici noi. Cică ar fi dispărut subit din ţară încă din 2012. Ce motive o fi având, vă spunem noi pe larg. Este căutat de bănci, de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, de Serviciul de Investigare a Fraudelor precum şi de multe alte firme care au de recuperat bani de la el sau de la societăţile lui aflate în prezent în faliment sau insolvenţă. Acum, mai nou, este căutat şi de Direcţia Regională Antifraudă Suceava. Asta pentru că Yavuz Hatinoglu (foto) făcea afaceri şi în Suceava.
20 milioane de euro
Şi în Suceava, turcul a vândut mărcile Opel şi Chevrolet. Tot acolo a mai avut şi o benzinărie. Recent, Direcţia Regională Antifraudă Suceava, a dispus confiscarea unei sume record de 90 de milioane de lei, adică echivalentul a 20 de milioane de euro, bani rezultaţi din comercializarea angro, fără autorizaţie, de produse petroliere. O confiscare doar pe hârtie. Asta pentru că Gold&Platin a dispărut de pe scena economică şi nu numai, reprezentanţa Opel din Şcheia a fost preluată de altcineva, care a transformat spaţiul într-o reprezentanţă Mercedes, iar benzinăria pe care turcul Hatinoglu o cumpărase în 2006 de la SC Civica Suceava a tot fost mutată de pe o firmă pe alta până când a ajuns, în 2011, în proprietatea SC Bucovina Petrol Company SRL Şcheia. Mai mult, firma Gold&Platin a mai încasat şi o amendă de 100.000 de lei (un milliard de lei vechi), pentru încălcarea legislaţiei privind comerţul cu produse accizabile. Partea proastă este că Direcţia Regională Antifraudă Suceava va trebui să se aşeze la o coadă lungă pentru a recupera tunul tras de Yavuz. Asta pentru că firmele omului de afaceri, respectiv Gold&Platin SRL, SC Gold&Platin Automotive SRL, Gold&Platin Autocenter SR, Gold&Platin Bucovina SRL şi Gold&Platin Leasing SA sunt fie în insolvenţă, fie în faliment, iar lista creditorilor este plină. Cele mai multe dintre dosare conţin cereri depuse de cei care au rămas păgubiţi: bănci comerciale, bugetul de stat care are de recuperat taxe şi impozite neachitate, primării, societăţi comerciale şi chiar persoane fizice care au cumpărat autoturisme în leasing.
Lunga listă a creditorilor
De exemplu, de la Gold&Platin Autocenter SRL, care a intrat în insolvenţă pe data de 10 iunie 2011, Banc Post SA are de recuperat peste 8 milioane de lei, BCR, vreo 463.000 de dolari, Banca Transilvania are de luat 418.000 euro. Şi ANAF are de recuperat numai de la această societate comercială suma de 25,7 milioane lei. De la Gold&Platin Leasing SA, societate comercială care a intrat în faliment spre sfârşitul anului 2011, Unicredit Leasing Corporation are de recuperat 389.000 lei. BCR Leasing Ifn SA are de recuperat 175.000 de lei provenind din executarea a şase contracte de leasing, iar Millenium Bank are de recuperat 226.000 euro. Gold&Platin Bucovina SRL care a intrat în insolvenţă pe data de 10.06.2011 a lăsat în urmă o datorie de 152.000 dolari către BCR, 468.000 lei către Banca Transilvania, 100.000 lei la bugetul statului şi 674.000 euro la Milenium Bank. Ultima firmă intrată în insolvenţă este Gold&Platin Automotive SRL. De la aceasta, BCR are de recuperat 48.000 dolari, Banca Transilvania peste 7,8 milioane de lei.
A dispărut în ceaţă
Procedurile de insolvenţă şi faliment sunt în curs de desfăşurare şi urmează ca în lista datoriilor deja certificate de tabelele creditorilor să fie cuprinsă pe undeva şi confiscarea de 20 de milioane de euro recent stabilită de inspectorii antifraudă, ca prejudiciu adus la bugetul de stat. Dacă facem un simplu calcul matematic, tunul tras de omul de afaceri turc în România se ridică la peste 30 de milioane de euro. Cum Yavuz Hatinoglu este plecat din ţară încă din 2012, e greu de crezut că Fiscul, băncile şi celelalte firme îşi vor mai vedea banii.
- 90 de milioane de lei este suma record pentru care Direcţia Regională Antifraudă Suceava a dispus confiscarea. Banii ar rezulta din comercializarea angro, fără autorizaţie, de produse petroliere.
- Grupul de firme Gold&Platin a fost odată cel mai mare dealer auto din zona Moldovei, turcul comercializând produse Opel, Chevrolet, Tata, Daihatsu şi Yamaha.
- În anul 2007, Yavuz Hatinoglu ocupa primul loc într-un top local al celor mai mari salarii trecute în cartea de muncă. Astfel, turcul era înregistrat cu un salariu oficial de peste 20.000 lei lunar, adică echivalentul a aproximativ 4.500 de euro.