8 RECLAMAŢII DURE împotriva Mihaelei Rădulescu! Ce AMENDĂ riscă Pro TV

Diva de la Monaco a intrat, oficial, în atenţia CNA după ce telespectatorii ProTV au reclamat-o pentru prestaţia fără inhibiţii de la show-ul „Românii au talent”. Potrivit Legii audiovizualului, scenele Mihaelei Rădulescu difuzate în prime-time şi audienţa-record înregistrată ar putea aduce ProTV o amendă maximă de 100.000 de lei.
Preşedintele CNA, Laura Georgescu, a confirmat, pentru „ring”, că ieri avea deja înregistrate şase sesizări despre comportamentul Mihaelei Rădulescu la „Românii au talent”. Mai mult, Laura Georgescu a lăsat de înţeles că ProTV a călcat pe bec de două ori, difuzând reluarea show-ului sâmbătă, la o oră şi mai accesibilă minorilor. Preşedintele CNA: „Mi-e greu să încadrez secvenţa cu făina” În maximum trei săptămâni, CNA va discuta în şedinţă publică apariţia Mihaelei Rădulescu la ProTV. „Până acum, CNA a primit şase sesizări privind emisiunea «Românii au talent», de la ProTV, pentru afirmaţiile Mihaelei Rădulescu despre kilogramele în plus ale unei concurente. Pe subiectul cu dansul în făină n-am primit deocamdată nicio seziare.
Miheala-Radulescu_foto-Romania-TV-600x350
Personal, am vizionat în reluare emisiunea (n.r. – sâmbătă, în intervalul 16.10-19.00), redifuzare care a inclus şi secvenţele la care facem referire. În cazul reluării ne putem autosesiza şi vom discuta în consiliu, în şedinţă publică, în două-trei săptămâni, cât durează procedura. Mi-e greu să încadrez secvenţa cu făina, nu ştiu care va fi percepţia consiliului. Se vor viziona secvenţele în şedinţă. Nu e deontologic să-mi expun părerea personală înaintea votului CNA”. ProTV ori taie momentele, ori schimbă ora de difuzare În opinia lui Răsvan Popescu, membru CNA şi fost preşedinte al instituţiei, ProTV are două variante de a intra în legalitate: „Ori momentele respective să nu mai apară înainte de ora 23.00, ori să reprogrameze emisiunea la ora la care se încadrează în normele audiovizuale şi difuzarea acelor secvenţe nu mai reprezintă o încălcare a legii. N-am văzut emisiunea, însă o voi urmări dacă va ajunge să fie analizată de consiliu. Ca principiu general, dacă s-a încălcat protecţia minorilor, consiliul va analiza şi va decide probabil o eventuală sancţiune la care postul TV trebuie să se conformeze obligatoriu”. Narcisa Iorga: „Diva de la Monaco se vrea salvatoarea ProTV” Fostă membră CNA, Narcisa Iorga e categorică: ProTV a încălcat Legea audiovizualului. „Prima ediţie a show-ului «Românii au talent» ne-a readus-o pe Mihaela Rădulescu obiect sexual, aşa cum n-ar trebui să fie o vedetă TV. De-a dreptul jenant.
14-vedete-raduleasca-sarut_ab37cff76e
Legal, câtă vreme show-ul e marcat cu AP (acordul părinţilor, respectiv audienţă generală), comportamentul Mihaelei nu e potrivit pentru a fi accesibil minorilor. Cum e exclusă schimbarea orei de difuzare, ProTV trebuie să renunţe la scenele nepotrivite. Problema e că ProTV le apreciază în mod deosebit, altfel ar fi putut edita show-ul şi aceste scene să nu fie difuzate. Diva de la Monaco lasă impresia că vrea să domine show-ul, că ea e lider, că ea face rating, că ea e salvatoarea ProTV. Nu mă aştept ca CNA să aplice legea”, susţine Iorga. Cum se întoarce audienţa împotriva ProTV În Legea audiovizualului se precizează: „E interzisă difuzarea de programe care pot afecta grav dezvoltarea fizică, mentală sau morală a minorilor. Difuzarea acestora se poate face numai dacă, prin alegerea intervalului orar de difuzare, prin codare sau alte sisteme, se asigură că minorii nu pot avea acces.
Între 6.00 şi 23.00, nu pot fi difuzate producţii care prezintă limbaj sau comportament obscen. Programele clasificate «12» sau «15» pot fi difuzate în reluare în intervalul 6.00-20.00, numai editate pentru a respecta condiţiile de difuzare AP. În individualizarea sancţiunii, consiliul va ţine cont, după caz, inclusiv de audienţa înregistrată”. „Gesturile Mihaelei Rădulescu n-au loc într-un show de familie, cum e «Românii au talent», unde participă şi concurenţi minori şi, implicit, are mulţi telepectatori minori.” – NARCISA IORGA, fost membru CNA

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *