*acest text reprezintă fantezia erotică exclusivă a autorului, un obsedat sexual, pervers şi fascinat de ciocănitori în halat alb * orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare

Cimpoiul românesc (sau “Cimpoieşu”, cum îi mai zic cei de la SMURD) este făcut, de obicei, din piele de capră şi este compus din suflaciu, carabă, bâzoi şi burduf (îmblănit). La fel ca şi alte instrumente trecute de prima tinereţe, nici cimpoieşu nu prea mai are astăzi căutare, doar câţiva bătrâni cu nume exotice, gen Arafat, mai folosindu-l, din când în când, între două deplasări, sau după vreo conferinţă. Dar şi atunci, puţin şi pe grabă.

Drept pentru care Cimpoieşu nostru a căzut, în ultima vreme, într-o stare de nostalgie crâncenă, visând la vremurile când suflători tineri şi viguroşi – cum era unu’ Costel, din ansamblul Apostolilor Asistenţi – îi frecau bâzoiul, până ce îi luau aripile foc, o mângâiau la carabă şi îi şuierau îndesat în suflaciu, apoi o pocneau vârtos peste burduf, până îi sărea rugina şi rămânea lată de plăcerea… muzicii. Cam frenjurită, ce-i drept, şi cu vânătăi pe sub ochi, dar împlinită prin instrumentul cu guşă.

Acum, rămas fără Costel (cel despre care bârfitorii de la SMURD spun că împingea salvarea cu măciuca), şi plictisit de munca de birou, de interviuri şi descarcerări, Cimpoieşului nostru i-a venit o idee năstruşnică, cum numai unui instrument necântat îi poate trece prin burduf. A dat, aşadar, o dispoziţie internă, nescrisă, dar cu literă de lege, să nu mai calce-n curtea ei de la Spiridon nici o Ană sau Marie, care n-ar şti s-o încânte, ci numai tinerei cu poftă de viaţă de la UMF, care ştiu să frece bâzoiul şi ţin la tavăleala specifică unui serviciu atât de stresant. Ideea nu-i rea, dar celor interesaţi le transmitem că vor trebui să depună eforturi mai mult decât serioase pentru a se apropia măcar de tehnica şi dexteritatea asistentului Costel, un adevărat virtuoz al cucoanelor trecute de primul fond de ten. Mov…