Patronul spune că WTC e în renovare, nouă ne miroase a capăt de drum. Și-atunci, ce se va întâmpla cu World Trade Center/Hotel Europa.

Niciun ieșean nu ar putea arăta locul de pe malul Bahluiului unde s-a oprit căruța celui care a săpat bordeiul de a reprezentat prima clădire a Iașului medieval și primul său Centru civic. Orice ieșean ar putea însă să indice cu ochii închiși care a fost prima clădire din categoria ”oțel și siclă” din târg. Dar ce s-a mai întâmplat cu Ghiță Ionescu și, mai ales, ce s-a ales de World Trade Center și-al său hotel?

Ghiță, pionerul
Când a fost construit, Hotel Europa era o clădire ciudată. Era singura îmbrăcată în alucobond și sticlă. Indiscutabil, clădirea și proprietarul ei, Gheorghe Ionescu au fost primii la multe capitole în Iași. Primul hotel de patru stele. Primul centru de afaceri cu pretenții. Primul cazino. Primul om de afaceri care a reușit să-l convingă pe Simirad să se despartă de o bucată din scumpul său domeniu public al Iașului. Nu mult, doar vreo 7.000 mp. Dar dacă nu era conul Simi, Hotel Europa n-ar fi existat. Nimeni nu va ști probabil ce l-a convins pe Simirad să dea o tarla din buricul târgului pe nici 5 dolari anual pe metru pătrat. Dar a făcut-o. Culmea, pentru o firmă a unui om de afaceri cunoscut deja drept un cal breaz.

A înfrânt CJ-ul
Ghiță este un om de afaceri care nu seamănă deloc cu cel standard. La noi, un om de afaceri își face zece firme prin care învârte unul și același contract cu statul până amețește și mama Gărzii Financiare. Ghiță s-a considerat suficient de deștept să se descurce cu una singură, Inproiect, prin care a făcut de toate. Întâi, proiectare. Apoi, construcții: un terminal nou pentru Aeroport, care a început să se dărâme imediat după inaugurare. Procese, scandal cu CJ, victorie Ghiță după câțiva ani. CJ a plătit despăgubiri că a îndrăznit să-l deranjeze pe Ghiță și încă niște facturi din urmă. În fond, prezidentul de CJ semnase recepția lucrării, nu? Ce dacă pe urmă a început să plouă prin tavan?

O poveste cu cântec
Poate ăsta a și fost argumentul suprem pentru Simi. Pe ideea că dușmanul dușmanului meu îmi este prieten, Simi a semnat orice cu Ghiță. Ca primarul. Și așa s-a construit Hotel Europa. Condițiile erau năucitor de clare: dacă Ghiță nu-și plătea redevența, Primăria îi lua hotelul. Dar nu gratis, ci la prețul de inventar. Iar Ghiță n-a plătit și a mai și trimis înștiințare la Primărie: ”dom’le, n-am plătit. Hotelul e al vostru. Dați încoa’ 18,3 milioane de dolari, că atâta face”. Simi, să facă infarct, nu alta, dar contractul era clar. A încercat să negocieze. Să dea doar 1,5 milioane de dolari. Până la urmă, s-a dat la pace: Primăria se face că nu mai are nicio redevență de încasat, Ghiță nu-i bagă pe gât hotelul.

Scump, nene, scump
Acum s-o dăm pe-a dreaptă. Ăsta hotel. Patru stele, doar că două nu se văd, că e înnorat. Pe scurt. 70 de camere, adică doar fo’ 7 pe etaj. Largi, spațioase, internet moca, televizor, telefon, uscător de păr, mobilier de lemn masiv, închidere cu cartelă, adică în linii mari cam tot ce găsești la un hotel de 2-3 steluțe de prin alte părți. Săli de conferințe, să ții summit-ul NATO la Iași și mai multe nu. Cafeaua la bar, în varianta degetar, fo’ 25 de lei, că deh, patru stele. Mda, doar că hârtie igienică nu găseai în cameră decât dacă o cereai de la recepție. Piscină sau chestii dintr-astea, mai va. Dacă veneai cu o gagică în cameră și voiai să o impresionezi cu vreo băutură fină, țeapă. Minibarul era fix genul ăla de motel sau hai, hotel de o stea, două. Aerisire la toaletă? Da, prin deschiderea ușii și-atât. De aer condiționat funcțional nu mai vorbim, că riscăm să devenim răutăcioși. Prețuri de Occident, servicii de România, pe scurt. Nimic nu e mai rău însă, și asta o poate spune orice văduv, decât singurătatea. Iar în hotel, taman asta era cel mai trist lucru. Dacă ți se termina cumva gazul din brichetă, ghinion. Cel mai apropiat vecin era la Hotel Moldova.

Mortua est?
A, de ce folosim trecutul? Poi, de-aia. Hotelul a intrat cică în renovare din toamnă. Dar așa se tot renovează, că nu se vede nicio roabă de ciment prin preajmă. Și, de ce renovare, după nici 15 ani de folosință? Dacă e să ne întrebați pe noi, renovarea înseamnă pur și simplu ”mortua est”. Hotel Unirea tot patru stele are, dar le și arată. Mai nou, a apărut și Hotel Internațional, tot de atâtea stele. Iar ultimii ani arată totul. În 2009, pe când deja la Hotel Europa bătea vântul, Ghiță a încercat să-i cazeze la hotel pe angajații Centrului Regional de Plăți. A, nu pentru vreo conferință regională. Așa, în general. Spații de birouri. 500.000 de euro pe trei ani. N-a mers. Anul 2010 a fost ultimul pe profit. În 2011, o singură veste bună: fata lui Ghiță s-a măritat cu patronul de la Salvaniom. Inproiect, care între timp nu mai făcea construcții, ci doar birjărea hotelul, a intrat pe pierderi. În 2012, a rupt stilul: pierderile, de aproape 5 milioane de lei, au depășit chiar și cifra de afaceri, ceea ce nu reușesc mulți. De-aia și zicem că renovarea sună a închidere definitivă…

Ce-ar putea face Ionescu cu WTC:
– vânzarea lui ca și hotel
– recompartimentare și transformare în birouri
– vânzarea clădirii unei instituții publice