Gabriel Grigore e un om politic predestinat să fie pe locul secund. Fost viceprimar al Iaşului, plecat din PDL, a ajuns la PMP, unde a cunoscut, pentru scurtă vreme, vanitatea de a fi şef de filială. După ce a fost şi de aici dat jos, locul său fiind luat de Camelia Bogdănici, Grigore este acum iar pe o poziţie subalternă, de secretar general al organizaţiei Iaşi a PMP. Asta după ce, pe 17 februarie, posta mândru pe Facebook o fotografie cu numele său şi titlul de preşedinte al PMP Iaşi. Supărat pe această evoluţie a carierei sale, Gabriel Grigore i-a trimis o scrisoare lui Băsescu, încercând să-l convingă pe acesta de calităţile sale manageriale. Un reporter al Bârfa de Iaşi a interceptat scrisoarea, a citit-o şi apoi a retrimis-o adrisantului. Iată câteva fragmente:

„Domnule preşedinte, vă spun din capul locului că m-am cam săturat să aud din partea dumneavoastră: „Vrei, nu vrei, bea, Grigore, agheasmă”, în timp ce mă rostogoliţi pe scara politică mai ceva ca pe un butoi cu whisky în pivniţa de la Cotroceni. Mai întâi l-aţi pus pe Mâţă în fruntea Mişcării Populare de la Iaşi, care apoi a şters-o, motivând că-şi dă doctoratul. Eu deja eram doctor, dar nu v-a interesat atunci chestia asta, probabil că n-o ştiţi nici acum. Oricum, cât am fost preşedinte la PMP Iaşi, m-am purtat frumos cu toată lumea. Am băut o cafea în tihnă cu păianjenii care îşi făceau veacul prin colţurile sediului, am şters praful de pe materialele propagandistice pe care nu le citea nimeni, ba am şi înrămat pe cheltuiala mea cele patru adeziuni primite. Cu alte cuvinte, am fost mult mai activ decât la Primărie. Şi cu ce m-am ales? Cu doamna Camelia Bogdănici, venită cu şenileta peste mine, ca în vremea ocupaţiei sovietice? Adică de ce trebuie să fac eu acum două cafele, şi nu una, ca în vremurile solitare ale mandatului meu de preşedinte? M-aţi făcut secretar general. Ce să fac în funcţia asta? Să aştept poştaşul cu pensia? Eu vreau activitate, domnule preşedinte. Habar n-aveţi cât de popular sunt în Iaşi. Pe doamna Bogdănici dacă o ştiu vreo doi – trei inşi, dar nici ăia n-o văd prea bine, că doar nu reuşea să le pună dioptriile cum trebuie la toţi! Aşa că, vă rog, înlocuiţi agheasma cu ceva tărie, să capăt şi eu ceva culoare în obraji. Altfel, mai am puţin şi devin omul invizibil, zău aşa!”