Am trăit s-o vedem şi pe asta! O vedetă Pro TV, plecată de ani buni din Iaşi pentru a se afirma la cea mai cunoscută şi vizionată televiziune din ţară a anunţat, la început timd şi-apoi cu voce tare, că a hotărât să-şi doneze soţia în scop umanitar, în cadrul campaniei „Salvează Crăciunul” pentru copiii din Valea Screzii. Campania derulată de postul de televiziune privat constă în donarea de obiecte şi, iată, şi de oameni care sunt scoase/scoşi la licitaţie, cu banii strânşi urmând a se cumpăra materiale de construcţii pentru micuţii care au rămas fără adăpost în plină iarnă.
„M-am decis să-mi donez soţia, după ce am văzut gestul extraordinar al lui Busu (n.r.: Florin Busuioc, prezentatorul buletinului meteo de la ştirile Pro TV). Mă refer la cartea aceea veche la care ţinea foarte mult. Era, mi se pare, un volum de prin 1925-’26, despre istoria adevărată a înfiinţării Partidului Comunist Român. Am fost pur şi simplu emoţionat pentru că ştiam că Busu ţine enorm la acea carte. Atunci m-am decis, iar acum sper să scot un preţ bun pe soţie. Celui care câştigă licitaţia îi spun doar atât: este o bună gospodină, face nişte bucate moldoveneşti nemaipomenite, iar în casă îi garantez că va avea o curăţenie lună. Chiar dacă încerc un sentiment de regret, acum, ştiu că gestul meu îi va ajuta cel puţin câteva zile pe acei copii rămaşi fără un acoperiş deasupra capului”, ne-a mărturisit vedeta Pro Tv originară din Iaşi.
Îi urăm succes!