Prin dealul Copoului, pe la instituţia purtătorilor de chipiu bate vântul a pensie. Nu pentru toţi, desigur. Că asta ar fi cea mai tare veste pentru infractori. Cred că ne-am fi lipit şi de o cinste din partea lor să le dăm o asemenea veste. Pentru unii doar. Şi cum ai putea să te retragi la pensie? Dintr-o funcţie cât de cât onorabilă şi, desigur, într-o casă de vacanţă, dacă s-ar putea. Ar fi pensia perfectă. Mai ales după o viaţă dedicată poporului. După o viaţă în slujba cetăţenilor. Am vrea să spunem că după o carieră de succes. Dar nu putem. Nu ne lasă conştiinţa. Asta pentru că în mandatul său de şef la rutieră, 45 de purtători de chipiu erau cercetaţi penal pentru corupţie. Luare de mită, abuz în serviciu, trafic de influenţă. Cam astfel de infracţiuni notau procurorii în cv-urile purtătorilor de chipiu de la rutieră. Conduşi desigur, că despre el încercăm să vă povestim, de Petrică Peţiol. Cum era de aşteptat, Peţiol şi-a prezentat rapid demisia, se întâmpla la începutul lui 2009 şi, tot la fel de rapid, a dispărut din peisaj. A reapărut în vara anului trecut. Când, de altfel, a fost uns şef la Serviciul pistoale şi gloanţe de la IPJ. Cât a stat el aşa într-un con de umbră, nu s-a plictisit. S-a apucat să-şi construiască o casă de vacanţă. Ca tot omul de altfel. A înaintat în viaţă, o funcţie bunişoară care să-i aducă o pensie liniştită a căpătat, sau a recăpătat mai corect spus, aşa că a decis că e momentul să se retragă la cuibuşorul său de vacanţă. Ce să spunem şi noi acum?! Spor la treabă. Să vă bucuraşi de pensie. Dar să aveţi grijă că acolo, sus pe Bucium cam bate tare vântu-n frunze.
Case boierești, la vânzare pe sute de mii de euro
Pe la începutul anilor ’90, românii se frământau la gândul că unii vor să ne cumpere țara și nouă nu ne rămâne nimic. Pe urmă,…