Tudor Ciuhodaru e omul gesturilor bombastice. Iniţiativele din Parlament şi le susţine cu mult circ ieftin, notorietatea şi-a clădit-o “televizându-şi” intervenţiile medicale

Prin Parlamentul României se găsesc două soiuri principale de parlamentari. Unii, mai puțini, care se agită să facă ceva și alții, mult mai mulți, care nu fac nimic. În categoria ăstora din urmă pot fi incluși și ăia care se laudă cu ce au făcut alții și cei pe care dacă îi întrebi cu ce idei își susțin o propunere se uită la tine ca la avioane. Termenii ”argumentare” sau ”logică” fie le sunt străini, fie nu le văd rostul. Ei, și frunzărind noi netul, am dat peste o idee așa de faină și de populară, de lumea săraca ar vota-o și cu cinci mâini, nu doar cu două. I-am zice direct ”populistă”, dar o să ziceți că avem ceva cu cel care o promovează. Despre ce e vorba? Un deputat plecat din Iași, dar aciuat mai nou la Bârlad, cere ca numărul mandatelor unui parlamentar să fie limitat la maxim două. Ai stat 8 ani în Parlament, pa și la revedere. Ca la președinte. Omul vine cu argumentul suprem că dacă stă prea mult, parlamentarul devine periculos. Își face influență, învață să pună pile și să ia șpagă și altele asemenea. Brrrrr… Da, exact, aplauze la scenă deschisă pentru Tudor Ciuhodaru.

Idee populistă
Deputatul este expert în lansarea de idei dintr-astea, care dau bine la public. De fapt, propune mai multe legi decât pot bieții angajați ai Camerei Deputaților să scaneze ca să pună pe net. Ce-avem noi cu ideea vehiculată de deputatul Ciuhodaru? Multe. Dar așa de multe, că ar trebui să scoatem o ediție, special ca să le scriem pe toate. O să încercăm să le sintetizăm cât de cât ca să nu vorbim despre asta mai mult decât merită.

1. E veche. Veche rău. A propus-o și senatorul PDL Iulian Urban în 2011. Și Mihaela Popa, în 2012. A făcut și obiectul unei petiții online anul trecut. ș.a.m.d. Dom’le, dacă iei ideile altora, măcar dă o bere ca drepturi de autor.

2. În cazul președintelui, există o logică serioasă a limitării numărului de mandate. E unul singur și are multă putere. De la ”Ceaușescu relaes / La al N-lea congres”, merită să fim prudenți, mai ales dacă e și jucător. Mai știi ce face cu jucăriile pe care le are pe mână? Dar la parlamentar? Păi, ăla e unul printre câteva sute. Nici că se simte. Mare sfârâială dacă se alege de 10 ori. Ca și primarul.

3. Dacă e să pună pile sau să ia șpagă, hai să fim serioși. Unii învață asta înainte să depună jurământul. Avem cazuri recente de parlamentari la primul mandat care au întins mâna să ia ce n-ar fi trebuit. N-ai nevoie de experiență pentru asta, nu?

4. Ai nevoie însă de experiență ca să te prinzi cum merge Parlamentul. Nu că ar fi proști, dar mulți dintre aleșii ăștia nici Constituția n-au citit-o înainte să fie aleși, darămite regulamentele Camerelor sau statutul parlamentarului. La al doilea mandat, abia se descalță ce și cum.

5. Caz ipotetic: Vasile, ales deputat uninominal. La primul mandat se sparge în figuri, se agită, propune legi, dă interviuri, trimite comunicate, ține audiențe. Orice, să mulțumească lumea și să-l mai voteze o dată. Dar la al doilea mandat? La ce să se mai agite, dacă nu mai are voie să candideze. Și îl cheamă Vasile, nu Iancu Jianu sau Pintea Haiducul, să zici că o să se agite în continuare la fel, doar de dragul țării. Deci, ne alegem cu un Parlament format jumătate din ageamii la primul mandat și jumătate din blazați la al doilea. Mai prost chiar decât ăla de acum. Da, se poate și mai rău.

6. Există parlamentari, la al treilea, al patrulea sau al cincilea mandat, care chiar fac treabă. Serioși, constructivi, experimentați. Îi dăm afară taman pe ăia care au învățat să-și facă meseria ca lumea. Căci parlamentarismul este o meserie la urma urmei. Dacă avem nevoie de profesioniști într-un service auto, de ce n-am avea nevoie și în Parlament?

Alte idei, le dăm gratis
Hai mai bine să încercăm alte proiecte de lege. Ce-ar fi dacă ne-am apuca să educăm puțin electoratul, să nu voteze pe același pungaș iar și iar? Sau dacă am avea grijă să nu mai existe sacoșe cu ulei și făină? Sau măcar să sugerăm electoratului să ia sacoșa, dar de-al dracului să voteze pe candidatul ăla care nu dă nimic? Sau să facem votul obligatoriu, ca în Belgia, astfel încât să devină prea scumpă șpaga electorală? Sau, dacă tot ne pălește nostalgia câteodată, de ce n-am aplica legea electorală dinainte de 1989? Acolo scria clar că un deputat în Marea Adunare Națională poate fi zburat din schemă de alegători printr-un referendum local. Asta, dacă se considera că nu și-a făcut treaba. Sau, mai nou, că nu-și ține promisiunile. Ideea se aplică pe ici pe colo, prin Elveția, China sau Indonezia, de exemplu. E drept, ar trebui schimbată puțin Constituția, că ea interzice mandatul imperativ. Adică deputatul nu poate fi revocat dacă alegătorii lui consideră că nu-și mai merită mandatul. Nu mai degrabă schimbăm asta?