Un sondaj de opinie realizat la nivelul municipiului Iaşi a oferit o nouă ocazie oamenilor politici de a fabula pe marginea cifrelor. Deşi cifrele indică pentru Forţa Civică Iaşi un procent ce variază între 7 şi 8%, Dragomir Tomaşeschi, liderul formaţiunii, plusează ca la licitaţie, vorbind pe Facebook de 11 procente: „Forţa Civică Iaşi are 11% şi suntem pe trend crescător!”, exultă fostul prefect. Este foarte posibil ca Tomaşeschi să fi citit eticheta la şampanie şi să fi confundat procentele electorale cu cele ale concentraţiei alcoolice. Îi recomandăm lui Dragomir Tomaşeschi să nu desfacă încă şampania, că ar fi păcat. Se va lămuri el, chiar imediat, în luna mai, cam câte procente face partidul său. Aşa, ca să-i stricăm ziua, încă două precizări: dacă corectăm în minus cu marja de eroare care e, probabil de 3% (că în plus a umflat-o el deja), partidul mai că nu trece nici măcar pragul electoral. Şi-a doua precizare importantă ar fi că trebuie să ia în calcul şi procentele din mediul rural. Iar acolo nu prea a auzit nici naiba de Forţa Civică.
Marius Bodea, la prima ieşire la rampă pe scena Camerei Deputaţilor. Botez în Parlament
Deputaţii ieşeni Marius Bodea (PNL) şi Cosette Chichirău (USR) au semnat prima lor iniţiativă legislativă, făcându-şi astfel debutul în activitatea parlamentară. Munca nu a fost…