Nici prezervative nu mai primeşte Iaşul!

Intervenţia politicului în viaţa noastră de zi cu zi pare să ne afecteze din ce în ce mai mult.

Şi dacă noi suntem nevoiţi să suportăm toate mizeriile care ni se întâmplă din cauza bătăliilor pe ciolan, lucrurile par a fi scăpat de sub control.

Adică am acceptat ca portocalii de la conducerea ţării să ne caroteze sistematic „din cauza“ faptului că noi avem primar pesedist, da’ toate până la „cauciuce“.

Adică ne-au şuntat de la banii pentru investiţii, ne-au dat nişte firimituri pentru infrastructură, iar de alte proiecte ce să mai zicem.

Dar totul până la sex.

Adicătelea al doilea oraş al ţării nu merită şi el un condom „moca“?

Cel puţin aşa par să stea lucrurile după ce Ministerul Sănătăţi a decis ca, în cadrul Programului Naţional de Prevenire a Sarcinilor şi a Bolilor cu Transmitere Sexuală să trimită Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi ZERO prezervative.

Ce concluzie să tragem noi din această decizie?

a) Ţara are nevoie de pedelişti ieşeni şi, deci, nu mai primim prezervative;

b) Pedeliştii ieşeni sunt atât de impotenţi încât nu le mai trebuie „condoame“;

c) Pedeliştii ieşeni le umplu cu apă şi le aruncă între ei;

d) Pedeliştilor ieşeni le place… fără protecţie.

Răspundeţi corect la această întrebare şi câştigaţi un prezervativ portocaliu, mărimea „boc”.

Din ce în ce mai puţin

Lăsând gluma la o parte, trebuie să vă spunem că, potrivit programului amintit, Ministerul Sănătăţii trimitea, în fiecare an, la Iaşi materiale de contracepţie. Acestea erau distribuite, apoi, gratuit prin intermediul cabinetelor medicilor de familie, cele de planning familial sau prin maternităţi.

Faptul că ieşenii nu mai au acum niciun prezervativ „moca“ trebuia anticipat, având în vedere faptul că în ultimii ani numărul „condoamelor“ a scăzut din ce în ce mai mult.

Astfel, în anul 2009, au fost distribuite către populaţia Iaşului 83.502 prezervative. Tot în 2009, ieşencele au beneficiat, prin intermediul medicilor ginecologi sau al medicilor de familie, de 66.000 de folii de pilule anticoncepţionale, 7.303 de doze de anticoncepţionale injectabile şi 533 de sterilete.

În 2010, numărul de „cauciuce“ a fost de 70.311. În ceea ce priveşte numărul foliilor de pilule anticoncepţionale, acesta  a fost de 33 de ori mai mic, adică doar 200. Anticoncepţionalele injectabile distribuite au fost 8.077, iar steriletele, 977.

Contracepţie doar pentru femei

Şi pe lângă faptul că ministrul Sănătăţii are ceva cu ieşenii la capitolul contracepţie, în plus, acesta pare a fi şi misogin, atâta timp cât au fost trimise în capitala Moldovei doar anticoncepţionale pentru femei.

Adicătelea numai ele să „sufere”, în timp ce „gibonu“ să se simtă liber. Dacă înţelegeţi ce vrem să spunem…

Cel puţin asta reiese dintr-o declaraţie a lui Marius Voicescu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi.

Până acum, Iaşul a primit 11.000 de folii de pilule anticoncepţionale şi 3.011 de doze de anticoncepţionale injectabile.

Poate totuşi Ministerul Sănătăţii îşi va face milă măcar de bieţii studenţi ieşeni, care numai bani de „condoame“ nu au, mai ales că a luat prin licitaţie publică 3,6 milioane de prezervative în cadrul Programului Naţional de Sănătate. Bănuţii daţi pe milioanele de cauciuce sunt de 725.810 lei, fără TVA.

Unde mai pui că urmează a fi luate vreun milion şi ceva de cutii de pilule, pentru care se vor plăti aproximativ 10 milioane de lei.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *