Cum au schimbat Sărbătorile Iaşului viaţa celui mai ghinionist ieşean

Cu excepţia clasei a doua, când a luat menţiune şi i-a aşezat tovarăşa o coroniţă mai mică pe cap (are şi acum poza acasă), Lorin Crasuleac nu numai că nu a mai cunoscut gustul succesului, ci ajunsese chiar celebru printre cunoscuţii săi pentru ghinionul teribil care îl urmărise toată viaţa.

Dacă pleca la drum cu maşina, era ceva obişnuit pentru el să facă pană la două roţi, motiv pentru care avea întotdeauna două sau chiar trei rezerve în portbagaj. Dacă îi dădeai zece chei, dintre care 9 puteau să deschidă acelaşi lacăt, invariabil o nimerea pe singura care nu se potrivea. Tot aşa, a fost singurul din sat la el căruia i s-a rupt prezervativul într-o noapte, după discotecă. Motiv pentru care s-a şi căsătorit la 17 ani. Primul copil i s-a născut un pic mai negru şi toată familia a plâns în hohote. Dar al doilea a fost blond ca soarele, nu roşcat, ca ultimul, sau şaten, ca el şi nevastă-sa. Lui Lorin, cel mai mult îi plăcea să stea pe balcon, cu o bere în mână, şi să se uite în stradă. Când nu stătea, muncea pe o dubiţă, ca distribuitor de dero.

Viaţa i s-a schimbat la peste 140 de grade

Acum câteva zile, Lorin a împlinit 36 de ani. Nevasta şi copiii fiind plecaţi la ţară, la un praznic, şi-a invitat câţiva colegi de muncă la el, să se uite împreună la un meci din Liga lui Mitică şi să se sărbătorească. Nici nu s-au aşezat bine în fotolii, că s-a luat curentul. Fiind gazdă, Lorin s-a angajat că rezolvă problema imediat. Nimerind, însă, o şurubelniţă neprotejată, s-a curentat la tablou, de i-a sărit şapca până-n uşa liftului. Ca să nu îl ducă la spital şi să rateze băuturica şi mâncarea pregătite de sărbătorit, colegii de serviciu au săpat o groapă în spatele blocului şi l-au băgat pe Lorin în ea, acoperindu-l cu pământ până la gât (să tragă curentul din el). “În juma’ de oră eşti ca nou!”, l-au asigurat şi au aprins un grătărel lângă el, să se mai încălzească. După vreo trei ore de stat în pământ, văzându-l că-i vânăt de frig, colegii s-au gândit să îl ducă în casă, să-l pună în cadă şi să dea dumul la apă fierbinte. I-au pus în apă şi o veioză făcută din sare, cumpărată de nevastă-sa tocmai de la salina de la Praid (să-i tragă răceala) şi au plecat fiecare pe la casele lor.

“Fă, eşti nebună, uite ce s-a întâmplat!”

Dimineaţa, când s-a trezit, Lorin era aproape ca nou. Îl strângea un pic pieptul şi îl mai jena o tuse seacă, dar suportabilă. S-a schimbat de hainele ude şi a turnat apă în ibric, apoi a coborât la magazin, să cumpere o Elita verde. Pentru prima oară în ultimii ani, nu s-a mai împiedicat de prag când a intrat, aşa că vânzătoarele, deşi pregătite, n-au mai avut de ce râde ca proastele. Când a ajuns în faţa scării, şi-a dat seama că iar îşi uitase cheia de la interfon. Dar n-a durat zece secunde şi a coborât cineva din bloc. Când apa fierbea şi a deschis pacheţelul de cafea, alt şoc! Înăuntru, un bileţel care îl anunţa, cu fraze pompoase, că “aţi câştigat o Dacia Duster la promoţia Elita!” Neîncrezător, sună la numărul de pe bileţel, iar doamna care i-a răspuns îi confirmă că este marele câştigător, îi înregistrează datele personale şi-i spune că este aşteptat la Bucureşti peste trei zile, să-şi ridice premiul şi să se tragă în poză. Ameţit de cap, o sună repede pe nevastă-sa, să-i dea vestea cea mare. De aici, povestea vieţii lui Lorin Crasuleac capătă o viteză ameţitoare.

“O sun pe Rodica şi-i spun: «fă, eşti nebună, uite ce s-a întâmplat!». Ea nu prea mă crede şi zice că iar am băut toată noaptea cu colegii şi acu’ îmi bat joc de ea. «Fă, am biletu’, ţi-l arăt!», zic. «Lasă asta, zice, du-te şi caută un sicriu, c-a murit şi tanti Aniţa». Tanti Aniţa asta era sora lui soacră’mea, o femeie care numai m-a judecat toată viaţa. Eu, când aud că am pierdut-o, fac o cruce mare, beau cafeaua şi mă duc bucuros să-i caut sicriu”, povesteşte Lorin.

Când ajunge la magazinul de pompe funebre, iar surpriză!

“I-am întrebat cât costă cel mai ieftin sicriu, iar ei îmi spun că nu costă nimic şi îmi explică că, deoarece eram clientul cu numărul 1006, îmi oferă un sicriu din lemn de mahon, cu capac pliabil şi oglinzi pe laterale, să se aranjeze bocitoarele în ele. Plus un tort mare din colivă cu numele decedatei şi o canistră de zece kile de vin. Totul gratis!”, îşi continuă povestea, şi acum buimac de cele întâmplate, Lorin Crasuleac.

Kiss Caaash!

Mai departe, rămas cu banii de sicriu în buzunar, ieşeanul s-a oprit în prima crâşmă, să cinstească norocul care dăduse buluc peste el. Îşi ia o bere şi, când să se aşeze la masă, bărmăniţa îi face semne disperate de după tejghea: “Domnu’, domnu’, aţi câştigat un Opel Tigra sub capac! Poftim capacu’!”. “… doamnă, n-avea cum. Eu am luat bere la halbă”, zice, buimac, Lorin Crasuleac. “Nu, nu, n-are de unde să fie din altă parte. Poftim capacul!”. Se ridică de la masă, ia capacul cu Opelul Tigra, îl pune în buzunar, lângă biletul cu Dacia Duster, şi se gândeşte că e prea mult, totuşi, pentru o singură zi. “Mi-am zis, dom’le… ăsta nu-i lucru curat. Şi m-am dus ţintă la prima biserică care mi-a ieşit în cale”, îşi aminteşte Lorin. În drum spre biserică, îi sună telefonul. “Hai salutare! Noi suntem Cârcotaşii! Ia zi un număr!”. “…treişpe”, răspunde Lorin, luat ca de pe somn. “13? Felicitări, omule! Ai câştigat două mii opt sute de euro! Kiss Caaash!”. Acum, chiar era convins că nu-i a bună…

“Voiam să mă trezesc din vis, da’ nu era nici un vis”

Ajuns la biserica din spate la Hala Centrală, Lorin a trecut ca fulgerul printre babele care băteau mătănii în prag, a pupat cu foc icoanele şi a vârât, disperat, toţi banii pe care-i mai avea în cutia milei. Dar, nemaivăzută minune, banii cădeau la loc, prin spatele cutiei.

“M-am uitat, să văd pe unde-i spartă, da’ nu era. Aşa că i-am îndesat din nou, cu atenţie, da’ iar au căzut. Nu numai banii mei, ci şi alte două hârtii de 500 de lei, plus o iconiţă cu imaginea lui tanti Aniţa. M-am apucat de cap şi am crezut că înnebunesc, nu alta. Tremuram ca varga şi mă ciupeam de mână. Voiam să mă trezesc din vis, da’ nu era nici un vis”, îşi aminteşte Lorin, care, purtat între extaz şi agonie într-un timp atât de scurt, suferise un şoc şi se prăbuşise într-un scaun din biserică, incapabil să mai gândească.

“Stăteam aşa, ca prostu’, şi mă uitam în gol… Când, la un moment dat, s-a apropiat de mine un călugăr bătrân. Ţin minte că m-a mângâiat pe cap şi mi-a spus: «Nu-ţi fie frică, tinere. Au început Sărbătorile Iaşului! Preţ de douăzeci de zile, tot au să se întâmple minuni»”.