Norina Forna, decanul Facultăţii de Medicină Dentară din cadrul UMF Iaşi, este o femeie frumoasă (zic unii), deşteaptă (zic alţii), puternică (zic toţi). Dincolo de aceste calităţi, mai mult sau mai puţin verificabile, Norina este o femeie bogată, c
u o dantură impecabilă! Şi foarte ambiţioasă, pe deasupra. Iar o femeie bogată, cu o dantură impecabilă şi foarte ambiţioasă pe deasupra are, de regulă, planuri mari. Nu, nu divorţează, nici silicoane nu-şi mai pune. Mai mult! Vrea să schimbe decanatu’ pe deputăţie!
De ce ar intra Norina Forna în politică? Dintr-un calcul simplu: dacă Luminiţa Iordache a putut ajunge deputat, Norina Forna de ce nu s-ar dedulci la centrul atenţiei? Cel puţin aşa spun sursele noastre de prin lumea halatelor albe, despre modul în care gândeşte şi calculează putred-de-bogata-doamna Forna. Sărut mâna, doamnă! Respectele mele veşnice!
Înţelegere ultrasecretă
Bun. Ştim că această doamnă cu nume exotic este plină de marafeţi, ceea ce o face extrem de atrăgătoare pentru orice partid sau partiduleţ politic, consultanţi de ocazie sau găozari în căutare de bani pentru întreţinere. Pentru că am pomenit de bani, trebuie să recunoaştem că noi nu ştim dacă imensul dumneaei purcoi de bani provine doar din câştiguri oneste, dublate de moşteniri imense, ori s-au mai înmulţit, în ani, şi din oleacă de trafic cu diplome sau plicuri cu eurodolari de la studenţii veniţi la Iaşi să se antreneze pentru Jihad. Asta noi n-o putem şti şi nici nu facem păcatu’ să încălcăm deontologia şi să dăm cu presupusu’. Ce, noi dormim în sân cu frica hoţilor noaptea, sau dumneaei?
Iarăşi bun. Sau nu, că n-am spus mare lucru până aici. Intenţionat n-am spus, fiindcă am lăsat la coadă explicaţia bombei din titlu. Tot sursele noastre (avem informatori unde nici cu închipuirea nu puteţi ajunge) spun că, din motive pe care ne abţinem să le detaliem acum, “Doamna cu dinţi de fier” şi “Domnu’ Relu”, cel cu nasu’ operat, ar fi bătut zgomotos palma, într-o frumoasă seară de mai, la nunta unui amic comun. Cei care au asistat discret la scenă spun că, atunci când şi-au împreunat palmele a “victorie!”, Relu a simţit foşnet de bani, iar Norina a trăit, pentru o clipă, dulceaţa apariţiilor “în prime time” la Realitatea şi Antene, nu la Tele M şi Iaşi tv life.
Palma au bătut-o, asta e cert, dar multe au rămas nerezolvate însă. Iar una dintre ele era “problema Răducu”, minielefantu’ a cărui promiţătoare carieră în Matrix a fost compromisă, aproape iremediabil, de pârâcioşii soţi Forna, care l-au dat pe mâna DNA-ului, sub acuzaţia că le-a cerut şpagă pe vremea când era prefect. Dar cum vorba bună mult aduce, naşu’ Relu şi-a exersat puţin discursu’ şi căutătura galeşă, până a convins-o pe Norina “să renunţe la ranchiună şi să-l ia pe Radu în echipă la ea, căci cei care vor trebui să vadă vor înţelege mesajul”.
Cam asta ne-au spus sursele, iar sursele n-aveau nici un interes să mintă, în condiţiile în care nu le-am mai plătit de luni bune. Noi, însă, aveam tot interesul să verificăm treaba şi, chiar dacă n-am obţinut decât două scurte declaraţii de la cei doi, considerăm că nu va mai rămâne loc de prea multe interpretări.
Nici usturoi n-au mâncat…
Norina Forna, prin geamul întredeschis al maşinii personale: “Cred că sunteţi bolnavi, ar fi bine să mergeţi să vă trataţi. Nu, nu am nimic personal cu domnu’ Radu Prisăcaru. Chiar este o persoană pe care o apreciez pentru modul în care a luptat să-şi adune pământ în Iaşi. Da, orice este posibil pe viitor. Bunicul meu, care a fost informator al ruşilor şi care ura realmente engleza, mi-a spus <<să nu spun niciodată never>>. Aşa că nu ştiu ce va fi… o să vă anunţe ataşaţii mei de presă la momentul potrivit”.
Radu Prisăcaru, pe care l-am prins la coadă la şaorma: “La foamea care e acum, nu mai am nici un resentiment pe doamna Norina. Poate că şi eu i-am cerut prea mult… multe acte pentru acel teren, vreau să spun. Acum, orice este posibil, chiar dacă nu mai am supleţea de altădată, să pot lipi afişe cu dumneaei. Dar să o consult în materie de politică, oricând. Ce aş putea eu s-o învăţ? 🙂 … glumiţi, nu?”