N-a avut de-a face unul cândva și a scos metafora aia profundă cu ”veșnicia s-a născut la sat”. N-avem nimic personal cu titanii literaturii române, Blaga în cazul de față, dar credem că o nimerea mai bine dacă zicea că ”sărăcia s-a născut la sat”. Și-acolo a și rămas. Cel puțin în cazul Iașului, cam așa stă treaba.
55,34% trăiesc la ţară
În județul nostru, peste jumătate din populație trăiește în mediul rural. 55,34% mai exact, cel puțin așa susțin statisticienii ăia de au făcut varză din rezultatele recensământului din 2011. Când este însă vorba de bani, lucrurile stau cu totul altfel. Doar o treime din banii care trec prin bugetele locale de tot felul ajung prin cele ale comunelor. Iar dacă ne uităm la ceea ce se cheamă venituri proprii, adică banii strânși efectiv pe plan local, procentul scade la o cincime. Ca să nu vă amețim prea mult cu cifrele, dăm un singur exemplu. Dacă primarul Nichita se enerveză, poate asfalta toți cei 500 km de străzi din Iași cu veniturile proprii pe doi ani. Mă rog, asta ar însemna ca în școli să se dea cu var pe banii părinților, noaptea să mergi cu lanterna pe străzi, că n-ar fi bani de iluminat etc. Dar s-ar putea. O comună medie poate asfalta cam 1,5 km de ulițe pe an. Iar aceeași comună medie are cam 10 km de drumuri comunale, bașca alea sătești. Cam asta este diferența de forță financiară între municipiul Iași și comuna medie. Iar dacă excludem top 10 comune bogate, că alde Miroslava are venituri proprii mai mari decât Târgu Frumos, Hârlău și Podu Iloaiei la un loc, care chipurile sunt orașe, ne speriem de-a dreptul și aruncăm naibii calculatorul.
De ce dom’le, de ce?
Întrebare logică: da’ de ce, dom’le? Într-o țară, vorba aia, eminamente agricolă, în care aurul negru nu este petrolul, ci cernoziomul, în care pământul îți cere doar cinci luni de muncă pe an, dacă este să ne luăm după piesa lui Victor Ion Popa, ”Eu tac, tu taci, ea vorbește”, de ce naiba taman satele n-au după ce bea apă? Păi, hai să vedem. Un top 5 al celor mai sărace comune îl vedeți în casetă. Puteam să facem și un top 10 sau top 20, dar ideile de bază rămân aceleași.
Comune făcute din pix
Din alea cinci comune, trei sunt tinere. Au doar 10 ani vechime, adică s-au înființat atunci când s-au trezit unii să spună că decât să meargă 5 km până la primărie pentru o ștampilă, mai bine rup satul, îl fac comună și își trag primărie la doi pași. Vorbim de Ciohorăni, Roșcani și Hărmănești. N-avem nimic cu bieții oameni, dar au uitat că în unire stă puterea și că dacă nema putirința, geaba chichirez gâlceava. E ca la nuntă. Dacă-ți vin 100 de perechi, te-ai scos. Dacă-ți vin doar 50, vii cu bani de-acasă ca să ai de unde plăti taraful. Câți bani pot ieși pe urma celor 1.398 de locuitori ai comunei Roșcani. Nu vrem să fim răutăcioși, dar, de exemplu, Roșcaniul s-a rupt din mai vechea Trifești. Ce e acolo? Păi, una din cele mai bazate exploatații agricole de pe la noi: Astra Trifești. (Ați auzit, dom’ Lungu? Vă facem reclamă. Dai și matale o damigeană de vin sau niște ouă de struț?) N-ai o fermă țeapănă în comună? Nu ies bani nici pentru zilele comunei, darămite de asfalt. Chiar, cam câți?
Doar bugetari
Puțini al naibii. La Cucuteni, cotele ce revin prin lege din impozitul pe venitul încasat pe plan local se ridică la 29.396 lei pe an. Adică leafa a doi salariați medii, conform ultimelor statistici. Am compara cu Miroslava, unde din aceeași sursă vin 5,7 milioane de lei pe an, dar prea ar fi jale. Practic, în Cucuteni banii care vin din impozitul pe venit reprezintă cota din impozitele plătite de primar, angajații primăriei, învățătorul și medicul de familie, adică doar angajații statului. Bun, dar de ce n-au alți angajați? Privați, de exemplu?
Păi, motivele-s mai multe. În Cucuteni practic n-ai alți angajați. Unde să lucreze? Comuna este așezată de-a hoarța, pe românește, departe de orice centru industrial unde să facă oamenii naveta. Și chiar dacă ar face naveta, banii vin după locul de muncă, nu după domiciliu. N-ai fabrică în sat, n-ai nici banii din impozitul pe venit. Ai drumurile praf și pulbere, cum este cazut în comunele noastre, n-o să vină nimeni să facă măcar un atelier sau o seră, că-și rupe tirul.
De subzistenţă
Bun, dar artizani locali, mici meșteșugari, alea-alea? Mda… mai greu. Orice sat avea/are un sălaș de țigani prin preajmă. Unul era fierar, altul făcea doage de butoi, altul cazane etc. Comuna Ciohorăni este formată dintr-un singur sat, 99,9% țigani. Ce să vândă? Cui? În Grozești, mai toți au grădină de legume. Și vând în draci în piețele Iașului, că-s aproape. Ei și ăia din Golăiești. Plătește vreunul ceva? Vezi să nu! Dincolo de glume, cam asta e treaba: impozite locale pauză, drumuri țăndări, investitori de-afară ioc, populație mică, deci angajați puțini chiar și la stat. A, și fonduri europene zero. Rețeta satului ieșean.
Cele mai sărace comune din judeţ
Comuna Venituri Venituri proprii Cote din impozit pe venit Fonduri europene
Hărmănești 1.697.734 509.811 63.764 0
Cucuteni 1.691.484 494.329 29.396 0
Grozești 1.491.806 361.800 29.972 0
Ciohorăni 1.483.958 490.335 36.242 0
Roșcani 1.339.602 421.332 33.635 0