„Ieri m-am întâlnit cu Livia, o fostă colegă de la şcoala sanitară, care acum e plecată bine mersi în Italia şi câştigă vreo 1.500 de euro doar că duce un junghi de moşneag de mână, la baie. Bine, asta oficial, că am înţeles că mai prinde câte un bacşiş de la nepotul moşului, care o pune să se îmbrace în asistentă medicală şi apoi să-i bage termometrul în….ptiu! Chiar dacă nu dau doi bani pe înfumurata asta de Livia, discuţia cu ea m-a pus pe gânduri. La spital câştig cât să-mi iau ţigări şi să merg în Fratelli de două – trei pe lună. Măcar dacă mă cuplam şi eu cu vreun şmecher de prin spital, dar ăia cu bani au deja amantele lor, iar ăia micii, rezidenţii, dau toţi banii pe cărţi, fraierii.

Aş deveni şi eu o lady
Aşa că am început să mă gândesc temeinic la ideea de a pleca şi eu pe afară, măcar un an, doi, să văd care-i treaba, sexy sunt, deci ar merge. M-aş duce în Anglia, că acolo cică banii-s mai valoroşi ca la noi. Chit că englezii ăştia-s cam naşparlii, spălăciţi şi beţivani, m-aş încurca cu unul din ei, i-aş trânti un plod şi aş deveni şi eu o lady. Sau poate mă duc în Germania, dar şi-acolo sunt naşparlii, spălăciţi şi beţivani. Hmm, no, Italia atunci! Acolo tipii-s ca lumea, doar că macaronarii sunt geloşi, te cam caftesc dacă calci pe alături. Uff, unde naiba să mă duc, că peste tot e cam nasol cu masculii. De fapt, decât să te snopească în bătaie vreun cocalar care crede că dacă te-a plimbat cu merţanul, îi eşti datoare vândută, mai bine să încasezi doi pumni de la un italian. Umbli vreo două zile cu faţa plină de echimoze, dar ai şi cardul plin cu euroi. Da, asta e, aleg Italia. Chiar mâine mă duc la aeroport, să mă interesez de bilet. Dacă nu-mi ajung banii, vând nişte fiole de morfină şi mă scot. Aşa că azi este ultima mea zi de lucru la Spiridon şi chiar din întregul sistem sanitar românesc.

În Italia o fi Fratelli?
Numai belele mi-a făcut jobul ăsta. Bani, nu, distracţie, ioc, numai mizerie şi igrasie, mutre acre şi şuturi în fund de la şefi. Chestia e că habar n-am unde să mă duc în Italia. Oare să-l întreb pe domnu’ Burlui, poate mai ţine legătura cu italienii ăia pe care i-a făcut stomatologi la Iaşi? Şi chiar dacă nu mă serveşte dom’ profesor, eu tot plec, fie ce-o fi. Încerc la Milano, că tot e capitală de modă şi poate agăţ vreun manechin. Oare Chivu mai joacă la Inter? Şi dacă nu, ce, fotbalişti nu are Italia? Auzi, dar oare o fi şi acolo Fratelli? Las’ că văd eu. Basta! Arrivederci, Iaşi!” (sfârşit)