La Partidul Poporului Dan Diaconescu, pe scurt spus PP-DD, e agitaţie mare, mai ales în culise. Alegerile europarlamentare care au să vină în luna mai cică vor lămuri mai multe chestiuni legate de şefii formaţiunii politice. Pe de o parte, spun gurile rele, dacă partidul lui Dan Diaconescu ia un scor mic, omul de televiziune va fi azvârlit din fruntea partidului. Concomitent, şi la filiala din Iaşi a PP-DD se joacă cu cuţitele pe masă. Deputatul dezertor Viorel Blăjuţ cică ar avea de gând să revină în partid fix pe fotoliul de şef al filialei, scaun pe care acum îl ocupă Alin Aivănoaei, vicepreşedinte la Consiliul Judeţean.
Capul lui domn’ Dan vor
La centru, adică la Bucureşti, chestiunea e simplă. Şmecherii din partid, sătui să cotizeze ei şi acoliţii lor la Dan Diaconescu, vor să-l mazilească. Pentru asta le trebuie un pretext, iar acesta ar putea fi slabele rezultate la alegerile europarlamentare de pe 25 mai. De ce vor să-l dea jos pe domnu’ Dan? Simplu şi cuprinzător: Dan Diaconescu nu mai are nici televiziunea care a fost motorul acestui partid şi nici nu vrea să bage bani. Ba, dimpotrivă, cică Dan Diaconescu ar cere parale pentru a susţine întreaga construcţie. În aceste condiţii, şmecherii care au mai rămas în partid vor să scape de Diaconescu.
Trei pe-un loc?
O mutare oarecum asemănătoare s-ar pregăti şi la Iaşi. După ce Vlad Hogea a renunţat la şefia organizaţiei judeţene, aceasta a fost preluată de Alin Aivănoaei. Personal, lui Aivănoaei i-a mers chiar bine. Între timp a fost ales vicepreşedinte al Consiliului Judeţean, a ajuns la masa mare a politicii, a căpătat vizibilitate şi în media. Dar succesul lui Aivănoaei e invidiat de cel puţin doi oameni: Daniel Oajdea (deputat PP-DD) şi Viorel Blăjuţ (deputat independent, fost PP-DD). Să-i luăm pe rând: Oajdea, lider al organizaţiei municipale a partidului, a râvnit şi ar mai râvni la şefia supremă de la Iaşi. Dar nici el nu e din cale-afară de convins, mai ales că într-o vreme (nu mai ştim dacă şi acum) a fost în negocieri secrete cu UNPR, pentru un transfer surpriză. Oricum, e clar că Oajdea are un dinte împotriva actualului preşedinte de judeţeană.
În al doilea rând, se vorbeşte de o revenire în forţă. Deputatul Viorel Blăjuţ, cel care a ieşit anul trecut din partid, ar revendica şi el, în nume propriu, filiala PP-DD. Două ar fi motivele sale: pe de o parte, de când s-a declarat independent, negocierile cu celelalte partide care l-au curtat s-au purtat fără prea mare folos. În al doilea rând, ca lider de partid local, Blăjuţ ar putea să se agite pentru a-şi duce la îndeplinire unul din cele mai puternice gânduri: acela de a candida, în 2016, pentru fotoliul de primar al Iaşului.