In fiecare an, pentru mine, vacanţa de 1 Mai vine cu aceleaşi amintiri ale escapadelor din timpul liceului. Ca să pot pleca la mare cu gaşca (nişte prieteni mai mari cu vreo doi ani) făceam rost de bilete prin BTT (Biroul de Turism pentru Tineret), un fel de organism care deservea în general tinerii cu pile… Aşadar, pentru că aveam colegi descurcăreţi, ajungeam în posesia câtorva locuri în hotelurile cu cea mai puţină igrasie din Neptun sau Mamaia, staţiunile la modă, în acea perioadă.
Problema se ridica în momentul în care trebuia să-i explic tatălui meu cu cine merg în vacanţa respectivă. Mama ştia exact „formula” şi avea încredere în mine pentru că nu am dezamăgit-o niciodată. Dar tata era foarte sever… Aşa că îi spuneam că grupul nostru va avea şi un ghid BTT, care, desigur, nu aparea niciodată. Într-un an era să o încurc deoarece tata, care lucra la Centrala Nucleară de la Cernavodă, a plecat din gară odată cu noi şi a tot aşteptat să-l cunoască pe ghid… până când a venit trenul lui şi am scăpat ca prin urechile acului!
Aventura noastră de 1 Mai continua cu multe hăhăieli în tren, baia în mare de la miezul nopţii şi petreceri de pomină pe holurile hotelurilor care se încheiau câteodată cu vizita Miliţiei, ce nu admitea asemenea destrăbălări din partea tineretului UTC-ist. În orice caz, noi ne distram de minune, dansam ca nebunii şi ne disociam de cei care ajungeau chiar să arunce câte un mini-bar din cameră pe geam, „just for fun”… Eram, totuşi, nişte copii bine educaţi care ne doream doar două–trei zile de distracţie la mare. Şi chiar eram nişte copii. Odată, când am plecat la dans, eu mi-am ascuns portofelul cu bani într-o lampă din camera de hotel, fără să mă gândesc o clipă că lampa era din plastic. Când m-am întors, arsese tot… Poate trebuia să sting lumina în cameră?
Şi mai am o întrebare: să-l caut oare pe ghidul cu care va pleca fiica mea Alexia la mare?
Sursa: one
