Cu politica locală a cam încheiat socotelile. La partidul din care face parte, multe nu prea mai are de spus. Sau are, dar nu îl mai ascultă nimeni. Sunt alții la butoane acum. În comuna sa natală, nu mai are întoarcere. Și acolo locurile s-au ocupat. La Consiliul Județean, biroul a fost ocupat de un adept al lui Dan Diaconescu. Mai trece din când în când pe la ședințe că mai are calitatea de consilier județean. Nu e cine știe ce. Mai pe scurt zis, a rămas pe lângă căruță. Exact cum nu-i place lui. Dacă nu v-ați prins deja, vă spunem noi. Este vorba despre pensionarul Victor Chirilă lăsat la vatra satului de colegii liberali mai tineri. Nu prea i-a ieșit socoteala cu alegerile pentru șefia partidului. A pierdut totul pe o singură mână. Cum ar zice jucătorii de poker, ”all in”. Numai că adversarul său, Cristian Adomniței, a avut o chinta royală la As. Și a luat tot potul. Deloc plăcut momentul. Pentru Chirilă desigur. Chiar și așa, fostul vice de la CJ nu s-a lăsat bătut. A ieșit din decorul public, însă să nu credeți că stă acasă și așteaptă poștașul să-i aducă pensia. Că el nu trăiește ca un pensionar. El are gânduri mult mai mărețe. Aspiră la un post călduț de bugetar, dar în Capitală. Cum unde în Capitală? Păi negociază de zor un post de consilier pe la vreun minister. Un post unde să stea liniștit, să nu fie deranjat și unde să fie plătit cât de cât. A, și să nu uităm, un post unde să ajungă la el cu niște doleanțe și Cristian Adomniței. N-ar fi rea o așa mutare. Acum stăm și noi pe fază și urmărim negocierile îndeaproape. Suntem mai mult curioși cu ce partid negociază ca să vedem și noi pe la ce minister o să ajungă consilier. Oricum e bun la casa omului. Că doar vorba aia, cine nu are bătrâni, să-și cumpere.
Guvernatorul Mugur Isărescu, valută forte la cursurile Politehnicii
Centenarul mutării capitalei României la Iaşi în anul 1916 a adus în urbea de pe Bahlui personalităţi de prim rang, printre care familia regală, dar…