Caterincă 100%
Iaşul pregăteşte cel mai mare corn cu rahat din lume!
Înainte de a fi cunoscut în Europa drept Capitală culturală sau Oraşul verde al Creativităţii, Sportului şi Performanţei, Iaşul se dezvăluie curioşilor de pe alte meleaguri drept locul în care a fost gătită, săptămâna trecută, cea mai mare tocăniţă de pui (cu ciuperci) din lume! Pentru uriaşa tocăniţă, preparată cu ocazia Cupei Moldovei în Gastronomie, maeştri bucătari au folosit 200 de pui de gostat, 20 de kilograme de ulei, 800 de borcane cu ciuperci şi o tigaie de 16 metri pătraţi (sau, după alte surse, 16 pui de gostat, 200 de kilograme de ulei, 20 de borcane cu ciuperci şi o tigaie de 800 de metri pătraţi). Mă rog, inutil să mai spunem că ieşenii care s-au înghesuit să se dedulcească la tocăniţă au fost realmente încântaţi de această idee. “Eu nici n-am ştiut ce se organizează. M-a trezit din somn mirosu’ de carne friptă şi normal că am dat capacu’ la o parte şi am ieşit să văd despre ce-i vorba. Foarte frumos eveniment, bravo lor”, crede Romică Darius, 21 de ani, boschetar. “Domnule, asta înseamnă să fim şi noi în rând cu marile oraşe europene, gen Paris, Stockholm sau Geneva. Astfel de evenimente fac cinste Iaşului şi trebuie să arătăm lumii întregi că noi, ieşenii… se mai dă tocăniţă? Se dă tocăniţă, întreb?! Mă scuzaţi, se mai dă o porţie!”, a fost de părere şi doamna Vasilica Onuţ, pensionară pe caz de boală, cu proteză în şold.
Cornu’ Gigant sau Megacornul cu rahat!
Vizibil entuziasmaţi de succesul mult peste aşteptări reputat în rândul publicului şi a mass mediei, organizatorii Cupei Moldovei în Gastronomie au anunţat că lansează o nouă provocare demnă de Cartea Cărţilor. Astfel, nu mai puţin de 33 de bucătari, din opt ţări şi de pe patru continente diferite, vor sosi peste două săptămâni la Iaşi, cu o cursă charter, pentru a prepara, împreună, Cel mai mare Corn cu Rahat din lume. “Este vorba de Cornul Uriaş, Cornu’ Gigant sau, altfel spus, Megacornul cu rahat! Pentru prepararea lui vom folosi toată făina, zahărul şi uleiul pe care ni le dă gratis Uniunea Europeană în 2011, astfel că va rezulta, în final, un monstru de patru tone, cu o lungime de 37 de metri şi o înălţime de 9 metri. Ultimul Corn Gigant cu Rahat din lume s-a preparat, anul trecut, în Maroc, dar a fost nici în jumate cât ăsta de ni l-am propus noi”, spune Fănică Berehoi, preşedintele Asociaţiei Cornurilor cu Rahat din Moldova. Totodată, având în vedere perioada în care se va desfăşura evenimentul, organizatorii precizează că, în prepararea Cornului Gigant, se va folosi exclusiv rahat de post.