Stimaţi ieşeni, iubiţi conaţionali lipoveni, dragi tovarăşi şi prieteni, iată că Imperiul Rus, condus cu mână de fier de cuplul Medvedev – Putin, nu îi poartă deloc pică poporului român, care, cu mic, cu mare, a decis recent să-i primească pe americani, pe plaiurile noastre mioritice, în scopul de a-şi instala celebrul scut antirachetă de la Deveselu, judeţul Olt.
Dovadă stă faptul că Ambasada rusă a dat undă verde organizării, în Iaşi, a unui festival de film rusesc, unde vor fi prezentate adevărate capodopere ale culturii şi artei cinematografice ruse.
În acest sens, Comunitatea Ruşilor Lipoveni împreună cu Catedra de Limbă Rusă a Facultăţii de Limbi şi Literaturi Străine şi Departamentul Servicii pentru Studenţi Bucureşti organizează la Iaşi, în perioada 25 – 30 iulie 2011, „Festivalul filmului rus Kino+“, un eveniment al premierelor cinematografice ruseşti pe marele ecran din România.
În oraşul celor şapte coline,vor rula următoarele filmele: „Italianul“, dramă aparţinând regizorului Andrei Kravciuk; „Dă-n duşman“, o tragicomedie în regia lui Vitali Melnikov; „Fiica din America“, o comedie-dramă de Nikolai Lebedev, şi, nu în ultimul rând, celebra comedie „Sirli-Mirli“, aparţinând regizorului Vladimir Mensov.
Filmele vor putea fi vizionate pe un ecran special la Casa de Cultură „Mihai Ursachi“ din Copou.