Complex Bucium

Măi, fraților, oare pe ce lume trăim?

Judecați și voi: în Japonia, oamenii culeg de printre ruine bani și alte obiecte de valoare dar nu pentru căpătuială, ci pentru a le preda Poliției. Asta în ideea în care păgubașii le vor recupera la un moment dat.

Între timp, la noi, un om de afaceri de prin Oltenia s-a sinucis. Nimic ciudat, nu e nici primul nici ultimul care-și trage singur heblul. Însă (și aici e tare!) polițiștii spun că omul s-a înjunghiat de trei ori, în inimă, până a murit!

Încă una, la fel de gogonată dar pe alte coordonate – la ridicarea sediului ITM-ului din nu știu ce localitate din sudul țării, mare parte din muncitorii constructori lucrau fără contracte legale. Ce să facă acum inspectorii de muncă, să se amendeze singuri pentru că au angajat oameni „la negru”?!

Stimați telespectatori, chiar dacă zicerile extreme de mai sus par scoase din bancuri, vă dăm cuvântul de onoare că nu e așa. Ele reprezintă o pură realitate, vizibilă la tv, în programele de știri. Gândindu-ne însă la Emil Boc călare pe excavator, pe nu știu ce autostradă în construcție, punând prima cupă de pământ într-o basculantă, ne întrebăm dacă nu cumva am depășit granița bancurilor și trăim plenar o nuvelă de Kafka. Sau, mai pe românește, înnebunim subit și prematur.

Între timp, pentru a forța o umbră de normalitate, noi evaluăm crâșme prin Iași. Acum a venit rândul restaurantului din complexul Bucium.

Suma alegerilor noastre

Cum spuneam și în șapou, popasul nostru a fost, de această dată, Complexul Bucium. Sau, cum îl știe toată lumea, Motelul din deal, de la intrarea în oraș.

Când am ajuns acolo, muzica de petrecere se auzea din parcare, așa că ne-am gândit că poate ar fi bine să facem cale întoarsă și să mergem în altă parte. Însă, dacă tot am ajuns în vârful dealului, am zis că n-ar fi rău să tragem o privire, poate ne lipim la o masă în restaurant.

N-a fost să fie, pentru că era ocupat, și parterul și etajul, cu nu știu ce paranghelie. De fapt, paranghelii. Așa că nu ne-au rămas decât două opțiuni – ori facem cale întoarsă spre oraș, ori ne așezăm la Jurnal Cafe, un fel de lobby, la etajul unu, transformat în spațiu de servire.

Am mers pe a doua variantă și, până la final, nu ne-a părut rău. În fond, un înțelept spunea, cândva, că nu suntem altceva decât suma alegerilor pe care le facem. Și cam avea dreptate.

Amabilitatea face diferența

Unul din motivele pentru care am decis să rămânem la Bucium a fost amabilitatea chelnerului din cafeneaua de la etaj. Și, în încercarea de a contura o tradiție a rubricii noastre, o să-i dăm și numele – este vorba despre Mircea. Poate că vor lua seamă și alții la ce spunem noi aici. Și o afirmăm răspicat că omul ăsta, cu amabilitatea și zâmbetul lui cald, ne-a făcut să rămânem și să cheltuim banii la Bucium și nu în altă parte.

Așadar, am rămas la masă, la Jurnal Cafe, și am și menționat unul din motive. Un al doilea a fost bunul gust și curățenia. Și nu batem câmpii, mesele sunt așezate potrivit spațiului disponibil, ambianța coloristică și iluminatul parcă fugăresc stresul acumulat peste zi iar fundalul muzical este în parametri. Nu cât să intri în orgasm intelectual dar e ok. Ultima chestie e cu atât mai ciudată cu cât în cele două restaurante, la parter și la etaj, lumea se dezlănțuise în niște chefuri monstru, prin urmare ne-am fi așteptat să nu ne auzim om cu om. N-a fost cazul și ne-a impresionat în mod plăcut.

Curățenie și dotări de patru stele

După ceva timp, în care Mircea, chelnerul, și-a făcut treaba ireproșabil, m-am gândit că ar fi timpul să purced la toaletă, pentru cele lumești. Buciumul a punctat și aici, curățenia și dotările fiind peste cele trei stele afișate la intrare.

Chestia asta chiar m-a mirat cumva, având în vedere clasificările de patru stele obținute de restaurant, disco-bar și cafe-bar anul trecut, pe 3 noiembrie. Să fie cele trei stele pentru cazare? Mă rog, chiar n-am chef să-mi bat capul acum cu așa ceva, mai ales că unii dintre cititorii noștri au avut grijă să ne precizeze că intră în fibrilație dacă văd date și statistici. Cică ăsta e ziar de caterincă și nu se poartă chestiile serioase. Mă rog, dacă asta vreți, asta vă dau!

Lăsând lucrurile doar la nivel de percepție, putem spune, fără teamă de a greși, că Motelul Bucium este un loc în care m-am simțit respectat ca și client. Ceea ce, vrem sau nu să admitem, face diferența. Păcat că e la mama naibii și, daca ai luat-o pe ulei, trebuie să te bazezi pe alții să te ducă acasă.

Dracu’ e-n detalii

Bun, ați putea spune, dotările sunt ok, curățenia e ok, muzica nu te dă jos de pe scaun, chelner amabil… dar cum e cu mâncarea?

Ei bine, și aici trebuie să vă dau o veste bună – nu știu dacă e așa tot timpul, însă ceea ce ni s-a servit la masă a fost bun. Mușchiul de vacă a fost foarte bun, puiul a fost gătit cu simț de răspundere iar cotletul de porc, chiar dacă nu e favoritul meu, a întrunit aprecierile unuia din amicii cu care am stat la masă. Până și desertul a fost ok, chiar vă recomand papanașii, sunt delicioși. Așa că putem spune, fără riscul de a greși, că bucătarul (sau bucătarii) angajați la Bucium fac treabă bună.

Ar fi de menționat totuși o chestie, un fel de bilă neagă. Sau, dacă vreți, un „așa nu” – unul din ei, ăla cu eșarfă roșie, a trecut de vreo câteva ori prin fața noastră, urcând și coborând scările. Unele firi mai sensibile se pot ofili la vederea unui astfel de comportament, pentru că omul cu pricina n-are ce căuta în spațiile publice și de servire în uniforma în care pregătește haleul. Deci, vorba englezului, „The devil is in the details!”. Sau, pentru cei care n-au chef de un efort intelectual, „Dracu’ e-n detalii”.

Mi-aș trimite un prieten la Bucium?

Nu știu în ce măsură l-aș trimite să se cazeze, că n-am verificat asta. Dar pentru restaurant sau cafenea cu siguranță l-aș trimite. Însă i-aș spune să ia un taxi până acolo sau să se lipească de o pleașcă. Și asta nu pentru că n-ar fi parcare, din contră, este loc berechet dar peisajul e foarte frumos și un vin sau un coniac bun merg ca unse acolo, în vârful dealului.

Apoi, mâncarea este bună, ambianța plăcută și muzica pe gustul unui om normal mobilat intelectual. Bine aici unii pot obiecta dar, daca vă plac manelele, înseamnă că ați terminat școala cu pile și… mă mir că ați ajuns să citiți până aici. De fapt, e un mister că știți să citiți!

Toaleta este foarte curată și bine dotată, parcarea mai mult decât generoasă iar servirea a fost la nivelul la care te aștepți de la un local de patru stele. Unul pe bune și nu o vrăjeală, ca în alte părți, cu stele atârnate aiurea de pereți și cu mofturi mari cât Uniunea Sovietică.

Din câte am înțele de la unul și de la altul (plus după data obținerii clasificării), se pare că Motelul Bucium a suferit un „face lift” care l-a adus în starea de față. Ceea ce nu poate decât să ne bucure, pentru că s-a făcut treabă bună pe acolo. În ceea ce mă privește, diferența a fost vizibilă, nu l-am vizitat de ani de zile.

Ca o precizare, periplul inadecvat al bucătarului a avut darul de a scădea un punct la capitolul „Ambianță”. Așa cum am precizat mai sus, unii chiar sunt preocupați de felul în care li se gătește. Este și cazul unei persoane din grupul cu care am fost, care era relamente preocupată de această problemă, a bucătarului defilând în sus și în jos pe scări, în uniforma de lucru.

Să nu uit, prețurile nu sunt nici ele prea mari, dar nici studențești, ci vizează, aș spune, clasa de mijloc. Mă rog, cât a mai rămas din ea.

Nota generală pentru Bucium – 8,71.

Un punctaj foarte bun, ceea ce înseamnă că vom reveni, cu speranța că vom fi serviți la fel de bine și de colegii lui Mircea. Că el, am văzut, își face treaba profesional.

Pentru conformitate,
Mogulu’