Știți vorba aceea „brânză bună în burduf de câine”? Ei bine, mi-am adus-o aminte plenar după vizita la restaurantul din titlu. Și mai e una, care se poate aplica la fel de plenar dar în sens… giratoriu: „Omul sfințește locul!”

După cum veți vedea mai jos, am tratat mai pe larg unele aspecte care țin de siguranța personală dar n-am neglijat nici ceea ce înseamnă punctele bune ale crâșmei. Asta pentru că reputația Onyx-ului te îndeamnă să fii foarte prudent.

Ca și în alte cazuri, precizăm că cele de mai jos reprezintă experiențe personale, dovedibile cu martori, chitanțe, facturi, documente și alte feluri de probe. Toate acestea pentru ca voi, cititorii noștri, să beneficiați de experiența noastră și să petreceți momente plăcute în locurile în care merită să-ți duci un prieten venit de departe. Sau, să fugi mâncând pământul de altele, adevărate capcane, unde patronii sunt nişte nemernici, puși doar pe căpătuială.

Cu strângere de inimă

Bellaria

Mărturisesc că am mers cam cu strângere de inimă la restaurantul din titlu. Și asta din mai multe motive, pe care le voi înșira mai jos. Sunt convins că mulți dintre voi îmi veți da dreptate.

Evident, mă refer în special la cei care, cu aproape un an în urmă ați petrecut momente de neuitat după banchetul de la Bellaria. În fond, cum ai putea să uiți că a dat cufureala în tine chiar la un chef cu colegii de facultate?! Șefii de la Bellaria nu trebuie să sară de fund în sus, autoritățile deja i-au mângâiat pe frunte pentru asta. Zic că i-au mângâiat pe frunte și nu că i-a pedepsit pentru că o amendă de trei mii de lei, la ceea ce s-a petrecut, e cam… caca-maca, spus așa, tematic. Asta dacă punem în calcul pericolul și disconfortul provocate atâtor oameni de nepăsarea unor angajați. Ce vină au avut bieții studenți care, de bună credință, au ales să se simtă bine și, mai ales, să-și cheltuie banii în locul cu pricina?

Ca să încheiem subiectul, Șorănescu (mai marele Onyxului) a spus, la vremea cu pricina, că e curat ca lacrima. Inspectorii veniți în control au zis altceva – cică un bucătar și un ospătar nu se spălaseră pe mâini. Urmarea? Câteva sute de studenți s-au câcat pe ei ca la concurs, de la toxiinfecțiile alimentare. Nu-i așa că seamănă cu o poveste românească de succes, unde, când ai parale, poți să umbli și în pielea goală, că tot se găsește cineva să-ți laude hainele? Sau să dea tramvaiul peste tine și să mori cu dreptatea în mână pentru că ai avut nenorocul să te naști în Iași/România?

Bun. Chestiile astea se petreceau în jurul datei de 31 martie, 2010. Să vedem ce e pe la Bellaria/Onyx la un an de la povestea de groază de mai sus.

Primele impresii

Șefii de la Onyx se laudă, pe internet, că au, printre altele, un restaurant rustic unde stilist a fost însuși Daniel Leș, cel care a creat decorurile pentru filmul „Troia”. Și acum, pe bune, dacă intri acolo, îți cam dai seama că cineva și-a pus mintea la contribuție ca locul să arate cumva. Am însă bănuiala că patronii și-au băgat și ei coada, pentru că sunt chestiuni care nu prea se pupă cu ce ar face un om precum artistul menționat mai sus. De exemplu, separeurile sunt doar denumite „separeuri”, pentru că nu le separă nimic decât o cotă și doi stâlpi. Sunt convins că orice student la arhitectură, darămite maestrul Leș, ar fi gândit măcar niște rogojini între cele câteva „separeuri”. În fine, gusturile nu se discută, dar știți și voi, cei care lucrați în servicii, ce poate să facă un client „cu personalitate” din munca ta de creație.

Dacă ceea ce am enumerat mai sus e poate doar o chestiune de gusturi, luați aminte la ce urmează. Asta… ca să nu vă pară rău mai târziu.

Căutare… humanum est!

Interior Restaurant Rustic

La un stabiliment de patru stele, așa cum se pretinde Restaurantul Rustic din Complexul Bellaria, ar trebui să fii întâmpinat de cineva. Apoi, la lege scrie că trebuie să ai un loc de așteptare. Așa ceva nu există la Rustic, chestie care mă face să mă întreb cum de rezistă clasificarea. Bine, sunt mai multe întrebări care mă fac să mă întreb cum rezistă dar toate la timpul lor.

Deci, nu te întâmpină nimeni când intri. Vi se pare um moft?! Ei bine, în cazul grupului cu care am fost, un amic a nimerit în bucătărie, altul în budă. Doi, pe care i-am pierdut vreo zece minute, umblau aiurea prin hotel. Noi credeam că plecaseră înapoi în oraș. Deci, o gașcă de oameni dezorientați și n-aș putea spune, în niciun caz, că semăna vreunul cu Forest Gump!

În ceea ce mă privește, prudent ca de obicei, am stat puțin mai în spate și am urmărit scena, cam iritat de amuzamentul unui angajat al locului – insul se distra pe seama confuziei clientițor săi. Chestie care, dacă n-aș fi venit în misiune de evaluare, m-ar fi făcut să iau stânga împrejur și să o tai instantaneu într-un loc unde chiar să-mi fie bine. Ciudat, nu? Cât despre confuzia amicilor mei, duceți-vă la Rustic/Bellaria și încercați să intrați în crâșmă fără să vă direcționeze nimeni. Dacă n-ați mai fost niciodată pe acolo, am curaj să pun rămășag, cu ochii pe ceas, că nu-l nimeriți mai repede de cinci-zece minute. Dacă ajungeți la un sfert de oră, încă sunteți în parametri dar, dacă depășiți douăzeci de minute, retrag ce am spus mai sus despre Forest Gump.

Cui îi mai pasă de criteriile minime de clasificare?

Întrebarea din intertitlu nu este retorică. Și mă gândesc acum că am ajuns la un restaurant unde mâncarea bună și un oarece stil sunt puse la colț, fără drept de apel, de nepăsarea cu care este tratat cel care dă banul pentru ca respetiva crâșmă să funcționeze. Da, la clienți mă refer, dacă nu v-ați prins până acum. Clienții aceia ați putea fi chiar voi, care citiți acum aceste rânduri. V-ar plăcea să se amuze de voi un ospătar, la intrare, pentru că n-ați nimerit restaurantul? Sau că, odată intrați, ați ajuns în bucătărie și nu în salonul de servire?!

Am lămurit mai sus treaba cu holul de așteptare și primire, care nu trebuie să lipsească de la un stabiliment de patru stele. Mă rog, așa scrie la lege. Apoi, ar trebui să fie câte o cabină de budă la cel puțin 40 de persoane. Iarăși o chestie la care Rusticul nu trece testul. Mai e apoi clasificarea obținută la 29 august 2008, de restaurant cu specific național. Mă întreb însă ce or fi văzut inspectorii care au acordat-o, să o spună și celor care plătesc aceste patru stele. Bănuiesc că specificul național pe baza căruia s-a luat clasificarea ar fi cel românesc. Confuzia survine faptului că asculți muzică populară românească, vezi niște ulcioare pe masă însă meniul, chelnerii și restul ambientului sunt croite pe măsura altor meridiane. Altfel spus, așa, pe românește, Restaurantul Rustic/Bellaria e un fel de varză balcanică. Varză cu carne, ca să respectăm vorba unui anumit banc.

Să vedem și ce e bun

Spre surprinderea mesenilor cu care eram, am constatat că bucătarul își merită banii. Nu auziserăm povești prea favorabile Onyxului, poate de aici și rezerva. Însă, ceea ce am mâncat a fost de nota zece. Ca să fiu puțin malițios, la atâta umblătură până ne-am așezat la mese, era și normal să fie poftă de mâncare!

Trecând peste celelalte păcate ale crâșmei, trebuie să recunosc cu sportivitate că încă n-am mâncat mușchi de vită mai bun în Iași. Nici chiar la Little Texas, ceea ce m-a mirat profund. Ceilalți meseni s-au arătat și ei încândați de pui și de alte lighioane consumate, ceea ce mă face să cred că treaba aia de anul trecut cu salmonella a fost, pentru Bellaria, ca în vorba aceea cu șutul în fund și pasul înainte.

Dacă tot suntem la capitolul „Așa da!”, s-ar cuveni să trecem în revistă și parcarea. Care e generoasă dar are o hibă destul de nasoală. Faza este că acel punct slab este remediabil extrem de ușor, ar trebui doar ca patronilor să le pese de clienți.

Dacă ați fost cu mașina la Bellaria, ați văzut ce nasol este să încerci, de unul singur, să scoți mașina din parcare. Și asta nu ți se întâmplă pentru că ai fi un șofer de duminică, ci pentru că stabilimentul este fix într-o curbă, cu o vizibilitate aproape zero în ambele direcții. Poliția a pus o restricție de viteză de 30 km/h dar cui îi mai pasă în România de restricțiile astea?! Bine, recunosc, reprezint o excepție – am luat câteva claxoane, zilele trecute, de la câțiva șemecherași în BMW-uri (deși nu conduc tocmai un Lăstun), pe ideea că respectam limita de viteză. Iar ei, evident, se grăbeau. Să fiu polițist la Rutieră, acolo mi-aș face planul, la Bellaria!

Una peste alta, problema s-ar rezolva foarte simplu, cu un angajat pus să dirijeze clienții la ieșirea din parcare. Ar fi și elegant, în același timp, și s-ar elimina un factor de stres serios. Sau, dacă șefii crâșmei au pile la Primărie, s-ar rezolva și mai elegant – decât să fi pus semafoarele alea absolut inutile, spre pasarela din Bucium, care te opresc când ți-e lumea mai dragă (și când este, evident, șoseaua goală un kilometru în fața ta) mai bine băgau un semafor cu buton, pentru ca cei care ies din parcarea Onyx/Bellaria să o facă în condiții de perfectă siguranță. Dar, pentru asta, ar trebui ca unora să le pese. Ceea ce, în mod evident, nu e cazul.

Mi-aș trimite un prieten la Rustic/Bellaria?

Cred că aș face-o doar pentru mâncare, care chiar e bună. Restaurantul în sine nu e nasol dar diferența o fac oamenii care lucrează acolo, plus șefii care le dau voie să-și bată joc de clienți.

La capitolul parale, ați ghicit, e cam scump. La urma urmei, plătiți patru stele, tovarăși, chiar dacă nu prea le observați!

Rezumând, Restaurantul Rustic din Complexul Bellaria înseamnă mâncare bună, ambianță (oarecum) tradițional românească, o budă curată și dotată în parametri dar mică și… cam atât cu lucrurile bune. Pe alte coordonate, mai înseamnă și ospătari neciopliți și slab pregătiți, pe care trebuie să-i cauți prin bucătărie când vrei să pleci. De asemenea, tot Rusticul mai înseamnă și să dai nas în nas cu bucătarul când tu vrei să te duci, de fapt, la masă. Sau, mai tragicomic, să dai peste o cucoană pudrându-și nasul prin toaletă. Asta ca să mă exprim decent.

Pentru parcare, deși e mare nu pot să dau nota pe care ar merita-o tocmai din cauza pericolului real la ieșirea pe carosabil. Nu e glumă fraților, vă atenționez la modul cel mai serios să aveți grijă cum părăsiți parcarea de la Rustic/Bellaria! Sau lăsați un mesean pe afară și-l recuperați după ce ați ajuns pe șosea. E mai sănătos așa, sunt unii care conduc pe acolo ca tâmpiții și vă pot spulbera dacă ieșiti cum nu trebuie din parcare.

Nota generală pentru Rustic/Bellaria – 8,14

Așadar, un punctaj de peste opt, ceea ce încadrează Rustic/Bellaria la capitolul restaurante bune din Iași. Încercați să vă dați seama cum ar fi în acest loc dacă oamenii și-ar face meseria în parametri! Pentru că factorul uman și parcarea au depunctat masiv aici. Serios, dacă cei de la SC Onyx SRL și-ar da puțin interesul, acest stabiliment ar putea fi primul care să treacă de nota nouă. Ceea ce ar fi un mare pas înainte pentru Iași și o premieră pentru „Topul Crâșmelor”.

Pentru conformitate,
Mogulu’