În orice societate există o așa-numită ”clasă de mijloc”. E vorba de oameni care au destul încât să își permită să încerce și altceva decât lucrurile cu care e obișnuită toată lumea. În general, majoritatea suntem mulțumiți cu un apartament cât de mic, o nevastă, un copil-doi și o mașină. Individul din clasa de mijloc își permite o casă și eventual încă una, de vacanță, o mașină de mers la serviciu și alta de mers în vacanță cu familia, o nevastă, dar și o amantă tehnic îmbunătățită față de modelul anterior reprezentat de nevastă. Numărul copiilor rămâne la filotimia omului, vorba lui Mușatescu. Nu ne pricepem la mașini, dacă scriem de amante dormim pe canapea un an de zile, iar în ceea ce privește copiii, nu avem curaj să dăm sfaturi. Așa că vom vorbi doar despre ultima trăsătură a omului din clasa de mijloc care ne-a mai rămas, casa și eventual, aspectele conexe acesteia. A, un ultim amănunt. Conform definiției, faci parte din clasa de mijloc dacă în situația în care ai rămâne fără nicio sursă de venit, tot ai mai putea trăi la fel de bine ca până acum, fără să faci rabat la nimic, din economiile strânse, timp de șase luni – un an. Dacă vi se aplică, citiți. Dacă nu, dați pagina.

Cinci din zece
În principiu, un oraș mare influențează serios și localitățile din așa-numitul hinterland. Adică satele și comunele din apropiere. E și normal. Dacă cineva își face o casă de vacanță, de cele mai multe ori o face în apropierea orașului în care stă. Pentru o vilă se plătesc impozite mai mari decât pentru un apartament, așa că se adună bani mai mulți la nivelul comunei. Nu întâmplător, din zece comune cu care se învecinează Iașul, cinci fac parte dintre localitățile care dispun de cele mai mari venituri proprii, adică bani strânși la nivel local din taxe și impozite. Miroslava stă de departe cel mai bine, cu venituri proprii de 12 milioane de lei în 2012. Urmează Ciurea, cu 3,4 milioane lei, Valea Lupului, cu 3 milioane lei, Tomești, cu 2,86 milioane lei și Holboca, cu 2,83 milioane lei. Ăștia sunt banii pe care orice primărie îi poate folosi cum îi tună, fără să-și bată capul cu fonduri nerambursabile sau cu mersul la cerșit pe la Consiliul Județean. De fapt, din astea cinci comune, doar Miroslava și Ciurea s-au dat peste cap să facă rost de bani europeni. Au luat-o din timp, iar în 2012 aveau rambursări de peste 9,5 milioane lei fiecare. Celelalte abia vin din urmă.

Competiţie între comune
Bun, dar ce fac comunele cu banii lor proprii și personali? Păi, în general asfalt, apă, salubritate, reparații și cam ce face și un oraș cu banii. De exemplu, Miroslava are un program întreg de asfaltare a tuturor ulițelor din toate cele 13 sate pe care le are. Valea Lupului trage apă. Nu pe banii lor, ci pe ai ApaVital, care la rându-i îi are de la coana Europa. Dar pentru distribuția prin zonele izolate, care nu sunt prinse în proiect, tot banii locali se folosesc. Dar de ce s-ar agita o primărie să tragă utilități prin sate? Doar țăranul român e obișnuit să meargă prin praf, desculț, să bea apă din fântână și să facă borșul la foc de lemne sau la aragaz pe butelii. Acum 10 ani, președintele CJ de atunci, Lucian Flaișer s-a dus fericit să taie panglica la un drum asfaltat prin programul Sapard, la Bârnova. S-a întors fiert. Lumea îl luase la întrebări că de ce a tras asfalt, că ăla e fierbinte vara și ei nu mai pot merge pe drum. Desculți, firește. Doar că lumea s-a schimbat în ultimii 10 ani. ”Italienii” și ”spaniolii” noștri au văzut cam cum arată un sat prin străinătățuri și vor și ei la fel. Măcar să nu-și rupă mașina cumpărată acolo pe drumurile noastre. Chestie de voturi. Dar dincolo de acestea, vorbim și de bani. Mulți ieșeni vor să se mute prin comunele din jur, ca să fugă de aglomerația orașului. Dacă nu găsesc același lucru ca în oraș, se duc în altă comună. Iar banii pe care îi plătesc pe impozitele de proprietate contează. La fel cum sunt importanți și banii pe care îi dă un om de afaceri, ca impozit pe proprietate sau ca salarii. Iar comunele din jurul Iașului taman pe banii ăștia îi vizează. Miroslava a prevăzut în bugetul pe anul 2014 să încaseze 4,3 milioane lei din taxele pe proprietate, adică o treime din veniturile proprii. Fără fabrici și uzine ca Miroslava, Valea Lupului a încasat anul trecut, din aceleași taxe pe proprietate, 918.000 lei. Sfânta treime din veniturile proprii. De altfel, acum vreo doi ani, locatarii ieșeni de pe una din străzile din Valea Lupului au făcut scandal că s-a spart asfaltul să se tragă apă și nu s-a mai asfaltat de luni de zile. N-a trecut o săptămână, iar primăria s-a apucat de asfaltat la loc.

Influenţează preţul terenului
Pe măsură ce apar utilitățile, lumea devine mai interesată de zonă, iar prețurile terenurilor urcă. După criterii simple în fond, universal valabile: distanța față de oraș, apropierea de asfalt, de țeava de gaz și de țeava de apă. La Valea Lupului, mai poți cumpăra teren la 3-5 euro/mp. Doar că pe lângă ferma Uricani, adică pe deal, la drum de pământ, fără utilități. Cu asfalt, gaz, apă curentă, canalizare și curent electric, pleci de la 19-20 euro/mp și te duci liniștit până la 50 de euro/mp, chiar și în criză. Miroslava este puțin mai ieftină, ca medie. Pierde la distanța față de oraș, dar tot merg prețurile până la 40 euro/mp, într-o zonă de vile. Din comunele ”rezidențiale”, Aroneanu este cea mai ieftină, dar și cea cu mai puține utilități disponibile.

Puncte tari, puncte slabe
Iar aici ar trebui să vorbim puțin și despre dezavantaje. Din Aroneanu, dacă este viscol, nu prea ieși. Ca multe alte primării, și cea locală și-a luat plug, dar e unul singur, iar de intrat intră întâi pe drumurile comunale și abia apoi ajunge și pe străzi. Dacă nu ai mașină de teren serioasă și ai casa mai în vale, din Dorobanți nu ieși decât după ce începe să se topească zăpada. La Miroslava nu ai grădinițe. Sau mă rog, ar fi vreo trei, la Horpaz, Uricani și în Miroslava propriu-zisă. Dacă ai casă în Valea Ursului și serviciul în oraș, e cam nasol. Când crește copilul, devine crâncen să-l duci dimineața la școală în oraș, să-l iei când termină cursurile și să te întorci la muncă. Putem vorbi și de prețul benzinei, dacă doriți, pentru că la drumuri zilnice de 40-50 km se cam simte. Și riști, încet-încet, să ieși din clasa de mijloc. Valea Lupului ar fi avantajoasă din acest punct de vedere, dar s-a cam umplut. Tomeștiul ar fi poate mai rezonabil, dacă ar exista și bani să se repare drumul județean. Până la urmă, drumul până la omul din clasa de mijloc, care stă într-o casă înconjurată de un gărduleț alb, undeva la periferie, e încă lung. Ei, astea sunt detaliile care explică de ce între comunele limitrofe Iaşului se duce o luptă pentru supremaţie. Cu cât atragi mai mulţi ieşeni să-şi facă vile şi mai multe firme să-şi stabilească baza de producţie la tine, cu atât creşte şi bugetul local. Iar cu cât cresc veniturile proprii, cu atât un primar este mai independent faţă de fondurile alocate de la judeţ. Vedeţi, totul prinde contur, ca într-un puzzle.