În buna tradiție țigănească de pe teritoriul României, când romul petrecăreț se simte bine, el trebuie să ocupe tot spațiul înconjurător format din pământ, apă și aer. De asemenea, pentru petrecărețul măsliniu, zgomotul trebuie amplificat la maxim, că dacă lui îi place, trebuie să le placă tuturor și să audă toți notele muzicale pe care el se simte în extaz. Nu contează că altul nu-i interesat de bucuria lui îmbibată de alcool, țopăială și maneleală. El să se simtă minunat că i s-a înmulțit neamul sau și-a dat copilul după alt copil, că-n rest miserupism de alții. Asta, până la loc comanda, când încep gemetele și vaietele.
Se întinseseră pe șosea
Cam ceva de genul ăsta s-a întâmplat recent lângă vechiul oraș de pe malul Siretului, Pașcani. O comunitate de țigani era în plină sărbătoare, cu muzici, băutură, fripturi, dansuri, fuste, puradei etc. etc. În euforia extraordinară care-i cuprinsese pe minoritarii noștri milionari și-n euroi și ca populație, ăștia ocupaseră șoseaua care trecea prin localitate. Ziceai că-i ca la Revoluție: se întinseseră pe șosea cu burțile în sus și sticloanțele în mâini, urlând din toți bojocii „Aaau, viațaaaaaa meaaaaa!!!”. Au claxonat șoferii cât au claxonat, dar degeaba. Nici să iasă din mașini nu îndrăzneau, că jamaicanii noștri se hlizeau și se strâmbau la dânșii cam cu ce aveau la îndemână: picior, pumn, limbă, ciomag, săbiuță, sticlă cu băutură și alte instrumente cu sau fără coarde.
Direct în dube
Evident, oamenii blocați de paranghelia romă au sunat la 112, că mai avem și noi în țara asta autorități care pot să intervină. Dispeceratul de intervenție a preluat sesizările. Băieții din MAI s-au gândit că, dată fiind situația, n-are rost să trimită doar un echipaj de poliție rurală care n-ar fi rezolvat mare lucru, ba dimpotrivă ar fi stat la taclale și negocieri cu petrecăreții ore întregi. Așa că au trimis direct mascații, mai exact trupele SIAS ( Serviciul pentru Intervenții și Acțiuni Speciale). Cagulații au descins în localitatea cu pricina, i-au burdușit în dube pe scandalagii și i-au dus la secția de poliție. Tulburarea de posesie a dispărut ca prin farmec, drumul a fost deblocat, lucrurile și-au reluat cursul firesc. La secție, în schimb, panarama de pe lume: strigăte, urlete, declarații, depoziții, avocați, haules-baules, ca să vorbim pre limba lor. Amenzile au curs gârlă, niște scandalagii au stat un pic la răcoare, în arest, până le-a ieșit băutura de sub freză, iar dosarul a fost trimis unui procuror.
Au venit “călugării”
Ei, bine, o pasăre măiastră și discretă din Parchetul de pe lângă Judecătoria Pașcani ne-a povestit cum un bulibaș mai indignat a relatat procurorului de caz ce li s-a întâmplat în amiaza acelei zile de pomină. Noi scurtăm și redăm esența: „Doamna șăfă, noi stăteam cuminți acolo șî o vinit niști dubi șî o coborât niști călugări din ieli și ne-o împușcat un bătălău di ni-o sunat apa-n cap”. Noi înțelegem cam asta: țiganul cu băutură forte în cap vede călugări în loc de mascați. După ce-i trece mahmureala, amintirea e blocată tot în imaginea lui man in black, a mascatului-călugăr. El e convins, carevasăzică, că nu autoritățile statului au intervenit, ci trimișii mănăstirilor. Oare le-o fi intrat în cap că i-ar fi bătut Dumnezeu?