Mihai Răzvan Ungureanu, fiul rătăcitor al politicii ieşene, s-a întors acasă. Senatorul Dumitru Oprea l-a prezentat oficial pe MRU drept cel mai nou membru al filialei ieşene a PDL. Practic, prin fuziunea cu PDL şi intrarea în Alianţa Creştin Liberală, Ungureanu şi-a închis chioşcul numit Forţa Civică şi a deschis altă afacere, mai la vad electoral. Entuziasmat de revenire, MRU a consemnat pe drumul spre casă câteva gânduri în jurnalul personal. „Bârfa de Iaşi” l-a răsfoit pe îndelete şi a extras câteva pasaje.
– Drumul spre Iaşi se preconiza anost. Însă, pe Buzău, un panou publicitar mi-a înseninat ziua. Era o reclamă la lapte care suna cam aşa: “Cel mai scurt drum de la văcuţă la căsuţă”. De la Kobe la Iaşi, oh, da, ăsta da drum iniţiatic.
– Pe la Tecuci m-am oprit să repar ceva la motor. Tocmai când verificam distribuţia, mi-am adus aminte de versurile lui Mihail Ursachi: „Un om din Tecuci avea un motor, dar nu i-a folosit la nimic”. Am intrat în panică şi am şters-o de acolo. Ce naiba, încep să resimt angoasele intelectualului pus să facă ceva concret. Poate că trebuia să rămân doar un onorabil cercetător la A.D. Xenopol, în Iaşi, nu să mă bag în daravele politice.
– Am oprit la o benzinărie de lângă Bârlad. În timp ce sorbeam o cafea, am început să citesc un editorial de Andrei Pleşu, iubitul meu mentor. La naiba, eu scriu mai mişto decât bătrânul. Cu cele două scrisori din Adevărul, i-am tras-o lui Udrea de nu s-a văzut. Ce-i drept, ulterior m-a sunat Băsescu şi a făcut mişto de mine, spunându-mi: „Hă, hă, Ungurene, te-ai trezit tu mare sadic cu Nuţi, habar n-ai ce-i fac eu în particular! Tu cu teoria, eu cu practica, ’telectualule!”
– Nu ştiu de ce, pe la Vaslui mi-a venit în minte mutra lui Tomaşeschi. Poate pentru că văzusem un bolovan fix în mijlocul drumului? Stranii asocierile astea mentale, le am tot mai des în ultima vreme. Poate că nu mi-ar strica un concediu. Constat că noi, ăştia cu doctorat, ne ducem devreme din viaţa politică, vezi Baconschi, Papahagi.
– De pe dealul Buciumului, am văzut Iaşul meu drag. Am coborât din maşină, admirându-i cele şapte coline, precum privea Cezar marea cetate a Romei. Mi-am scos cununa de lauri din portbagaj şi mi-am pus-o pe tâmple. Pe la Socola m-a oprit un echipaj de poliţie. Le-am explicat că laurii de pe urechi sunt un fel de hands free prin care comunic cu electoratul. Amabili, m-au condus la sediul de partid, aflat vizavi. E plăcut aici. Linişte, păsărele, verdeaţă. În zonă e cabinetul senatorial al lui Nero, iar alături de el, salonul imperial al lui Napoleon. Sunt curios ce faţă vor face când le voi spune că sunt MRU!
