Jurnalul superbei Catrinel Menghia a fost interceptat de reporterii „Bârfa de Iaşi”. Iată câteva pasaje:
– Mi-a plăcut titlul cărţii scrise de Andreea Esca, „Ce-am făcut când am tăcut”. Dacă aş scrie şi eu una, mă întreb ce titlu i-aş pune…”Ce-am ratat când m-am dezbrăcat” sau „Ce-am gândit când n-am citit”.
– De ieri sunt într-o panică permanentă. Mi-am măsurat bustul şi am 90! Aveam 89 şi am mai crescut un centimetru. Problema e că la şolduri am rămas tot cu 89. Acum am 90-60-89! Trebuie să mai pun un centimetru la şolduri, să am 90-60-90. Mă simt ca o strâmbă cu centimetrul ăsta în plus. Or să râdă toate proastele de mine. Mi-am stricat toată ziua, ufff!
– Cariera cinematografică îmi consumă tot mai mult timp şi energie. La naiba, cât au să mai abuzeze ăştia de talentul meu? Acum vor să mă distribuie într-un film despre Pier Paolo Pasolini, ceva cu Sodoma şi Gomora. Băi, ăştia îşi închipuie că sunt vreo expertă în BDSM? E drept, am putut învăţa câte ceva de la Charlie Sheen, când am filmat împreună reclama aia la Fiat. Doamne, cum mai schimba vitezele băiatul ăla! Avea un demaraj, ceva de speriat. Abia băga într-a doua şi eu eram deja în al nouălea cer.
– Mi-a scris unu’ din Iaşi, Marius Spânu, de la nu ştiu ce partid. Zice că-i place de mine şi ar vrea să mă facă imaginea filialei ieşene. Cică scoate nu ştiu ce calendar electoral şi vrea să ilustreze fiecare lună cu mine în diverse poziţii şi ţoale. Băi, ăsta crede că sunt vreo fomistă ca Jojo sau Gina Pistol, care fac reclame de doi lei la chiloţii tetra din Carrefour? I love Iaşi, dar nici chiar pe degeaba!
– Tot aud pe la televizor de fotbalistul ăla din Iaşi, Adrian Cristea, sau Prinţul, cum i se mai spune. Văd că e celebru acum, şi cică e şi dotat regulamentar. Mă întreb dacă l-am avut şi eu prieten, dar nu reuşesc să-mi aduc aminte de el. Deşi, odată, pe vremea când mai faceam ture pe stadionul din Iaşi, ţin minte că m-am aplecat să-mi leg şiretul la adidaşi şi, deodată, am simţit o lovitură puternică în fese, apoi am auzit un cor de râsete mârlăneşti. Acum nu pot să-mi dau seama dacă mă loviseră cu vreo minge sau Prinţul încercase să mă impresioneze cu ceva mai special…
– Nu-mi place Marlon, numele de scenă pe care mi l-au ales ăştia de mă bagă prin filme. Eu vroiam Marylin, dar cică e deja luat de-o blondă care cică şi-o pune cu nişte mahări din Partidul Democrat. O s-o caut şi o să-i ofer vreo 10.000 de dolari pentru dreptul de a-i utiliza numele. Dacă se tocmeşte, hai, ridic preţul la 10.500 şi un autograf din partea mea. Catrinel Marylin, sună mişto. Parcă şi aud…And the Oscar goes to Catrinel Marylin…Uau!
