Fiind jumătate om de afaceri, jumătate politician şi restul scriitor, senatorul ieşean Ionel Agrigoroaei nu are astâmpăr nici în sezonul estival. Cum muza inspiraţiei îl înfierbântă mai tare decât nisipul de sub tălpi, Ionel Agrigoroaei vrea s-o pună de o nouă carte, poate chiar două. Omul are titlurile deja pregătite: „Nu există femei urâte” şi „Nu-ţi devora maestrul”. Problema e cu cele umple spaţiul dintre coperţi. În disperare de cauză, Ionel Agrigoroaei şi-a sunat un prieten, ambasadorul Quatarului, Saad Al Kobaisi, cel care i-a şi dat un premiu pentru o precedentă apariţie editorială. „Bârfa de Iaşi” a înregistrat convorbirea telefonică, prezentându-vă în exclusivitate câteva fragmente.
Ionel Agrigoroaei: Alo, Saad, ce mai faci?
Saad Kobaisi: Băi, brietene Ionel, ce să fac, frec narghileaua prin Doha. Mi-am dus cămila la un tunning. I-am dat cocoaşele jos şi i le-am înlocuit cu două piramide micuţe, capitonate, cu mici fire de aur, discrete.
Aha, deci nu eşti în Bucureşti.
Ce să fac în Bucureşti, brietene, că mor de cald acolo. Măcar aici am arşiţă de cinci stele. Dar tu ce mai faci?
Ei, cum să-ţi zic…m-a apucat iar problema aia…cu scrisul.
Băi, brietene, dar am crezut că te-ai lăsat de scris.
Nu pot! Am încercat cu cărţi electronice, degeaba! Tot la mirosul de tipar trag. Sunt dependent, Saad, ce mă fac?
Brietene, stai blând. De ce fel de cărţi vrei să te apuci?
Naiba ştie! Orice, de amor, de capă şi spadă, de tren, de buzunar, de fete mari, de orice! Nu înţelegi că nu mai pooot?!
Stai, bre! Noi, arabii, avem un proverb: Degeaba ţi-s cămilele acasă, dacă tu ţi-ai uitat cheile Rolls-ului în frapieră la Burj Al Arab! Mă-nţelegi?
Evident! Auzi, Saad, totuşi, am o speranţă. Am scris deja titlurile, le am în cap: „Nu există femei urâte” şi „Nu-ţi devora maestrul”. Ei, ce zici de ele?
Brietene Ionel, cum să-ţi explic…Cred că treci printr-o criză senzorială care determină o extensiune viscerală către limitele imaginarului frivol, cu accente organoleptice exhibate pe o plajă largă de reminiscenţe atavice. Mă-nţelegi?
Ah, Saad, amice, maestre! Hai că trag o fugă până la Doha, să-mi luminezi mintea.
Auzi, dacă tot vii pe la mine, adu ceva de haleală şi pentru cămila mea, că încă se reface după tunning. Eu zic că vreo douăj’ de tone de benzină îi ajung, cât s-o duc la oaza unde o aşteaptă cireada de Ferrari, săracii de ei, că tare dor i-au fost de ea!
