Transplanturi vesele şi triste

La mecla lui de zombi, pământie şi cu dinţi ca de greblă uitată-n dosu’ şurii, da, ai fi tentat ca la primul strănut care-i scapă în public, să te gândeşti că i s-a făcut de încă un transplant. Un transplant de muci, nas, plămâni şi, eventual, rinichi, că ficatul e ok! Fiind dat din dragoste, acesta funcţionează la parametri aşa că nu ne-am sminti foarte tare dacă Cristinel Minculescu, solistul de la Iris – pe care l-am zărit deunăzi în Dublin Pub – ar mai trage din când în când o haraşpincă. Aşa, de-o inspiraţie… Ideea e că omul are, într-adevăr, o vârstă, şi că nici pe departe nu are de gând să mai importe vreun organ de pe la vreo rudă sau simpatizant. Duma cu transplantul de rinichi a fost dată la plesneală de un căcăcios de la un ziar central în căutare de subiecte şi, gogonată fiind, ete-te că au preluat-o şi alţi fraieri, inclusiv televiziuni cu pretenţii. Noi, însă, ne bucurăm că am dat de un Cristinel erect şi că am aflat de la el, pe viu (heheheeee!), că până să-i chemăm popa mai avem de aşteptat. Ceea ce e bine, motiv să-i urăm în continuare viaţă lungă, sănătate şi voce ca la douăj’de ani!

***

Că tot vorbeam de vieţi lungi şi scurte, uite că săptămâna care tocmai s-a-ncheiat ne-a mai adus o veste de viaţă scurtă, chiar foarte scurtă la PD-L. Ho, staţi aşa, că n-a murit încă nimeni acolo! Tot ce s-a curmat acolo, de timpuriu, a fost o viaţă de preşedinte de filială judeţeană. Din motive care nouă ne scapă, preşedintele ales al PDL Iaşi, respectiv Petrică Movilă, a fost mazilit de conducerea centrală de pe poziţia proaspăt ocupată, la intervenţia brutală a unor parlamentari ieşeni, colegi de partid cu el, care l-au preferat pe universitarul Oprea, senator de mare succes şi potenţial contracandidat la fotoliul de primar al Iaşului, ocupat în momentul de faţă de Gigi Nichita, acelaşi edil de mare tradiţie şi succes de-al pesedeului, cu o priză extraordinară la babele şi moşnegii riverani traseului 44 de autobuze (cu numere de Vaslui) pe ruta Piaţa CUG – Piaţa Dacia.

***

Profit de ocazie pentru a sesiza administraţia municipală că o mână criminală a desprins bannerul albastru din Clopotari (ăla pe care scrie „drum reabilitat în mandatul primarului Gheorghe Nichita”), lucru care creează un real disconfort locuitorilor din zonă.

***

Carevasăzică, Petrică Movilă nu mai e preşedinte PD-L la judeţ, ci a făcut un pas înapoi şi s-a mulţumit cu funcţia de secretar la partid, chit că primarii susţinători ai acestui parlamentar au fost mai mulţi decât parlamentarii cei mulţi şi răi, gen Marius Spânu sau Cristina Dobre. Dar, aşa cum a avut răbdare el două decenii ca să prindă această funcţie de mare prestigiu, credem că Petrică ar mai putea aştepta oleacă, până se învârte roata a doua oară, în favoarea lui.

***

Altminteri, ce să zic… s-a nimerit să stau la o vorbă cu Gheorghe Flutur, preşedintele CJ de la Suceava şi de la el am înţeles că Iaşul a avut la dispoziţie (numai la municipiu) circa 300 milioane euro pentru investiţii în infrastructură şi că ai noştri nu au accesat niciun cent, pentru că nu au cerut aceşti bani. Chiar nu mai înţeleg ce se petrece aici! Să fie din cauză că nu avem oameni capabili să facă nişte hârtii? Sau din cauză că parlamentarii pedelişti nu vorbesc aceeaşi limbă? Sau că primarul Nichita a uitat să ceară banii tocmai pentru a le scoate ochii pedeliştilor că în mandatul lui nu a primit niciun ban fiindcă ar fi pesedist?! Ar fi prea de tot!

***

Profit de ocazie pentru a le ura tuturor cititorilor noştri (şi nu numai) care-şi serbează onomastica de Mihail şi Gavriil, mult noroc! Că dacă avem noroc să fim conduşi de oameni deştepţi… poate vom trăi cu toţii mai bine!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *