Într-un discurs la limita delirului susţinut la Vaslui şi postat pe pagina de Facebook, Mihai Răzvan Ungureanu i-a îndemnat pe cei prezenţi “să dea în cap şarpelui”. Într-o stare de maximă surescitare, distinsa figură academică s-a avântat asupra sălii, urlând: “Când îţi iese şarpele la drumul mare, să ai toiagul pregătit şi să-i dai în cap! Şarpele ştim cine este, iar toiagul suntem noi!” Dincolo de tonul isteric al elegantului exponent al intelectualităţii băsiste prin care instigă la mânuirea ciomagului, nu putem să nu ne întrebăm ce i-o fi căşunat lui MRU pe bietul şarpe din drum. La urma urmei, e şi el o delicatesă a bucătăriei asiatice, poate un mic mai aţos decât vita Kobe.
Marius Bodea, la prima ieşire la rampă pe scena Camerei Deputaţilor. Botez în Parlament
Deputaţii ieşeni Marius Bodea (PNL) şi Cosette Chichirău (USR) au semnat prima lor iniţiativă legislativă, făcându-şi astfel debutul în activitatea parlamentară. Munca nu a fost…