Acum vreo 20 de ani, timid, își făcea intrarea în România un concept până atunci necunoscut: învățământul superior privat. Întâi, lumea s-a uitat ponciș, că toți erau obișnuiți cu ideea de învățământ gratuit, în care cel mult dai o șpagă profului să te treacă. Pe urmă, pe măsură ce apăreau tot mai multe universități private, ele au fost acuzate că nu sunt altceva decât fabrici de diplome, în care plătești taxa și te-ai asigurat de diplomă la sfârșitul ciclului. Unele chiar asta și erau: buticuri universitare și aveau să dispară încet-încet, pe măsură ce ”clienții” lor s-au prins că diploma primită le este complet inutilă. Altele însă au rămas și s-au consolidat, demonstrând ceea ce era de demonstrat: că era nevoie de ele, că învățământul superior de stat pur și simplu nu făcea față în a livra suficiente cadre cu studii superioare. Pe urmă, ideea a fost preluată din mers și de instituțiile de stat, care au început să-și înființeze și ele secții pe bani. Acum, se pare că asistăm la falimentul ambelor „afaceri”.

Creştere şi descreştere
A doua jumătate a anilor 2000 a fost perioada de vârf, când părea că toată România s-a apucat de facultate. Un român din 20, adică în jur de 900.000 erau studenți prin 2005, la stat și privat laolaltă, cu taxă sau fără. În acea perioadă, învățământul superior privat aproape că-l egalase, ca număr de studenți, pe cel de stat. În 2007, statul avea vreo 520.000 de studenți înregimentați. Privatul, peste 400.000. Câțiva ani, numărul studenților s-a menținut. Până în 2011, când a început să scadă accelerat, după ce de prin 2009 scădea ușor. Acum mai sunt vreo 550.000 de studenți în toată țara, iar tendința de scădere continuă.

Cadrul actual
Cele mai lovite au fost universitățile private, de care vom vorbi, dar nici cele de stat nu o duc cu mult mai bine. În câțiva ani, universitățile private au pierdut trei sferturi din studenți, ajungând acum la abia 100.000. Scăderea în ceea ce privește numărul de studenți ai universităților de stat, deși masivă, a fost mai puțin brutală: micşorarea a fost doar de 20%, cu vreo 100.000 din cei 500.000 existenți la jumătatea anilor 2000. Secțiile cu plată au început să ducă o lipsă acută de studenți, care tinde acum să devină cronică. Partea proastă este că, în pofida aparențelor, România are cea mai mică proporție de oameni cu studii superioare raportat la populație din întreaga Uniune Europeană. Nu degeaba se agită Ministerul Educației acum, așa cum s-a agitat și mai an, să găsească variante alternative, pentru a crește numărul celor care urmează și altă formă de învățământ după liceu. Nu vorbim doar de susținerea ”prietenilor” care au o universitate sau de lobby-ul făcut de acestea.

Cauza 1: criza
De unde prăbușirea învățământului privat în câțiva ani, după o scurtă perioadă de glorie? Păi, cauze ar fi mai multe, căci nicio catastrofă nu se produce dintr-un singur motiv. Întotdeauna se adună mai mulți factori ca să desăvârșească prăbușirea. Criza ar fi un prim factor. Dacă tocmai ți-ai pierdut locul de muncă sau tocmai ți-a fost redusă drastic leafa, primele domenii din care vei tăia din cheltuieli vor fi educația și cultura. Nu mai ai bani să-i plătești taxele universitare fiului, ci mai degrabă îl trimiți să-și caute și el un loc de muncă.

Cauza 2: scandalurile
Scandalurile din lumea universităților private au fost o altă cauză. Vă mai amintiți discuțiile din jurul Universității ”Spiru Haret”, nu? Că are mai mulți studenți ca Oxfordul, calitatea studiilor este neglijabilă etc? Ca urmare, profitul universității a scăzut de la 180 milioane lei în 2008 la doar 2 milioane lei în 2013, adică de 90 de ori, după ce a început să fie ocolită de viitorii studenți.

Cauza 3: migraţia
Plecarea românilor peste graniță a fost un al treilea factor. De regulă, sudenții universităților private se recrutau dintre cei care nu apucaseră să facă o facultate la 20 de ani, ci se apucau de ea la 30 – 40. Mulți dintre ei sunt acum în Italia, Spania și oriunde și-au putut găsi de lucru.

Cauza 4: bacalaureatul
Capacul a fost pus de reforma bacalaureatului, pornită de Funeriu în 2011 și continuată în anii următori. Să nu ne înțelegeți greșit. Nu avem nimic împotriva camerelor video în sălile de examen și nici a severității examinării. Am dat examen de admitere în liceu, am învățat de am zbârnâit să luăm bacul și nici nu plângem viitorul loazelor care nu au pus burta pe carte nici într-a doișpea. Constatăm doar faptele, strict pe partea economică, vorba lui Becali.

Cifrele nu mint
Chiar, care este impactul economic al prăbușirii promovării la bac? Mai dur decât s-ar zice. A fost un fel de ”unde dai și unde crapă”, vorba românului. În 2005, 84,68% din cei care se prezentau la examen luau bacul. Anul ăsta, procentul a fost de 59,22%. În 2012, a fost de 44,41%, cel mai mic din ultimii cel puțin 25 de ani. Poate chiar din istorie, dar n-am căutat statistici chiar atât de vechi. Ce înseamnă asta în cifre? Păi, în 2012 au trecut bacul 83.049 de elevi, din 186.922 prezenți la examen. Bine, au fost 200.000 de absolvenți de-a doisprezecea, dar vreo 13.000 n-au mai avut curajul să se prezinte. În 2009, doar 5.000 nu se prezentaseră, ceea ce iar spune ceva despre impactul camerelor video.

Paguba: 100 milioane euro
Ce-ar fi fost dacă în 2012 ar fi fost aceeași rată de promovabilitate ca în 2005? Păi, în loc de 83.049 de promovați, ar fi fost 158.285, cu peste 75.000 mai mulți. Adică aproape dublu. Statul asigură anual banii necesari pentru școlarizarea a aproximativ 60.000 de studenți. Restul absolvenților de bac au de ales între fie a continua studiile ”la cu taxă”, fie a se angaja în câmpul muncii. În 2005, bazinul de potențiali clienți pentru studenția taxată a fost de aproape 100.000 de tineri. În 2012, el scăzuse la 23.000. Vorbim deci de un minus de vreo 77.000 de studenți taxabili. Să zicem că acești 77.000 urmează toți studiile și plătesc o taxă de 2.000 de lei anual. Firește, numărul studenților efectivi este mai mic, iar taxele sunt mai mari, ca medie. Dar, pe ansamblu, cifrele ar trebui să se echivaleze pe undeva. Am avea deci 154 milioane de lei pierduți, mai ales de către învățământul privat. În trei ani, cât durează (minim) ciclul de studii, este vorba de 450 milioane de lei, adică peste 100 milioane de euro.

Multiplicator monetar
Asta e partea economică. Și am vorbit strict de banii care nu au mai intrat în sistem. Teoria economică vorbește de așa numitul multiplicator monetar. E folosit de regulă în legătură cu băncile, dar e valabil oriunde. Ideea e că orice euro băgat într-un lanț economic generează alții. În cazul nostru, se plătesc lefurile angajaților acelor universități, care la rândul lor cumpără cartofi din piață, tonetarul își ia o bere când pleacă acasă și cumpără caiete pentru copii, librarul cumpără și el caşcaval din supermarket etc. În final, cele 100 de milioane de euro reprezintă de fapt un minim de 500 de milioane și un maxim de un miliard de euro, ca să nu exagerăm cu efectul bulgărelui de zăpadă. Aproape 1% din PIB din niște camere video.

Căruța înaintea boilor
Care ar fi concluziile? Păi, o fază pozitivă ar fi că promovabilitatea la bac a crescut până la 59,22% anul ăsta, deci s-ar zice că elevii au început să se pună cu burta pe carte. Faza negativă ar fi că degeaba. Față de 2013, deși procentul este mai mare, numărul de absolvenți de bac este mai mic. Populația României scade și, odată cu ea, și numărul potențialilor studenți. Pozitiv este că elevii de liceu au cam început să învețe. Doar ăia de liceu. Negativ este că în 2011 s-a pus căruța înaintea boilor. S-a început cu penultimul ciclu de învățământ, fără să se apese vreo pedală la nivelurile inferioare. Învățământul gimnazial și cel primar au rămas la fel, iar selecția viitorilor liceeni pe criterii riguroase este abia la început, fără un cadru legal clar, ci doar la inițiativa școlilor. Pentru ce va fi, nu pariem.

Cum e bacalaureatul în Europa
Ne-am tot obișnuit să zicem că suntem ultimii, că la noi este cel mai nasol din toată Europa. Chiar, alții cum dau bacul? Păi, în Suedia e mișto. Pur și simplu, nu dai bac. Pe parcursul liceului, în funcție de rezultate, primești un număr de puncte la fiecare obiect, iar dacă ai destule, primești un certificat de absolvire. Dai examen la facultate. Mă rog, modelul suedez, vorba lui Iliescu, nu prea este aplicabil la noi. Până-ntra șaptea, elevii nu primesc note că se stresează. Iar facultățile sunt așa de bazate, că Suedia își recrutează specialiștii din străinătate.

Ciudăţenia bulgarilor
Nici în Belgia nu dai bac. Dar facultatea este atât de dură, că doar jumătate din cei care se înscriu o și termină. Italia este asemănătoare cu Românica noastră. Bac, cu trei probe scrise. La care se adaugă probe orale la toate materiile din ultimul an de liceu. Puțini sunt cei care ajung la facultate. Foarte puțini.

Bulgarii. Să nu-i uităm, că ni-s vecini. Ca să stimuleze învățământul liceal, profii sunt plătiți în funcție de promovabilitatea la bac. Ai mulți elevi care trec bacul, iei leafa întreagă. Râdeți, nu-i așa? Promovabilitate 96%. Dar nu pentru că elevii ar învăța. Se înțeleg profii între ei, firește.

În trepte
Franța este interesantă, iar de modelul francez s-a vorbit mult și la noi, așa că detaliem puțin. Promovabilitatea se învârte pe la 80%, adică nici ca la bulgari, unde doar dacă vii beat la examen nu-l treci, nici ca la nemți, unde mai bine stai acasă, că doar 43% iau bacul. O idee interesantă la frații noștri de gintă latină: dau bacul eșalonat. Examenul la limba franceză se dă în penultimul an de liceu, să-ți rămână un an să înveți la celelalte obiecte. Logic. La ce literatură le-au lăsat înaintașii, chiar ai ceva de învățat. Franțujii merg pe ideea că alături de ingineri, ai nevoie și de subingineri, și de adjuncți de subingineri. Așa că au o variantă de bac, generală, pentru cei care vor să facă o facultate ca lumea, masterat, doctorat etc. Încă o variantă, pentru cei care vor o meserie tehnică. Și o a treia, pentru ceea ce s-ar chema la noi postliceala. Mai mult decât liceul, mai puțin decât facultatea. Fiecare tip de bac, cu programa proprie. Doar limba franceză este examen comun. Restul diferă și ca materii, și ca nivel. Ce sens are să înveți cât un fizician atomist, cât timp vei fi doar cel care verifică dacă uraniul este suficient de îmbogățit ca să fie folosit la Cernavodă?

Recordul, în UK
Am mai zis-o noi. S-a creat ideea că tot românul este student sau absolvent de facultate. Aiurea! Culmea, suntem ultimii în Europa ca proporție de absolvenți de studii superioare în totalul populației. Și da, s-au luat în calcul și medicii noștri plecați peste graniță. Dintre toți românii, 13,6% au studii superioare. În Italia, procentul este de 13,8%, dar media europeană este de 24,5%. În Germania, deși doar 43% din nemți iau bacul, procentul absolvenților de universități este de 24,1% din populație. Acolo, dacă iei bacul, ai toate șansele să termini și facultatea. În Franța, procentul este de 27,9%, iar în Spania de 29,6%. Recordul este deținut de Marea Britanie: 34,7% din populație are studii superioare. Să nu-i uităm pe vecinii noștri bulgari. Degeaba 96% din absolvenții de liceu iau bacul. Doar 20,7% din populație are studii superioare. Mult peste noi, dar puțin, raportat la proporția de absolvenți.

Învățământ de masă sau de elită?
Tac’su lu’ Ion Creangă avea o vorbă: dacă toți or avea școală, n-o mai avé cine să ne tragă ciubotele. Ce-ar fi ca toată lumea să ia bacul ca la bulgari și să facă facultatea pe șpagă? Noi am zice că ar fi puțin exagerat. E nevoie și de tehnicieni, e nevoie și de intelectuali. Nu poți avea o țară formată doar din intelectuali, decât în Laputa, imaginată de Jonathan Swift. Dacă nu știți povestea, era o insulă care plutea prin aer, populată de oameni de știință care ajunseseră să încerce să recompună din excremente alimentele ingerate anterior. Scârbos, nu? O țară de studenți nu are sens. Și-așa mult din ce se învață în liceu este inutil în viața reală. Mai știți să rezolvați o integrală? Știți la ce folosește? Dar care este principala bogăție naturală din Botswana? Noi am răspunde negativ la toate, afară de a doua, că am întrebat recent pe cineva. Un sfert din populație cu facultate ar fi ok, zicem noi. Restul, cu studii aplicate pe cum se face un șurub și la ce este bună baia de ulei.