Scena 1
Un studio de comentator tv pe Arena Naţională. Printr-un geam spaţios, se poate observa mulţimea adunată pe stadion cu ocazia lansării în campania prezidenţială a liderului PSD.

În studio, Liviu Dragnea şi Victor Ponta privesc o tablă înfăţişând un teren de fotbal pe care sunt desenate diverse scheme de joc.

Dragnea (plimbând un indicator pe tablă): Pe flancul drept, atacăm în forţă cu amnistia fiscală şi cu CAS-ul. La mijloc, băgăm vreo 40 de kilometri de autostradă de legătură între apărare şi atac. În apărare, venim cu o reducere de TVA şi-o creştere de salariu minim.
Ponta: În apărare jucăm la ofsaid sau facem marcaj om la om?
Dragnea: Marcaj om la om, primar la primar.
Ponta: Apropo, cum merge campania de transferuri?
Dragnea: Suntem în grafic, nu-ţi fă probleme. Chiar ieri a venit un centru înaintaş de la PDL Ialomiţa. (arată spre tribunele pline) După cum vezi, şi cu suporterii stăm bine.

Ponta priveşte pe geam.

Ponta: Ăia nu-s băieţii din Ansamblul Teleormanul?
Dragnea: Ba da, e un cor bărbătesc care-ţi face o atmosferă ca pe Wembley. Ok, e timpul să-ţi iei echipamentul, intri în teren în cinci minute.
Ponta îmbracă un tricou roşu pe spatele căruia scrie AMR 45. Dragnea îl priveşte admirativ.
Dragnea (bătându-l pe spate): Hai, băiete! Pe ei, pe ei, pe băsescu’ lor!

Scena 2
Interiorul unui salon de coafură. Fotoliile sunt goale, nu e nici o clientă. Un tip efeminat stă tolănit pe o canapea şi citeşte o revistă glossy. În coafor intră Elena Udrea şi se trânteşte îmbufnată pe unul dintre scaune. Stilistul tresare şi vine rapid lângă ea.

Stilistul: Ah, ce onoare, doamna Udrea! Sunt atât de emoţionat să vă am aici, în…
Udrea (dând plictisită din mână): Ok, ok, dacă eşti aşa de excitat, în loc de bacşiş îţi voi lăsa o adeziune la PMP.

Se aude un bocănit scurt în uşa salonului şi, în câteva secunde, înăuntru dă buzna Dan Diaconescu. Candidatul PPDD la preşedinţie se aruncă într-unul din scaune.

Diaconescu: Maestre, vreau o freză din popor şi pentru popor
Stilistul: Să vă tund „zero”, adică fix cam câte procente aveţi în sondaje?
Diaconescu: Eşti obraznic!
Stilistul: Domnu’ Dan, mă flataţi…
Diaconescu: Hai, lucrează-mă repede, că altfel voi fi nevoit să-ţi transform salonul în studio TV. În juma de oră intru în emisie.

Uşa salonului se dă deoparte, lăsând-o să intre pe Monica Macovei, costumată în piele de sus până jos. În faţa ei păşeşte în patru labe Mihai Neamţu, care miroase toate canapelele şi tuburile de spray. Macovei se aşază pe scaunul de lângă Udrea.

Macovei: Băiete, fă-mă!
Stilistul (înghiţind în sec): Vai, doamna Macovei! Ce oroare…pardon, ce onoare! Să vă fac? Cum să vă fac?
Macovei: Ia-mi bretonul ăsta de pe mine! Nu mai suport să am aceeaşi coafură ca Nuţi!

Udrea o priveşte cu coada ochiului.

Udrea: Ce tupeu! De parcă ai şti ce-i aia coafură, tovarăşa procuror.
Macovei: Fato, pe când tu molfăiai covrigi în Buzău, eu stingeam lumina la Capşa. Aşa că las-o mai moale cu ţăţismele astea. Hai, băiete, fuga marş cu foarfeca aia şi scapă-mă de breton!
Udrea: Nici gând! Întâi ia-mă pe mine şi fă-mă uşor pierdută la spate.
Macovei (râde gros): Ce să te mai facă, că deja eşti pierdută, fato.

În coafor intră Klaus Johannis. Văzându-le pe cele două femei, se fâstâceşte, încearcă să iasă, dar e prea târziu.

Stilistul: Ah, domnule Johannis, ce surpriză! N-aţi mai trecut demult pe la noi!
Johannis: Oh, eu tocmai eram prin zonă şi…mă scuzaţi, am plecat!
Macovei: Poftim? Măi Johannis, dar de când vii tu la coafor?

Stilistul (gesticulând languros): Klausy e client vechi aici… Ştiţi, preferă o coafură foarte îndrăzneaţă a părului de pe piept. Ultima oară i-am făcut nişte ciucuraşi foarte drăguţi la sfârcuri, vai, o minune! (făcând cu ochiul) Poftim, Klausy, după ce termin cu doamnele, mă ocup de…tine…

Scena 3
Sediul ACL Iaşi, seara. Relaxat pe spătarul unui fotoliu, Cristian Adomniţei priveşte harta judeţului Iaşi, agăţată pe peretele din faţa lui. Într-un colţ, Dumitru Oprea aranjează bilele multicolore ale unei numărători din lemn.

Adomniţei (oftând): Ce plictiseală şi-n târgul ăsta, nea Mitică. Ăia din Bucureşti se caftesc între ei, iar noi stăm şi ne numărăm ouăle. Chiar, matale ce faci acolo?
Oprea: Cristi, politica asta m-a tâmpit. Nu mai ştiu deloc meserie. Ieri mi-a zis cineva de Fortran şi am crezut că e un medicament. Acum încerc să redescopăr rădăcinile informaticii, cu ajutorul acestui splendid abac de primă generaţie.
Adomniţei (dând din mână a lehamite): Nea Mitică, mă uit la judeţul ăsta…Bre, m-am săturat de ţărănime. Nu-s făcut pentru vizite prin coclauri, prin glod, prin gârle. Ah, ce viaţă era ca ministru! Când mă gândesc că râdeau ăia de mine că n-am ştiut câte stele sunt pe steagul Europei…
Oprea (înviorat): Dacă vrei, le număr eu acum!
Adomniţei: Stai, bre, vezi-ţi de bilele matale. Zi mersi că ţi-am dat o cameră unde să-ţi aduci jucăriile. Iar dacă nu eşti cuminte, acu’ îl chem pe Moroşanu să vorbiţi de politică între patru ochi vineţi. Ah, ce plictiseală în târgul ăsta!