Bacalaureatul a devenit la fel de greu precum carnea de porc. Numai cei cu ficatul sănătos pot trece de acest examen. Cei care şi-au obosit ficatul prin baruri, la cafele, la şpriţuri sau alte coktailuri au fost nevoiţi să meargă la tratament pe vară pentru a promova acest examen. Mulţi însă n-au reuşit nici în toamnă. Mai nou, se încearcă introducerea acestor tineri în universităţi pe uşa din dos.
Privaţii salivează
O soluţie pentru încurajarea şi susţinerea celor care nu au promovat bacalaureatul este admiterea la facultate fără diploma în cauză. Şi nu e primul an în care se vorbeşte despre o asemenea măsură. De când s-au introdus camerele de supravegehere la examenul de maturitate şi rata de promovare a scăzut, s-a tot vorbit de admiterea la facultate fără bacalaureat cu condiţia ca în termen de un an sau doi, studentul rătăcit printre materii de liceu să obţină şi diploma. Măsura a fost susţinută în special de universităţile private care, din cauza crizei economice, au tot suferit în ultimii ani din pricina lipsei de studenţi. Iar absolvenţii de liceu fără bacalaureat sunt o piaţă excelentă pentru privaţi.
Student, fără diplomă
Spre exemplu, la Iaşi, Universitatea Apollonia condusă de preşedintele Vasile Burlui a încercat anul trecut să racoleze studenţi fără bacalaureat. A intervenit rapid însă Ministerul Educaţiei care a omorât din faşă ideea lui Burlui. Anul acesta, pe lângă criză, şi Ministerul Educaţiei a lovit puternic în universităţile private. Pe lista neagră a ministerului se află şi Apollonia. Din această afacere, fostul rector al UMF Iaşi scotea anual aproape 2 milioane de euro, o sumă destul de importantă. Cum ministerul i-a închis unele facultăţi, culmea pe cele care aduceau cei mai muţi bani, Burlui a revenit iar cu ideea de a primi studenţi fără bacalaureat. O piaţă în creştere, ce-i drept. Numai că, cei care vor intra în acest business, vor fi studenţi fără diplomă de licenţă, exact cum sunt şi absolvenţi de liceu fără diplomă de bacalaureat. Până la urma urmei este o afacere justă. N-ai diplomă de Bac, nu ai nici de licenţă. Numai că te costă nişte bani. Halal educaţie!