Ați auzit de efectul Coriolis, nu? Pe scurt, într-o traducere liberă din argoul lemnos al fizicienilor, rotația Pământului de la vest spre est determină o bătaie a vânturilor predominant de la est spre vest, după o direcție curbă, care nu ne interesează. Ideea e că aproximativ la fel se întâmplă și cu forța de muncă. Pakistanezii și indienii se mișcă spre Europa Centrală și cea de Vest dacă pot; noi ne tragem palme că ne pleacă tinerii în Franța și Italia; europenii din Vest se plâng că ai lor o șterg în State, iar cei mai buni americani se stabilesc în Japonia și Hong Kong. Ei bine, acolo mișcarea se oprește, că n-am auzit de vreun japonez dornic să testeze pe pielea lui binefacerile comunismului în Coreea de Nord. Sau dacă or fi, nu se mai aude de ei. Dacă ne gândim bine, și marile migrații, de la vandali și huni, la unguri și tătari, până la cucerirea Vestului de către americani, tot de la est la vest s-au făcut.
O forţă mai puternică
Bun, dar genul ăsta de migrații nu se poate opri? Ba da, de o forță mai puternică decât dorul de ducă. Hunii au dat de Flavius Aetius, supranumit ”ultimul roman”, ungurii au dat cu capul de armura lui Otto I cel Mare, s-au întors din drumul spre vest și ne-au căzut nouă pe cap, tătarii s-au ciocnit de Carpați, iar americanii au dat de oceanul Pacific. La o forță mai mare, care să-i țină pe francezi în Franța, iar pe englezi în Marea Britanie se tot gândesc de câțiva ani și prietenii noștri europeni. Nici capra vecinului n-o duce prea bine, iar găina lui nu este chiar așa de grasă cum scrie pe etichetă sau se vede de peste gard.
Câteva idei
Problema migrației specialiștilor nu este chiar nouă și mult timp s-a încercat rezolvarea ei la nivel statal. Într-o dictatură, e simplu: închizi granițele și nu mai pleacă nici păsările călătoare, că le dai jos cu antiaeriana. Într-o democrație, se apelează la sentiment. A, nu la ăla patriotic, că nu ține. În general, se acordă diverse stimulente fiscal în domeniul aflat în suferință și criză de angajați. Ideea s-a aplicat și la noi, în voia cea bună, vezi scutirile de impozite în domeniul IT sau solicitarea șefului Colegiului Medicilor, Vasile Astărăstoae, ca lefurile medicilor rezidenți să fie dublate. Firește, noi am aplicat ideile astea după ce le-am văzut puse în practică la alții. Hai să vă spunem un secret, demonstrat cu cifre: nu ține.
Sistem dezvoltat
Marea Britanie are unul dintre cele mai dezvoltate sisteme de protecție socială, cât de conservatori or fi fiind ei. Ajutoare de șomaj, ajutoare pentru cei care caută o slujbă full-time, scheme de completare a veniturilor pentru cei care câștigă sub 16.000 de lire anual, ajutoare pentru tinerii care gospodăresc independent de părinții lor, consiliere în școli pentru găsirea celei mai bune cariere pentru orice tânăr, consiliere pentru cei aflați la primul job, să nu sufere cumva de stres, consiliere psihologică gratuită dacă totuși stresul apare, reduceri de impozite pentru cei care oferă oportunități de obținere a experienței, adică pentru cei care angajează tineri absolvenți. Rezultatul? Importă medici și asistente de la noi, iar în același timp au 800.000 de tineri aflați în căutarea unui loc de muncă. De ce?
Detaliile fac diferenţa
Un posibil răspuns este că banii n-aduc fericirea. Pe bune. N-o zicem noi, o zice un studiu făcut acum doi ani în SUA. Au constatat americanii, după ce au făcut un top al celor mai căutate zece orașe pentru un job, că leafa nu era primul criteriu avut în vedere de viitorii angajați nici măcar în Silicon Valley. Cei aflați în căutarea unui loc de muncă nu se gândeau în primul rând la leafă, ci la apropierea de casă, la chirie, la existența unui supermarket prin zonă, la unde să-și ducă juniorul la grădiniță, la cât de scârboși sunt șefii și la cât de ok colegii, la locurile de distracție, parcuri și alte mici detalii care, adunate, ajung să conteze.
Programe locale
De fapt, cam asta pare să fie problema, când vine vorba de politicile de ocupare a forței de muncă. Statul, indiferent cum îl cheamă, apasă pedala financiară, care este cel mai ușor de controlat la nivel național: mărește lefurile, plătește psihologul și mai știu eu ce. Și tocmai din scara națională la care gândește statul prin însăși natura lui, pleacă ineficiența sistemului. În ultimii 5 ani, în Marea Britanie, că tot vorbeam de ea, doar 7,5% din tineri s-au angajat grație programelor guvernamentale. În schimb, 44% s-au angajat prin programele locale, la nivel de oraș. Restul, de capul lor. În orașe ca Leeds și Bradford, procentul ce revine inițiativelor locale a depășit 70%. O discrepanță enormă. De ce?
Locuinţe pentru specialişti
Simplu: o comunitate locală se poate ocupa mai ușor de problemele membrilor ei, pentru că le cunoaște mai bine. Statul este prea mare pentru a se ocupa de problemele mici, gen numărul de locuri de la grădinița din colț. Ce poate face o comunitate? Păi, de exemplu, Marea Britanie nu are un program guvernamental tip ANL, care la noi depinde foarte mult de componenta politică. Mai bine că nu are, pentru că în orașe ca cele menționate, consiliul local cumpără locuințe de pe piață și le oferă spre închiriere acelei categorii de specialiști tineri după care îi crapă măseaua mai mult în anul respectiv. Iar o chirie la jumătate față de minimul de 400 de lire pentru o cameră de cămin de 172 de picioare pătrate, adică de 4×4 metri, cu baia la comun, chiar contează. E drept, pentru primărie este nevoie de 30 de ani ca să-și amortizeze investiția, dar dacă se iau în calcul și impozitele plătite la nivel local de tinerii respective, banii se recuperează mult mai repede.
Doi iepuri dintr-un foc
Ideea există și la noi, sub forma ANL, dar diavolul este în detalii. Englezii oferă locuințele celor de care au nevoie. La noi, criteriile pentru închirierea unei locuințe către tineri duc de fapt la închirierea către familii tinere cu 5 copii care trăiesc din ajutorul social, nu către tinerii chirurgi pe care îi caută Institutul de Boli Cardiovasculare. Iar o locuință sigură este primul lucru pe care îl caută un cuplu de tineri. Nu de alta, dar se spune că stresul mutatului este comparabil cu cel al decesului unei rude de gradul întâi. O primărie ar putea pune condiția ca tinerii beneficiari de locuințe cu chirie subvenționată să rămână în oraș cel puțin 5-10 ani, iar tinerii ar semna cu ambele mâini. Ar fi siguri că timp de 10 ani, proprietarul nu-i va da afară. Iar respectiva primărie şi-ar asigura, pentru oraş, forţă de muncă înalt calificată care va întoarce comunităţii rezultatele muncii sale, dar şi, strict contabil, bani pentru oraş din taxele şi impozitele achitate. Aşadar, primăria respectivă ar împuşca doi iepuri dintr-un foc.
Pentru familie
Cu un cuib asigurat pe termen lung, majoritatea cuplurilor tinere încep să se gândească la viitorul țării. Un copil este un motiv în plus să rămâi pe loc. Iar dacă îi poți șopti la ureche soției că știi o creșă la doi pași și o grădiniță la trei pași distanță, s-ar putea să uite că o doare capul în seara cu pricina. Construirea de grădinițe este o soluție la îndemână pentru orice oraș. Goale nu vor rămâne sigur, pentru că oricum este criză de locuri. Dar, alături de locuințe cu chirii simbolice, destinate exclusiv cadrelor calificate, ar fi un stimulant în plus ca acestea să rămână în oraș. Să nu uităm că 41,75% din impozitul pe venit rămâne la bugetul local. Decât să dai locuințe cu chirie asistaților social, mai degrabă le dai unor medici, profesori, IT-işti etc. Ajung mai mulți bani de pe urma lor la bugetul local și nici nu fug fără să plătească întreținerea.
Lipseşte cadrul legal
Locuințe ieftie și grădinițe ar fi două elemente la îndemâna primăriei, fără a face altceva decât ce are dreptul prin lege să facă. Putem vorbi, dacă vreți, și de venituri în completare acordate tinerilor specialiști, după modelul britanic. Un fel de ”bursă” acordată pe lângă leafă tinerilor specialiști i-ar face să se gândească de două ori înainte de a-și face dosarul pentru Anglia. Ce ne lipsește? Păi, ceea ce se cheamă ”cadru legal”. Asociația Guvernelor Locale britanică, un fel de Liga Aleșilor Locali de la noi, a cerut recent atribuții și bani tocmai pentru astfel de operațiuni. Legea noastră, așa cum este ea acum, dă voie primăriilor să acorde reduceri și scutiri de impozite și taxe locale și cam atât. Nici vorbă de vreun articol de lege care să spună de exemplu ”0,5% din PIB se acordă comunităților locale pentru programe de stimulare a angajării” sau de posibilitatea acordată primăriilor de a toca banii publici pentru proiecte care nu au rentabilitate imediată. Din păcate.
