Andrei Dumitriu, originar din Bacău, dar stabilit la Iaşi, este un personaj nou apărut în viaţa mondenă, dar care s-a remarcat încă de la început prin simplul fapt că… seamănă izbitor de bine cu Cătălin Botezatu. Şi, astfel, fiind creată o legătură între el şi cel mai monden personaj masculin din România, Andrei a plecat la Bucureşti pentru a-i cuceri inima focoasei Bianca Drăguşanu, în emisiunea „Burlăciţa“.
În vârstă de numai 23 de ani, tânărul moldovean este un veteran în lumea modeling-ului, apariţiile sale fiind numeroase. De altfel, mai mult firme l-au ales ca şi imagine.
Se pare că „Bote de Moldova” are enorm de multe admiratoare întrucât pe site-ul emisiunii este cel mai votat personaj, adunând în momentul de faţă peste 3.200 de voturi, mult peste adversarii săi care au puţin peste 1.000.
Este imposibil să nu remarci atitudinea şi comportamentul cu adevărat şarmant al lui Andrei, în comparaţie cu ceilalţi băieţi. De ce? Pentru că grimasele, limbajul vulgar, timbrul vocal agasant şi râsetele isterice nu îl definesc pe „Bote de Moldova”.
Mai mult decât atât, faptul că a petrecut o bună perioadă de timp în Capitala culturală a ţării şi-a pus puternic amprenta asupra lui Andrei, care a ales să-i dăruiască Biancăi o… carte. Alegere interesantă şi gustată de public, mai ales dacă ţinem seama că Bianca a fost încărcată cu daruri din cele mai bizare, precum scrumiera cu marijuana, care a stârnit multe reacţii negative.
Şi cum educaţia lui Andrei şi felul său de a fi au impresionat o ţară întreagă, inclusiv pe Burlăciţă, cum să nu ne gândim serios la înfiinţarea, la Iaşi, a unei şcoli superioare de bune maniere, că după cum se vede, profesori avem şi încă de foarte bună calitate.
#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 33%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}