Unul dintre cei mai modeşti, în declaraţia de avere, consilieri judeţeni s-a săturat să stea la bloc. Ori s-o fi certat cu vecinii. Ori nu-i mai prieşte peisajul din jurul blocului. Ori pur şi simplu s-a tot săturat să stea înghesuit într-un apartament de 42 de metri pătraţi. Vorbim de liberalul Liviuţ Brăduţescu, ales cu drept de vot în Consiliul Judeţean şi şef la Ateneul Tătăraşi. Zilele trecute l-am surprins discutând în Bârnova cu un ins care are la vânzare patru vile. O fi ochit vreuna?
Pe alese
Declaraţiunea lui de avere are mai multe linii trasate fix în locurile unde trebuie declarate bunurile imobile cum ar fi case, vile, terenuri, şamd. Are, cum spuneam mai sus, doar un apartament de 42 de metri pătraţi. Mai are vreo trei conturi bancare, toate de bun simţ, ca să spunem aşa. Adunate, abia dacă depăşesc 15.000 de euro, cam cât o maşină de clasă medie. În rest e muncitor. Adună mai ceva ca o furnică. Munceşte cu normă întreagă la Teatru în Tătăraşi, Mai bifează şi câte o şedinţă la Consiliul Judeţean. Mai face câte o cercetare pe la Academia Română. Iar în timpul liber mai atrage câte un grant. În total marchează anual vreo 12-15.000 de euro.
Un venit care te alungă parcă de la bloc. Exact cum se întâmplă şi în cazul lui Liviuţ Brăduţescu. Spunem asta pentru că zilele trecute chiar l-am zărit pe consilierul liberal în zona Bârnova taman în faţa unor viluţe de vânzare. Frumoase de altfel. Casele sunt pe şoseaua Bârnova, chiar la intrarea în comună. Şi spunem convinşi că nu doar le admira. Din contră. Stătea de vorbă chiar cu proprietarul, tot un liberal cu statut de rezervist. Acu’ stăm şi noi şi ne gândim, la care din cele patru case scoase la vânzare râvneşte Brăduţescu? Cea mai înaltă şi mai măreaţă cu termopane frumoase, cu garaj la subsol? La o viluţă parte dintr-un duplex? Sau la căsuţa mică şi cochetă de la stradă la care se lucrează de zor? Nu avem încă un răspuns pertinent, însă mai documentăm niţel şi revenim cu un răspuns pe măsură.