De la politrucii de astăzi, la adevăraţii unionişti |

Victor Place

Hilar, ciudat, revoltător pentru unii dintre noi, nesimţire fără margini pentru alţi români. Urmaşii celor care l-au alungat pe Cuza din ţară – şi ne referim, aici, la liberali – au venit la Iaşi, pe 24 ianuarie, pentru a-l sărbători pe domnitor! După 145 de ani de la „Monstruoasa coaliţie”, când liberalii şi conservatorii (n.b.: nu cei de astăzi, care au sorginte securistă!) l-au scos în şuturi pe Al.I.Cuza peste graniţă, astăzi au venit în Piaţa Unirii, împreună cu neo-comuniştii din PSD pentru a cerşi voturile ieşenilor. Motivaţi de nemulţumirea generală şi manifestaţiile de protest din ultimele săptămâni, Antonescu şi cu Ponta ies cu piepturile dezvelite, ca doi bărbaţi de stat, oferindu-şi serviciile „profesioniste” unor oameni scârbiţi de politică, în general. Dar, mai ales de ei, acoliţii lor şi actuala Putere, PDL-UNPR-UDMR. Astfel, după un veac şi jumătate, profesorul de istorie Crin Antonescu nu a învăţat nimic din trecut şi, împreună cu „pretinul” său, Victor Ponta, din „Monstruoasa coaliţie” din 2012 – PNL-PSD – a ieşit fără ruşine la cerşit de voturi în stradă, chiar dacă trecutul le refuză acest lucru.

Istoria şi un consul francez rătăcit prin Iaşi

Dincolo de cuvintele pompoase şi sforăitoare ale politrucilor zilelor noastre, realitatea istorică a intrării României în lumea civilizată a Occidentului este cu totul alta, iar ea începe la Iaşi, în septembrie 1855, când în reuniunile mondene din Capitala Moldovei a fost semnalată prezenţa celui care, în anul următor, la 5 iunie, va lua în primire funcţia de consul al Franţei: Victor Place. Acest diplomat va juca, în următorii ani, un rol important în destinul poporului român şi, îndeosebi, în unirea celor două principate – Moldova şi Ţara Românească – şi formarea statului modern român.
Victor Place este cel care practic a impulsionat mişcarea unionistă şi a dejucat planurile separatiştilor şi a imperiilor care se opuneau acestui ideal: otoman, rus şi austro-ungar. În 1856, când fu numit ca reprezentant al diplomaţiei franceze în Moldova, Place constata că „bătrânii boieri sunt priviţi, cu dreptate, ca reprezentanţi ai unui sistem de venalitate, de trădare care şi-a trăit timpul, după ce fusese atât de funest pentru ţară”. Ostilitatea acestor boieri faţă de Unire a constituit unul dintre motivele de bază în orientarea pro-unionistă a majorităţii populaţiei moldovene. Ajutat şi de cancelarul său, Castaing, consulul Place va trece imediat la elaborarea unor planuri ample, implicându-se chiar mai mult decât îi cerea funcţia în făurirea şi consolidarea mişcării unioniste. Va aduce, alături de mişcare atât Biserica Ortodoxă, cât şi pe unii reprezentanţi ai comunităţii evreieşti din zonă, mare parte dintre ei cetăţeni ai Imperiului Austro-Ungar. Mai mult, consulul francez va dejuca planurile de compromitere a mişcării unioniste, cu ajutorul noilor săi aliaţi, convingându-şi superiorii, pe însuşi Napoleon al III-lea, să susţină Unirea Principatelor Române, chiar dacă interesele Franţei nu erau aceleaşi cu ale unioniştilor români. Participarea afectivă a lui Victor Place la împlinirea destinului acestui neam a continuat şi după unire, când, din lipsă de experienţă, noii deputaţi din Divanul Ad-Hoc (n.r.: camera legislativă a vremii) îi obligă să apeleze la serviciile consulului francez care, fără aprobarea Guvernului său, redactează rapoarte către Comisia internaţională de control, ordinele de zi ale şedinţelor parlamentare, concepând chiar Regulamentul de întrunire a Divanului. Totodată, diplomatul francez îşi va aduce aportul la organizarea unei Chesturi (Parchet) şi la multe alte instituţii de bază a statului modern, intrând, în final, într-un conflict deschis cu superiorii săi. Între consul şi domnitorul Al. I. Cuza a existat o prietenie foarte strânsă, francezul fiind practic primul „tehnocrat” al Guvernului român. După Unirea Principatelor, Victor Place va aduce un aport important la negocierea unui împrumut, la 16 decembrie 1859, pentru România, în vederea înfiinţării unei bănci funciare, la Bucureşti, precum şi pentru scoaterea din impasul financiar în care se afla ţara. Împrumutul acordat de băncile franceze s-a ridicat la 60 de milioane de franci. Totodată, consulul reuşeşte să aducă în ţară trei ingineri francezi renumiţi – M.M. Mellet, Henry şi Malvezin – pentru realizarea unui studiu general de cadastru. Tot el a venit cu ideea înfiinţării a două noi facultăţi: de Ştiinţe Economice, Politice şi Administrative şi de Ştiinţe Agronomice, Industriale şi Comerţ.

Moartea unui erou

Victor Place, după încheierea carierei de diplomat, s-a reîntors în ţara noastră, unde a şi murit, la 10 ianuarie 1875, la Tăngujei (Vaslui), fiind îngropat la Iaşi, în Cimitirul Catolic din Dealul Copoului. Mai târziu a fost reînhumat, în Cimitirul “Eternitate”, aproape de eroii francezi din rândul cărora, cel puţin pentru români, face şi el parte.
Mormântul său este, acum, acoperit de uitare şi de praf. Nici ieşenii şi nici măcar concetăţenii săi nu-l mai recunosc.
„Ce Victor Place? Domnul director nu cunoaşte niciun Place şi, oricum, e prea ocupat! Reveniţi în altă zi”, ne declara la telefon, zilele trecute, o voce mignionă de la Centrul Cultural Francez… Asta e! Istoria se repetă.