„Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.”

Nu trebuie săpat foarte adânc în pământul Iaşului pentru a descoperi inestimabila valoare care zace în el. Şi, mai mult, zilnic trecem pe lângă această comoară unică şi n-o vedem sau nu vrem s-o vedem pentru că ori suntem grăbiţi, ori… nu ne interesează. Despre ce vorbim? Despre oamenii străzii, fireşte! Nu despre reţeaua subterană de apă sau despre ceea ce a mai rămas din ruinele de la Palas.

Viaţa, pentru unii dintre noi, nu este atât de frumoasă şi simplă. Mulţi români – poate prea mulţi – sunt nevoiţi să se adapteze la jungla cotidiană pentru a supravieţui. Printre aceste cazuri, se regăseşte şi Ionel Costaş, un ieşean în vârstă de 51 de ani, care îşi duce traiul, de mai bine de 10 ani, pe băncile din faţa Bisericii „Trei Ierarhi”. La prima vedere, ai spune că nu a lucrat niciodată şi nu a adus nici un folos comunităţii, dar lucrurile stau cu totul altfel. Ionel este un filatelist înrăit încă de când avea 8 ani. Are o personalitate puternică, deşi, dacă-l priveşti de la distanţă… n-ai spune mare lucru despre comorile pe care le ascunde acest amărăştean:

„Pasiunea pentru filatelie a început în clasa întâi. Mă atrăgeau mult timbrele celorlaţi colegi. Primele mele timbre au fost colorate, simple, după care mi-a venit ideea de a colecţiona ceva mai vechi, neştampilat, coliţe foarte scumpe. Am avut şi perioade în care nu am mai colecţionat, pe urmă m-am înscris în Asociaţia Filatelică Română. Cel mai vechi timbru românesc deţinut de mine era din perioada lui Alexandru Ioan Cuza, Capul de bour”, ne spune filatelistul cerşetor.

Ionel mărturiseşte că i-ar plăcea să mai colecţioneze timbre, însă ar trebui să se reapuce de studiat, pentru că această pasiune se întreţine prin muncă. Chiar dacă au trecut ceva ani de când nu s-a mai ocupat de timbre, ieşeanul nu a uitat nici acum metoda prin care  poţi deosebi un orginal de un fals şi care sunt aspectele care trebuie luate în seamă, în momentul în care vrei să apreciezi valoarea unui timbru:

„Este foarte greu să apreciezi valoarea unui timbru. Am trimis un timbru cu Carol I, nedantelat, verde cu albastru închis, piesă de 5 bani, în Germania pentru a primi o expertiză. Nu mi s-a scris valorea sa, dar era o piesă de colecţie. Cred că în toată viaţa mea am avut sute de mii de bucăţi, multe dintre ele au fost primite cadou de la cei care nu erau pasionaţi, fie erau cumpărate. Mulţi ani am reuşit să mă întreţin din timbre”, îşi aminteşte cu drag Ionel.

Lipsa banilor, bolile cronice de care suferă, au fost principalul motiv pentru care Ionel a ales să stea în stradă. Singura masă caldă pe care o primeşte, este de la un centru social, restul timpului petrecându-l pe străzi. În ceea ce priveşte Iaşul, Ionel crede că ar mai fi multe de schimbat:

„Este frumos oraşul doar în centru, la Primărie, în faţa Prefecturii şi dacă treci strada, cazi în şanţ”.

Şi nu te mai ridici niciodată… dacă nu primeşti o mână de ajutor, Ioane!

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 33%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}