Iaşi- capitala Tatoo europeană

Timp de 3 zile, cei mai pricepuţi tatuatori europeni s-au reunit în cadrul unui festival unic în ţară. În perioada 3 – 5 iunie, s-a ţinut la Iaşi, în clubul Underground, ediţia a doua a convenţiei de tatuaje „Tattoo and Music Fest”.

În cadrul festivalului, pe lângă activităţile de pictură corporală în sine, a avut loc o competiţie în care au concurat diferiţi artişti, unii dintre ei tatuatori specializaţi, sosiţi şi din străinătate, dar şi viitori absolvenţi ai liceului şi ai Facultăţii de Arte Plastice.

Artă şi durere

Modelele vii stăteau încordate, în timp ce artiştii se concentrau intens pentru a realiza cel mai bun tatuaj. Piele, piele, piele şi multă îndemânare. Emoţiile au fost mari, la fel şi creativitatea artiştilor. Specialiştii s-au focusat pentru a crea cele mai frumoase linii, forme modulare şi umbre fine care au reuşit, în final, să dea viaţă modelului original propus de artist. Portrete de celebrităţi, animale şi peisaje sunt doar câteva din temele alese de către profesionişti.

Una dintre întreceri a fost desfăşurată pentru a desemna „cel mai bun tatuator”, care a şi primit trofeul „Best of the show”, iar o alta a constat în realizarea de desene pe şevalet de către cei înscrişi în concurs, temele fiind la liberă alegere. Alternanţa celor două planuri a existat pentru a sprijini ideea conform căreia tatuajele sunt tot o formă de exprimare artistică.

Rock în loc de garnitură

Festivalul a avut şi o parte muzicală, unde iubitorii genului rock au avut ocazia să  asculte trupe renumite cum ar fi trupa GOD, „Implant pentru Refuz” şi două trupe din Bulgaria, „Claymore” şi „Eufobia”.

„Tattoo and Music Fest” a însemnat mai mult decât o simplă convenţie. A fost un eveniment prin care s-a dorit aducerea în atenţia ieşenilor a acestei arte, catalogată „de periferie”, fiind promovate şi premiate, cu această ocazie, valorile Iaşului într-un domeniu de expresie artistică pe care, până nu demult, mulţi îl considerau… taboo.

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 25%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *