Omul de afaceri Gheorghe Iaciu, care la începutul acestui an a cumpărat centrul comercial Moldova Mall din centrul Iaşului de la East Balkan Properties, a început în această săptămână lucrările de reconversie a proiectului. Astfel, construcţia situată vizavi de Casa Pătrată va fi transformată din mall în clădire de birouri. Modificările sunt deja vizibile cu ochiul liber, pe partea dinspre strada C. Negri fiind decopertată deja o bună bucată a peretului exterior.
Gata anul viitor
Iaciu a anunţat că investiţia de la Iaşi a fost aproximată la 10 milioane de euro, iar lucrările ar urma să fie gata la mijlocul anului 2015. Noul business se va numi Moldova Center. Omul de afaceri a oferit şi câteva explicaţii publice: „Moldova Center va avea o suprafaţă închiriabilă totală de 14.500 de metri pătraţi, dintre care 11.600 de metri pătraţi sunt destinaţi spaţiilor de birouri. Proiectul va continua să funcţioneze în regim normal, programul nu va fi schimbat pe timpul lucrărilor de reconversie“.