Lăsaţi vinul să vorbească?!

Festivalul „Provino” este de departe cel mai amplu eveniment din ultima perioadă destinat vinului şi mâncării. Pasionaţii de viticultură sau amatorii se pot simţi ca la ei acasă la acest festival întrucât pot avea parte de tot ceea ce îşi doresc într-un singur loc: la Providenţa.

Pentru cei mai mulţi dintre noi, vinul este o licoare care dezleagă limba şi care merge bine la o masă… bio cu multe grăsimi.

„Trebuie să învăţăm să iubim vinul. Bineînţeles, nu este o invitaţie la a consuma în exces, ci cum să îl bem cu plăcere, în ce ocazii şi la ce mâncare. Din punctul meu de vedere, vinul trebuie să aibă o istorie. În cadrul acestui festival, cumpărătorii iau contact direct cu producătorii, fiecare putând să îşi împărtăşească impresiile cu privire la produse, în mod direct şi sincer. Vinul trebuie consumat cu moderaţie, gândit prin prisma culturii”, spune Valeriu Cotea, preşedinte al Secţiei de Ştiinte Agricole şi Silvice, din cadrul UASMV.

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 25%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}

Toate bune şi frumoase până când au început să iasă la iveală diverse erori organizatorice, începând cu discursul unuia dintre colaboratori, care a fost de toată jena. Raluca Gheorghe, directorul de marketing al unui producător, a venit cu un discurs scris pe o foaie, citind poticnit de parcă ar fi fost prima sa experienţă de la clasa I încoace.

Nici cei de la ABPlus nu au reuşit, cu toată experienţa din spate, să fie perfecţi: au dat o serie de invitaţii a căror confirmare trebuia trimisă într-o zi de luni, însă acestea au fost trimise către destinatari marţi, a doua zi (!!!). Disfuncţia a fost sesizată de un domn pus la patru ace, care le-a reproşat în public acest incident, spunând că firma primeşte destui bani şi că nu înţelege cum de au putut face erori de acest gen.

Cu toate acestea, deschiderea oficială a Festivalului Provino a fost una fastuoasă, pe placul invitaţilor care au năvălit precum turcii (sau francezii, mai nou) în gustările pregătite de organizatori. Noi nu ne-am săturat, încă, dar nici nu protestăm!



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *