Opoziţia a dansat Periniţa în lipsa pedeliştilor

Ziua Micii Uniri a adus, la Iaşi, floarea cea vestită a opoziţiei politice. Puterea a lipsit cu desăvârşire, ieşenii venind în număr mare şi pregătiţi de huiduieli. Au şi făcut-o, uneori prost, uneori prea organizat, alteori neinspirat. Ponta şi Antonescu au profitat din plin de recesiunea pedelistă şi s-au scăldat în mulţime.
“Să nu faceţi ca ei, că ieşim în stradă şi vă dăm şi pe voi jos!”, a fost mesajul multor ieşeni către cei doi.

Ponta către Crin: „Nu râde, la anu’ aş putea fi eu cel huiduit”

Cum românul e dispus să mai accepte orice altceva decât Băsescu&Co, Ponta şi Antonescu au fost aplaudaţi la scenă deschisă în dese rânduri. Principalii aplaudaci provin din rândul acelora care au trecut de mult de prima tinereţe, dacă nu cumva şi de-a doua. În timp ce salutau tovărăşeşte mulţimea, liderii opoziţiei au fost acompaniaţi de scandări anti-guvermantale şi anti-băsesciene, devenite sloganuri naţionale în ultima vreme.
“Nu râde, la anu’ aş putea fi eu cel huiduit”, i-a spus Ponta colegului lui Crin, cu speranţă că onorul, în 2013, îi va fi dat lui, „primul ministru Ponta”. Nu a trebuit să aştepte până în 2013, căci, la Focşani, unde a plecat val-vârtej de la Iaşi, a fost huiduit de mulţime şi nu şi-a mai susţinut discursul.
“A fugit când a văzut că nu vă place de mine”, a spus Ponta focşănenilor, întrebat fiind de ce nu a poposit şi Crin în târgul lor.

Ziua Micii Uniri a adus, la Iaşi, floarea cea vestită a opoziţiei politice. Puterea a lipsit cu desăvârşire, ieşenii venind în număr mare şi pregătiţi de huiduieli. Au şi făcut-o, uneori prost, uneori prea organizat, alteori neinspirat. Ponta şi Antonescu au profitat din plin de recesiunea pedelistă şi s-au scăldat în mulţime.
“Să nu faceţi ca ei, că ieşim în stradă şi vă dăm şi pe voi jos!”, a fost mesajul multor ieşeni către cei doi.

#gallery-1 {
margin: auto;
}
#gallery-1 .gallery-item {
float: left;
margin-top: 10px;
text-align: center;
width: 33%;
}
#gallery-1 img {
border: 2px solid #cfcfcf;
}
#gallery-1 .gallery-caption {
margin-left: 0;
}

Mihaela s-a tras în horă cu Crin

Un alt aspect demn de luat în seamă s-a întâmplat la Hora Unirii. Toţi politicienii s-au luat de mâini şi au început să se învârtă ca năucii pe pavajul prost făcut din Piaţa Unirii. Nu mică a fost mirarea bârfitorilor când au văzut-o pe Mihaela Popa, cea de la PDL, în horă cu Crin, cel de la PNL. Pentru câteva zeci secunde a fost o reeditare romantică a alianţei DA, până ce între ei a intervenit un pensionar, adică PSD. Hora formată de politicieni s-a dezintegrat repede, Ponta şi Antonescu preferând să profite de popularitatea în creştere, fugind spre ieşenii de după garduri şi jandarmi.

Prefectul, victima consilierilor

Cu un discurs nefericit de lung făcut de ai lui consilieri, prefectul a fost huiduit permanent de cei prezenţi în Piaţa Unirii.
“E dreptul lor”, a spus scurt singurul reprezentant al Guvernului la manifestări.
“Nu mă aşteptam ca ieşenii să huiduie armata în această zi mare”, s-a trezit Mihaela Popa vorbind, cu toate că, în momentul onorului, care a fost dat prefectului, nu a huiduit nimeni, probabil datorită faptului că nimeni nu şi-a dat seama cine primeşte onorul. Huiduieli au fost, în schimb, în timpul depunerii coroanelor de flori.

Simirad: Un circ, o mascaradă!

Din rândul oficialităţilor locale, cea mai notabilă absenţă a fost a lui Constantin Simirad, şef de judeţ.
“Nu puteam să particip la o manifestare USL. S-a pus în scenă un circ, a fost o mascaradă. Încă de anul trecut am spus că nu mai particip la astfel de evenimente atât timp cât primar în funcţie este Nichita”, a explicat Simirad ziariştilor motivul pentru care a preferat să stea în faţa teveului.
“A fost o zi însorită la Iaşi şi la propriu şi la figurat. E foarte bine că oamenii de la putere nu au venit la Iaşi să-i sfideze pe oameni. Aţi văzut reacţia mulţimii, în momentul în care prefectul Iaşului s-a adresat mulţimii. Locul domnilor Băsescu, Boc sau Simirad nu e alături de oameni la momentele aniversare”, a fost replica opoziţiei prin cuvântul lui Ponta.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *