Ți-ar plăcea să nu stai la coadă la farmacie sau în hipermarket, ci coada să stea după tine? Ți-ar plăcea să nu mai aștepți plin de nervi autobuzul în stație, ci autobuzul să fie pe urmele tale gata să te preia de unde te afli? Ți-ar plăcea să fii studentul care să vină când are chef la ore și la examene, iar profii să-și facă programul după cum ai tu chef. Ți-ar plăcea, dar nu se poate, pentru simplul motiv că nu ești însemnat nici cu stea în frunte și nici n-ai un tatuaj cu fulger pe piept. Adică, nu ești un privilegiat, ci ești tratat ca un oarecare. Alții te programează. Iar noi cunoaștem un nene, un domn mare de fapt, care stă cocoțat fix în vârful clădirii din dealul Copoului, pe fotoliul de rector al celei mai vechi universități din țară și pe care-l doare la bască, pardon, la tocă de orarul studenților. Căci vă zicem imediat cum procedează discretul rector care nu-și mai publică de ceva vreme declarația de avere și de interese. (Noi știm și de ce refuză: vrea ca statul să scoată un tipizat anume care să aibă titlurile „Declarația de mare avere” și „Declarație de maxime interese”, căci omului nu-i mai ajung paginile și rubricile pe care trebuie să le completeze, așa de mult a obținut din munca pentru condițiile de studiu și viitorul studențimii ieșene.)
Vraişte în orar
Așadar, onorabilul domn rector se distrează cu orarul studenților economiști de la ciclurile de licență și master în felul următor: au ore cu el de la 10:00 la 12:00, de exemplu? Bun. Domnul rector vine la 10:30. O să ziceți: Dom’le, e rector, ce naiba, e ocupat, normal că mai întârzie. Da, zicem și noi și corul studenților economiști, dar pleacă la 12:30. Aha, și ce-i cu asta, o să ziceți iar, proful își face datoria până la capăt, de aia e plătit să țină curs două ore. Da, zicem iarăși noi și același cor al studenților economiști, la care se adaugă restul profilor de la FEAA, dar jumatea aia de oră peste orar nu-i a lui, el o ia cu japca de la alții. Ei, mare scofală, o să obiectați voi, ce ți-e jumate de oră acolo? Este, căci în mod normal în acea sală urmează un alt curs sau seminar cu un alt profesor. Este, căci studenții domnului rector vor întârzia la următorul curs sau seminar. Păi, să nu-și pună curs sau seminar după el, o să dați voi soluția miraculoasă! Ei, aici ați nimerit-o! De ani buni, nimeni, dar nimeni din corpul profesoral de la științe economice nu-și pune ore după năzdrăvanul rector. Nimeni nu se riscă. Toți fug de a fi succesori actualului rector. Cei mai stresați sunt săracii făcători de orar, profi tineri la FEAA, care așteaptă să vadă ce vrea regele ca să mute și ei niște pioni de colo-colo. Că pe nebuni i-a mâncat regina. Cum care regină? ANI!