În 2012, cancerul a făcut 80.000 de victime în România. La fiecare deceniu, un judeţ de talia Iaşului e ras de pe hartă.

Știți cum se spune, orice este bun în viață este imoral, ilegal sau îngrașă. Nu știm cine a zis prima oară chestia asta, dar sună amuzant, deși subiectul care urmează este serios. Google zice că ar fi zis-o unul, Frank Rand, dar sincer, nu știm cine e individul. Este o zicală pe care noi am văzut-o prima oară într-o culegere de legi ale lui Murphy. Viața modernă i-a adus un corolar: ”sau duce la cancer”. De fapt, nu neapărat viața modernă, că s-au identificat tumori și pe ciolane de Neanderthal. Boala este menționată și în Teogonia lui Hesiod. Apare și într-una din poveștile celor 1001 de Nopți. Da, până și acolo. Doar că pe vremuri era foarte rar întâlnită, iar acum auzi de ea la tot pasul. Drept este că în Evul Mediu speranța de viață la naștere era de vreo 20 de ani, iar acum bate 70 de ani chiar și la noi. Pe-atunci, nu prea aveai timp să mori de cancer. Acum ai. Se estimează că românul mediu are 25% risc să dezvolte o formă de cancer înainte de 75 de ani. Este un procent enorm, oricât sânge rece ai avea. Și, dacă tot plutește amenințarea asta în fiecare familie, hai să vedem ce este și cu porcăria asta de boală. Măcar să ne cunoaștem dușmanul.

520.000 diagnosticați
Cancerul este trecut oficial în categoria bolilor cronice, chiar dacă nu prea corespunde definiției. În principiu, o boală cronică e una de care nu te vindeci. Nu te omoară, neapărat, dar nici nu scapi de ea. Iar tabloul este imens. Hemofilie, psoriazis, lupus, unele forme de hepatită ș.a.m.d. De cancer însă poți să te vindeci. Dar duritatea bolii și dificultatea luptei împotriva ei o includ totuși între cele cronice. La momentul la care vorbim, 520.000 de români suferă de cancer. În 2010, erau 482.000, deci numărul este în creștere. De fapt, ca multe lucruri care țin de cancer, cifrele sunt relative. Sunt 520.000 de români diagnosticați cu această boală, dar numărul real ar putea fi, spun unii, chiar dublu. Se știe, nu spunem nimic nou, că vorbim de o boală atât de parșivă că atunci când se manifestă, este deja târziu, dacă nu chiar prea târziu. Mult timp nici nu o simți. Ca și hepatita C, care nu doare, dar ucide. Când începe să doară, cancerul ucide. În 2012, cancerul a făcut 80.000 de victime în România. La fiecare patru ani, un oraș ca Iașul dispare de pe hartă, iar la fiecare deceniu dispare un județ întreg.

Atacă orice organ
Din cei 78.000 de bolnavi diagnosticați anul trecut, 45.000 erau bărbați. Din cei 78.000, 11.000 au fost diagnosticați cu cancer la plămâni. Altor 10.000, cancerul le-a atacat colonul, iar în 8.900 de cazuri a fost vorba de cancer la sân. Astea ar fi cel mai des întâlnite forme, dar cancerul poate ataca orice organ sau sistem. De cancer de unghii nu am auzit, dar în rest, ar fi de toate. Prostate în cazul bărbaților, colul uterin în cazul femeilor, fac parte din categoria cancerelor ”specializate”, în funcție de sex. Mai rare sunt cele de vezică urinară, tiroidă sau testicule, dar nici aceste organe nu sunt scutite. Cancerul renal reprezintă cam 7% din cazuri. Mai ieri, un primar de comună din județ a murit de cancer la ficat.

Luat din timp
Orice tip de cancer este potențial mortal. În ultimul stadiu de boală, celulele unei tumori încep să o ia razna prin organism și să creeze noi tumori oriunde se opresc, inclusiv pe alte organe. Este așa-numita metastază, fază în care testamentul este cam singurul lucru pe care îl mai poate face bolnavul. În principiu, orice cancer se poate trata: chirurgical, radiologic, chimioterapeutic. Doar să fie luat din timp. Din primele două stadii ale bolii. În al treilea stadiu, este al naibii de greu să mai faci ceva pentru vindecare, iar de al patrulea stadiu am scris mai sus. În România, 70% din bolnavii de cancer pulmonar ajung la medic în ultimul stadiu. La fel, 60% din cei bolnavi de cancer renal. În cazul cancerului la sân, de regulă se ajunge la medic în stadiile 2-3, când încă se mai poate lupta.

De ce?
Cauze? Un prim motiv ar fi paleta aproape infinită de cauze ale bolii. Pe scurt, vorbim de vreo trei cauze majore, dar cu multiple variante. O cauză este stilul de viață. Fumați? Riscaţi un cancer pulmonar. Locuiți la oraș, eventual în centru, unde este traficul mai intens? Idem. Beți cu plăcere și frecvent câte o bere sau 2-3 pahare de vin? Folosiți des celularul? Studiile sunt de dată recentă și de scurtă durată, dar puteți lua în calcul o tumoră cerebrală. Trece pe lângă casa dumneavoastră o linie de înaltă tensiune? Numai Dumnezeu poate ști unde va lovi cancerul. Faceți plajă sau mergeți la solar? Cancer de piele. După cum spuneam la început, tot ce este bun în viață…

Speranţe deşarte
O a doua cauză a dat naștere la speranțe acum 30 – 40 de ani, că boala ar putea fi învinsă. În fond, e nedrept ca aproape orice să poată provoca cea mai teribilă boală cunoscută. Atunci când s-a făcut corelația între virusul herpetic și unele forme de cancer, s-a sperat că boala este de origine virală. Creând medicamentul potrivit, problema era rezolvată. Premiul Nobel nu a putut fi, din păcate, revendicat de nimeni. Dar s-a ajuns la încă o cauză clară. Vă place să vă simțiți buzele între coapsele iubitei? Nasol. V-ați calificat pentru un cancer al cavității bucale sau gâtului. Michael Douglas a dat vina pe dorința sa de a-și mulțumi partenerele pentru faptul că a avut de luptat cu boala. Iar cancerul orofaringian, deși rar, este al naibii de nemilos. 123.000 de cazuri noi anual pe plan mondial, 79.000 de decese. Bărbații, de 3-5 ori mai afectați decât femeile. Asta, legat de HPV. În contrapartidă, și pilulele contraceptive sunt acuzate că provoacă boala secolului. Ultima categorie este cea mai parșivă din toate. Dacă în cazul unui virus sau a stilului de viață poți spune că asta e, ți-ai căutat-o, ce poți spune atunci când un copil abia născut este diagnosticat cu această boală? Medicii ridică din umeri, pentru că explicațiile lipsesc de cele mai multe ori.

Lipsa analizelor
Statistic, România este pe locul 10 în Europa în ceea ce privește prevalența cancerului, adică la numărul de cazuri la mia de locuitori. Am putea spune că nu este chiar rău. E un domeniu la care nu stăm cel mai prost din UE, așa cum ne-au obișnuit televiziunile. Doar că dacă prevalența este mică, mortalitatea este în schimb mare. Jumătate din copiii bolnavi de leucemie mor, față de 20%, media UE.
Un alt exemplu, la fel de dureros, este faptul că în fiecare an, 2.000 de românce mor de cancer de col uterin. Cancer care poate fi ușor identificat prin testul Papanicolau. Un test pe an și boala este identificată în primele stadii, când este 100% vindecabilă. La fel, cancerul la sân aproape că nu ar trebui să existe. O simplă palpare poate semnala prezența unor noduli care nu ar trebui să fie acolo. De multe ori, e o alarmă falsă. Dar dacă nu e? În 97% din cazuri, cancerul mamar este vindecabil, dacă este luat din timp. În schimb, cancerul la sân este de 10 ori mai frecvent la noi decât media UE. Analog, în cazul bărbaților. Când ați fost ultima oară la un urolog? Prinde bine, dacă ne gândim la cancerul testicular sau la cel de prostată.

Un sistem putred
Diagnosticarea este o mare problemă a sistemului nostru sanitar. Dacă te duci la medicul de familie și îi spui că vrei să faci setul standard anual de analize, te întreabă ce te doare. Setul standard este gratuit, cu trimitere de la medicul de familie și chiar dacă nu identifică toate variantele posibile de cancer, măcar le prinde pe cele mai frecvente. Examinarea alunițelor la dermatoscop e principala metodă de depistare a cancerului de piele, una din cele mai agresive forme ale bolii. Trombocitoza este alt indicator al unor forme de cancer, iar tușeul rectal anual poate identifica din timp cancerul de colon, unul din cele mai frecvente. Doar că astfel de analize se fac doar dacă ții neapărat. Nu există un program național de screening. Singura dată când s-a încercat așa ceva a fost în 2007, dar aceasta numai pentru că existau niște bani de cheltuit pentru niște băieți deștepți.

Lipsa banilor
De altfel, finanțarea este marea problemă când vine vorba de cancer. Restricțiile bugetare fac ca nimeni din Ministerul Sănătății să nu se agite în favoarea unui program de screening național. Scump pe termen scurt, el ar fi perfect justificat pe termen lung, inclusiv în privința costurilor. Dar cum durata medie a mandatului unui ministru al sănătății este de vreun an, nimeni nu gândește pe termen lung. Asta, în ce privește diagnosticul. Cu tratamentele, se întâmplă același lucru. E drept, procesul de introducere a unui nou medicament pe piață durează 10 – 15 ani. Nu din cauza birocrației, ci a procedurilor îndelungate de cercetare și testare. Doar 5‰ din medicamentele gândite într-un laborator ajung și în farmacii. Partea proastă e că nici acelea care apar nu ajung la dispoziția pacientului român. De șase ani nu a mai fost actualizată lista medicamentelor compensate, adică medicamentele noi nu sunt subvenționate de nimeni. S-au făcut anul ăsta mici modificări, dar ele s-au referit la bolile rare. Au beneficiat câteva sute de români, dar au rămas pe dinafară 500.000 de bolnavi de cancer. Aici tot de restricții bugetare este vorba, pentru că medicamentele noi sunt mai scumpe.

Şi dotarea e praf
La 25 de ani după 1989, în pofida zecilor de programe cu finanțare străină derulate, dotarea cu aparatură de profil a rămas la pământ. Abia prin 2010 au început discuțiile pentru înființarea unui centru de excelență în cancerul limfatic, la Timișoara. În toată țara nu există nici măcar o cameră sterilă, în care bolnavii al căror sistem imunitar este făcut praf de chimioterapie să poată fi ținuți o vreme, pentru a nu muri la prima bacterie care se ciocnește de ei pe stradă. Anul trecut, la Iași a fost montat un aparat splendid de radioterapie, special pentru ”topirea” tumorilor maligne, îndeosebi din cancerul pulmonar. Un an de zile, el nu a funcționat, pentru că doctorița care trebuia să-l preia a fost plecată la perfecționare în străinătate.

Soluţii?
În rezumat, pe sistemul sanitar nu ne putem baza prea mult când vine vorba de cancer. Conform dictonului că este mai ușor să previi decât să tratezi, ar trebui să facem la fel și când vine vorba de cancer. Doar că, după cum spuneam, factorii declanșatori sunt greu de identificat, deci nici nu prea poți întocmi o listă de ce să faci sau nu pentru a evita boala. Firește, expunerea redusă la soare sau ultravioletele artificiale reduce riscul cancerului de piele. Exercițiile fizice reduc riscul cancerului mamar cu 11%. Vitamina D ar avea și ea un rol în evitarea bolii. Unii zic că regimul vegetarian reduce mai mult acest risc, plecându-se de la ideea că un consum ridicat de carne se corelează cu o incidență crescută a cancerului de colon. Doar că apar și studii care afirmă contrariul, iar unele buruieni chiar cancer provoacă.
Lasă-te de fumat, lasă-te de băut, nu umbla prin soare, bea cafea, că reduce riscul de cancer de ficat, nu mânca prea multă carne, dar nici nu fi exclusiv vegetarian, nu respira aer poluat, nu, nu, nu. Până la urmă, tot analizele periodice, o dată pe an, sunt soluția. Nu previi, dar iei din timp.

Pe locul trei drept cauză de deces
Organizația Mondială a Sănătății estimează că peste 15 ani, 22 de milioane de oameni se vor îmbolnăvi anual de cancer, iar boala va concura cu bolile sistemului circulator ca principală cauză de deces. Această tendință se vede deja în Europa. La nivel de Uniune Europeană, anual, 210 decese la suta de mii de locuitori sunt cauzate de boli ale sistemului circulator. În cazul cancerului, indicatorul este de 167. Aproximativ un sfert din decesele de cancer din Europa sunt provocate de cel pulmonar, iar a opta parte, de cel colorectal. Cancerul ucide de 25 de ori mai mulți oameni decât accidentele de mașină, tren sau avion. În România, cancerul este pe locul trei drept cauză de deces, dar asta numai pentru că bolile de inimă sau ale sistemului circulator sunt mult mai neglijate și se moare mai ușor de ele. La suta de mii de locuitori, 181,4 mor de cancer, peste media europeană, procentul de un sfert din decesele de cancer cauzate de cel pulmonar păstrându-se. De departe, recordul european este deținut de Ungaria, cu 238,8 decese provocate de cancer la suta de mii de locuitori. Singura țară care mai trece de 200 de morți de cancer la suta de mii de locuitori este Croația: 212. Cel mai bine stau grecii, unde cancerul stă la originea a 149 decese la suta de mii de locuitori.