Moş Crăciun a fost neatent şi şi-a pierdut jurnalul. Reporterii „Bârfa de Iaşi” l-au găsit şi au decis să publice câteva fragmente, în serial.

• Pentru că n-aveam ce face sâmbăta trecută, ziua fiind oricum compromisă graţie Moşului Nicolae, m-am plimbat prin Crăciunia, un fel de diaspora a Moş Crăciunilor amenajată în Palas Mall. Lux, lume bună, bani şi mai buni. Deghizat în biznismen provincial, cu hârtia de cincizeci de euro la butonieră, am reuşit să simt atmosfera sărbătorilor, mai ales în preajma tipelor care sorbeau o picătură de cockteil din oră în oră. Tocmai când agăţasem două domnişoare masterande la shopping, m-a sunat Rudolf disperat că vrea să plimbe o căprioară în carusel, dar n-are nici un sfanţ între coarne. Data viitoare nu mai iau puştimea cu mine prin Palas, asta e clar!
• Este evident că, prin natura meseriei, fiecare Moş Crăciun e un fel de voyeur. Ne strecurăm noaptea prin hornurile caselor, umblăm tiptil prin sufragerie, probăm şi mirosim diverse sortimente de ciorapi. Cel mai nasol e să verifici şosetele politicienilor. Păi, la câte de multe picioare îşi bagă în poporul român, ar trebui să facă o baie de mulţime în fiecare zi pentru a-şi mai aerisi un pic ciorapii.
• Mă tot gândesc ce cadou să-i aduc lui Daniel Buzdugan. Iniţial, mă gândeam să-i cumpăr un manual de dicţie, că prea e cu prunele în gură încă de dimineaţă. Apoi, m-am gândit să-i aduc nişte bancuri noi, că pe alea vechi nici el nu le mai suportă, săracu’. Până la urmă, cred că îi voi dărui un set de farse chinezeşti, din alea gata contrafăcute, ca să nu mai muncească omul la ele.
• Mă distrează Dragomir Tomaşeschi, politicianul care vorbeşte atât de greoi şi împiedicat, încât zici că dislocă stabilopozi cu fălcile. Zău, parcă îşi foloseşte maxilarele pe post de concasor oratoric. Am să-i fac cadou o macara de jucărie, să poată muta mai repede silabele de pe un cuvânt pe altul, în aşa fel încât să termine şantierul unei fraze înainte de sforăiala auditoriului.
• Ieri am dat o raită pe la casa lui Mişu Vlasov, aşa, într-o doară, să văd dacă-i pe-acasă. Bineînţeles, nu era, se dusese până la chioşcul din colţul străzii să joace un bilet la loto. Sper ca măcar de Ajun să fie acasă şi să nu se sperie de barba mea, crezând că i-au intrat mascaţii pe coş.
• Mă mai gândesc la o chestie: la concurenţa popilor care o să meargă de ajun prin casele enoriaşilor şi iar o să-mi salte nişte parale din parohia mea. Nu ştiu cum să le contracarez acţiunea, că doar n-o să ne tăvălim prin curte trăgându-ne reciproc de barbă, să vedem care-o are falsă. Asta e, nu te poţi pune cu ei, vorba lui Hruşcă: Clerul-i cler şi iară cler….